Ce rămâne după ce lumea dispare de la Marea Neagră. Fotograful Vlad Eftenie a surprins imagini feerice la final de sezon

Publicat: 30.09.2016 14:19

Ultima actualizare: 05.08.2022 23:57

Vlad Eftenie, laureat al Sony World Photography, ale cărui fotografii arată frumuseţea din viaţa urbană a Capitalei, este îndrăgostit de frumuseţea Dobrogei şi tocmai de aceea se declară mâhnit de starea în care se află îndeosebi litoralul Mării Negre.

Vlad Eftenie, cunoscutul arhitect ale cărui fotografii au devenit punct de reper pentru imaginea Capitalei, vizitează periodic litoralul Mării Negre, atras de frumuseţea peisajului, dar şi de amintirile care-l leagă puternic de Dobrogea.

Ultima incursiune, făcută în prima lună de toamnă, l-a făcut pe Vlad să îşi exprime dezamăgirea pentru felul în care sunt păstrate locurile altădată captivante. Dorul de copilărie l-a mânat la Vama Veche şi în Costineşti. „Nu l-am mai găsit“, a spus Vlad despre acesta din urmă.

Vlad Eftenie (38 ani) este lector universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti şi câştigător al competiţiei Sony World Photography 2014. Vestea că a fost cel mai bun din acea prestigioasă competiţie l-a surprins la Constanţa, unde ţinuse un atelier pentru pasionaţii de fotografie.

Costineşti. O lume dispărută

„Toamna mă face să scot la lumina latura mea melancolică. Atunci îmi vine să revizitez locuri vechi şi dragi, sau oameni. Am găsit ieri Vama în linişte. A fost bine, împăcată.

Apoi am zis: oare cum mai arată Costineştiul? Nu l-am mai revăzut de când eram copil. Am crescut aici, face parte din primii mei 7 ani, primele experienţe senzoriale le am de aici : apa mării, scoici care înţeapă piciorul, aerul verii. Intrasem scurt prin 2008 şi părea afectat de transformări. Dar ieri nu l-am mai găsit. Nici rotonda de unde mama lua pricomigdale şi unde aveau loc Serbările mării (acum era un buldozer acolo), nici zona Radiovacanţa.

Proiect la care a lucrat şi tatăl meu, era unul din acele lucruri cu care te lauzi în faţă altor copii, când vine vorba despre „cine e tata“. Complet infestată, înglobată şi ascunsă de alte construcţii, nici aleea principală, nici castelul-tobogan care ducea la steaguri, nimic.

Nimic. Totul dispărut. Obeliscul părea o prezenţă ciudată dintr-o altă lume, acum dispărută. M-au cuprins amintirile şi îi povesteam Irinei despre tot ce a fost - teatrul de vară unde am fost la festivaluri de jazz, de film, unde i-am văzut prima data pe Divertişi, prin 87-88. Era arhiplin, stăteam undeva în lateral, rădeam în hohote, deşi nu înţelegeam totul, absolut toţi râdeau şi era un vibe general fantastic. Asta nu se uită.

Costineştiul s-a dus, s-a dus şi Gyuri Pascu. Lucrurile şi oamenii care contează se duc într-o zi, poate că aşa e mersul firii. Aveţi grijă de ei cât sunt încă acolo, preţuiţi ce aveţi şi ce e lăsat de cei dinainte, atâta timp cât pare că suntem incapabili să facem ceva mai bun. Nu lăsaţi să se uite.

Astăzi sunt trist, când urmele şi oamenii se duc, mai rămâne doar amintirea să îi mai ţină vii“.

Obeliscul din Costineşti Sursa foto Facebook Vlad Eftenie

Vama Veche. La început a fost liniştea

„Am trecut prin Vamă duminica asta, îmi era dor să o văd în linişte. Totul ar fi fost mirific dacă nu aş fi găsit-o foarte murdară, la propriu. Şi m-am super enervat. Să vă povestesc.

La început a fost liniştea. Lumea venea pentru că aici nu era nimic. Asta se caută, desprinderea de orice confort, liniştea interioară oferită de absenţa necesară a "civilizaţiei", revenirea la lucruri simple, pentru o perioadă. Apoi cineva s-a prins că vine din ce în ce mai multă lume şi liniştea şi absenţa confortului comun au început să coste mult. Dădeai bani că să nu ai acces la nimic. Ca să nu mai persiste acest non sens, nimicul a fost încărcat cu lucruri care să merite respectivii bani mulţi. Şi aşa Vama s-a umplut în cele din urmă.

Citește și: Galerie foto cu Vama Veche la apus

În ultimii ani-în plin sezon, nici măcar nu mai ai acces la plajă. Poate nu am chef de "confortul" oferit contra cost de şezlong şi umbrelă, poate vreau doar să mă bucur de mare. Nu prea se poate, sunt câteva petice unde mai poţi face asta. La cherhana, la Bibliotecă, un petic mic pe la stuf şi după ultimul hotel, de după Expirat. În rest e o barieră reală de baldachine, umbrele şi şezlonguri care blochează percepţia întregului şi accesul la plajă. Mă bucurăm acum, duminică, că în sfârşit o pot vedea din nou, de la un cap la altul. Şi era ca la început.

Apoi am descoperit mizeria. De la un cap la altul, plajă e efectiv un pat de chiştoace, generalizat. În dreptul localurilor care acaparează vară plajă, cea mai mare mizerie.

Mi-am adus aminte de ceva: de ce ar trebui ca muzica şi beat-ul să acopere sunetul valurilor? Nu mergem la mare să o vedem şi să o simţim? La ce bun să stau într-un buntzi-buntzi de prost gust? da, la Amphora a fost dezastru anul asta. Îmi pare rău pentru clienţii ei fideli. O house-areală sinistră. Pe vremuri era de bun gust, era discretă. Şi nici Acolo nu a stat neapărat mult mai bine, prea tare muzică. Mai nene, nu era vorba că mergem la mare? Păi la mare nu mergem pentru ea? mergem să buntzi-buntzi? În fine.

Am găsit cea mai mare mizerie post-sezon la Amphora. Dezastru lăsat. Urât!

Dacă tot facem praf Vama, ne batem joc de ea, hai să nu o abandonăm că pe o cârpă, pentru că la anul să îi venim iar de hac. Hai măcar să facem curăţ în urmă noastră, să o respectăm şi să avem grijă de ea, căci nu e noastră. Vamă îşi aparţine doar ei.

Cu părere de rău pentru ceea ce aţi făcut din Vamă, măcar când plecaţi, faceţi curăţ în urmă. Aveţi grijă de ea, că să ne fie eventual bine şi la anul.

M-am supărat tare în Vamă de data asta, cine aude să ia aminte şi eventual măsuri“

Detaliu din Vama Veche Sursa foto Facebook Vlad Eftenie