Ce oraşe din România admiră primarul Constanţei. Decebal Făgădău: „Noi, aici, suntem mai balcanici“ VIDEO

Ce oraşe din România admiră primarul Constanţei. Decebal Făgădău: „Noi, aici, suntem mai balcanici“ VIDEO

Decebal Făgădău Sursa Facebook DF

Primarul Constanţei a mărturisit că priveşte spre modelul oraşelor din Ardeal în ceea ce priveşte buna gospodărire, precum şi proiectele care au permis acestora să se laude cu realizări edilitare vizibile. Decebal Făgădău a numit chiar oraşul vestic pe care l-a considerat un exemplu de bune practici.

Decebal Făgădău a acordat un interviu comunităţii UrbanizeHub despre Dobrogea, vorbind despre potenţialul economic al Constanţei şi despre planificare edilitară pe termen mediu şi lung. 

UrbanizeHub este o comunitate de experţi care prezintă idei şi proiecte despre oraşe inteligente şi dezvoltarea urbană durabilă - aspect la care Constanţa rămâne încă repetentă.

Iată câteva declaraţii făcute de primar în interviu: 

„Dobrogea este cea mai eficientă zonă pentru fermele de eoliene din Europa“

„Constanţa poate deveni un centru pe piaţa energetică, nu să rămână doar un jucător“ 

„Dacă Şantierul Naval va câştiga licitaţia pentru construirea de corvete şi modernizarea fregatelor, va aduce la Constanţa un ecosistem pe zona de apărare“

„Universităţile şi mediul de afaceri din Constanţa trebuie să se uite spre meseriile de mâine, spre zona de cyber security (securitate cibernetică - n.r.)“

„Învăţăm mult de la oraşe care au început acest exerciţiu de planificare mai din timp, aşa cum sunt oraşele din Transilvania. De-a lungul vremii, aceste oraşe au avut carte funciară şi reglementări urbanistice mult mai articulate decât în restul ţării“

„Primul schimb de experienţă al echipei mele, la un an după alegeri, a fost la Oradea. 14 directori au plecat la Ilie Bolojan şi au preluat de acolo exemple de bune practici, adaptându-le la specificul Constanţei. Noi, aici, suntem mai balcanici. Nu avem acelaşi respect faţă de reguli, câteodată“

„Nu poţi să stabileşti totul de la centru, ci doar nişte linii directoare, prin care să putem contribui la atingerea unor indicatori naţionali, asumaţi de ţară“

„Este nevoie de transparentizare şi integrare de baze de date. Acum, pentru a planifica o centură ocolitoare a unui oraş din România, trebuie să plătim taxe la OCPI, pentru a scoate extrase de informare, ca şi când ar fi al altcuiva, nu tot al statului“

„De multe ori, mergem să obţinem avize de la autorităţi centrale şi suntem judecaţi de parcă am face un proiect care deserveşte un interes privat“. 

Decebal Făgădău se pregăteşte de alegerile locale din 27 septembrie 2020, unde va concura cu o serie de candidaţi dintre care cei mai cunoscuţi sunt: Vergil Chiţac (amiral, PNL), Stelian Ion (deputat, USR), Mohammad Murad (patron hoteluri, independent), Andrei Popescu (consilier local, independent), Anton Traian Antoniadis (antreprenor, Comunitatea Elenă Elpis), Mircea Titus Dobre (fost ministru al Turismului, Pro România), Claudiu Palaz (politician, PMP), Horia Constantinescu (şeful Protecţiei Consumatorilor, independent) şa. 

 

Pe aceeaşi temă: 

Jocurile politice pentru Primăria Constanţei. Cine va decide soarta celui mai promiţător oraş aflat într-o suferinţă cruntă

„Modelul Nicuşor Dan“ s-ar putea repeta la Constanţa. Cine sunt cei doi candidaţi cu şanse la şefia primăriei vizaţi de PNL

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările