Cele 14 reguli care trebuie respectate obligatoriu când mergi la biserică. Unde trebuie sărutată icoana unui sfânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duhovnicii ortodocşi susţin că biserica este locul unde creştinul se întâlneşte cu Hristos, unde este în comuniune cu ceilalţi credincioşi care, împreună, formează trupul tainic al acestei instituţii divino-umane.

Când mergem la biserică trebuie să respectăm anumite reguli esenţiale, spun duhovnicii. Plecând de la igiena personală, vestimentaţia, şi terminând cu pregătirea spirituală, credincioşii trec printr-o pregătire riguroasă înainte de întâlnirea cu divinitatea.

„Fraţilor, trebuie să ştiţi că un creştin care merge la biserică are 14 reguli canonice de bună cuviinţă, dacă vrea să-l folosească sfântă biserică. Dacă nu le împlineşte, se duce la biserică spre osândă”, spune părintele Ilie Cleopa, citat în cartea „Ne vorbeşte părintele Cleopa”, scrisă de arhidiaconul Ioanichie Bălan.

Cele 14 reguli ce trebuie respectate când mergi la biserică:  

Prima condiţie canonică pentru a merge la Sfântă Biserică este să te ierţi cu toţi. Dacă merge mamă la biserică, sau tata, să zică :"Iertaţi-mă, mai băieţi ! Iartă-mă, soţie !"
 
A două condiţie canonică. Când mergi la Biserică să duci un mic dar din casă ta. Măcar o lumânărică, măcar un bănuţ, o prescură, un pahar de vin, ce poţi. Că prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserică se binecuvântează toată averea ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.

A treia condiţie canonică. La biserică este bine să mergi mai de dimineaţă, că să poţi apucă Evanghelia Învierii de dimineaţă şi Slavoslovia. Şi totodată dacă te duci mai devreme, te poţi închină liniştit, nu-i lume multă la biserică, te duci la locul tău fără să deranjezi slujbă.

A patra condiţie canonică. Totdeauna bărbaţii în biserică trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile în partea stânga. Şi în ordinea această trebuie să stea în biserică : bărbaţii bătrâni în frunte, cei mai puţin cărunţi la spate, cei mai tineri în spatele lor, flăcăii şi băieţii tot aşa. La fel şi femeile.  

A cincea condiţie canonică este să nu vorbiţi în biserică, că este mare păcat. Dacă este mare nevoie să vorbeşti, vorbeşte în şoaptă sau prin semne.

A şasea condiţie canonică. Dacă mergi la biserică, să nu ieşi până nu se termină slujbă. Numai dacă eşti bolnav sau dacă păţeşti ceva. Dar altfel să nu ieşi, că, dacă ieşi înainte de terminarea Liturghiei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cină de Taină, unde erau la masă Mântuitorul cu Apostolii şi s-a dus şi L-a vândut pe Hristos. Aşa arată Sfântul Ioan Gură de Aur.

A şaptea condiţie canonică pentru cei ce merg la biserică. Când va închinaţi la sfintele icoane, să nu sărutaţi sfinţii pe faţă, că-i păcat. Nu-i voie. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele, dacă este pictat pe jumătate, îl săruţi la partea de jos.

A opta condiţie canonică. Să ştiţi că după ce da preotul binecuvântare de Sfântă Liturghie, nimeni nu mai are voie să se închine la icoane în biserică sau să mai ducă daruri la altar, că este mare păcat.

A nouă condiţie canonică. Creştinii trebuie să stea în genunchi când se sfinţesc preacuratele daruri, când se cântă :"Pe Ţine Te lăudăm, pe Ţine bine Te cuvântăm... !" Alţii stau în genunchi şi la Evanghelie. Nu-i o greşeală. La Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru, atunci se stă.  

A zecea condiţie canonică. După ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la uşă diaconească, că acolo să-ţi dea anafora şi un păhăruţ de vin. Apoi treceţi la strană sau în pridvor, să va citiţi molitfele sau rugăciunea de mulţumire după Sfântă Împărtăşanie.

Cel ce s-a împărtăşit, nu mai are voie să sărute mână preotului. Până nu stai la masă nu mai ai voie să săruţi nici sfintele icoane, nimic, că ai primit pe Hristos atunci. După masă poţi să săruţi mână şi sfintele icoane.

A unsprezecea condiţie canonică. Cel ce a venit la biserică dintr-o familie, se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfântă anafora pentru toţi cei de acasă.

A douăsprezecea condiţie canonică. Cel ce a fost la sfântă biserică, când a zis preotul :"Cu pace să ieşim ! Întru numele Domnului" şi a făcut otpustul, adică sfârşitul Liturghiei, face trei închinăciuni în mijlocul bisericii şi merge acasă.

A treisprezecea condiţie canonică. Când mergi acasă, zi o rugăciune la sfintele icoane şi când toţi stau la masă, tu să le povesteşti ce ţi-a rămas şi ţie în cap de la biserică. "Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a ţinut predică cutare; uite aşa a cântat dascălul, aşa frumos a fost !", că să audă şi cei ce n-au putut merge la biserică, din motive binecuvântate.

A paisprezecea condiţie canonică. După ce ai stat şi tu la masă, să te odihneşti două ore. Apoi trebuie să te duci în Duminici şi sărbători să faci vizite şi să cercetezi pe cei bolnavi şi săraci.

Pe aceeaşi temă:

Ce sunt exorcismele de la Botez. Ritualul lepădării de diavol prin care trece nou-născutul

Ce spune Biblia despre consumul de alcool. Pedeapsa care-i aşteaptă pe beţivi pe lumea cealaltă


 
 
 
 


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite