Cazinoul din Constanţa a primit verde de la Guvern pentru reparare. Autorităţile promit că monumentul, care zace de 10 ani în paragină, va fi gata în 30 de luni

Cazinoul din Constanţa a primit verde de la Guvern pentru reparare. Autorităţile promit că monumentul, care zace de 10 ani în paragină, va fi gata în 30 de luni

Foto Sorin Marius Ion

Cazinoul din Constanţa, unul dintre cele mai importante obiective turistice, în stil Art Nouveau, va fi consolidat si restaurat - a anunţat Guvernul României. Vestea vine chiar în ziua în care fostul primar Radu Mazăre, care l-a lăsat în paragină, a fost reţinut în Madagascar.

În şedinţa de miercuri, 8 mai, Guvernul României a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru edificiul aflat în paragină de 10 ani, iar actualmente este în conservare, după acţiuni repetate ale societăţii civile. Cazinoul se află actualmente la a patra licitaţie pentru lucrările de reparare şi consolidare. 

Durata estimativă pentru realizarea proiectului este de 30 de luni (3 luni etapa de proiectare şi 27 de luni cea de execuţie). Lucrările vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Compania Naţională de Investiţii.

„Cazinoul va putea redeveni un centru cultural şi de divertisment de anvergură internaţională, cu o sală multifuncţională de 200 de locuri şi de o sală de festivităţi de 150 de locuri“, precizează MDRAP. 

Vestea vine exact în ziua în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut în Madagascar. El se afla acolo din decembrie 2017, când a părăsit ţara în timp ce se afla sub control judiciar, fiind judecat şi recent condamnat pentru corupţie. 

GALERIE FOTO CU IMAGINI DIN PROIECT - CAZINOUL DIN CONSTANŢA DUPĂ REPARAŢII 

Valoarea totală estimată a investiţiei este de 111.553.449,35 lei (cu TVA). 

Guvernul a aprobat miercuri, 8 mai, Hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare şi restaurare Cazinou Constanţa (clădire S+P+1E+M, pod parţial şi rampă de acces către subsol) şi lucrări exterioare (reabilitare platformă terasă, reţele utilităţi, zid de apărare şi balustradă). 

„Ne-am luat astăzi angajamentul ca acest obiectiv emblematic al României să fie reabilitat şi am convingerea că vom reuşi să ducem la bun sfârşit şi acest proiect extrem de aşteptat de către toţi românii”, a declarat viceprim-ministrul MDRAP Daniel Suciu. 

MDRAP a publicat care sunt modificările proiectului, faţă de documentaţia avizată iniţial în anul 2015. 

În vederea punerii în siguranţă a obiectivului de investiţii se propune realizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare (clădire S+P+1E+M, pod parţial şi rampă de acces către subsol) şi a celor exterioare (reabilitare platformă terasă, reţele utilităţi, zid de apărare şi balustradă). 

Aşa va arăta Cazinoul din Constanţa după reparaţii Sursa MDRAP

Astfel, faţă de documentaţia avizată iniţial, în anul 2015, principalele modificări vizează:

• reconfigurarea funcţională şi adaptarea spaţiilor interioare şi exterioare la noile funcţiuni propuse prin tema de proiectare, reprezentative pentru viaţa social-culturală a oraşului şi pentru un monument de categorie ”A” cu valoare arhitecturală şi istorică excepţională;

• adaptarea proiectelor de arhitectură, structură şi instalaţii la noile funcţiuni propuse, ţinând cont de actualizarea expertizelor şi studiile la această fază de proiectare;

• revizuirea documentaţiilor de arhitectură şi componente artistice (pictură murală, stucco-marmură, stucatură policromă, metal şi vitralii) pentru tratarea corespunzătoare a degradărilor survenite în perioada 2014 – 2018;

• actualizarea normativelor de proiectare şi a legislaţiei în domeniu.

„În urma realizării lucrărilor de consolidare şi restaurare, Cazinoul va fi redat circuitului public şi astfel va fi pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau, cu o remarcabilă unitate stilistică a tuturor elementelor: volume, faţade, raportul plin-gol, decoraţie interioară şi exterioară.

În această manieră, Cazinoul va putea redeveni un centru cultural şi de divertisment de anvergură internaţională, care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziţii, beneficiind de o sală multifuncţională de 200 de locuri şi de o sală de festivităţi cu o capacitate de 150 de locuri“, arată MDRAP.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Un pas în restaurarea Cazinoului din Constanţa. Specialiştii au făcut scanarea 3D a celui mai frumos edificiu de la Marea Neagră, aflat în paragină

Facebook reacţionează la scandalul strângerii de fonduri pentru Cazinoul din Constanţa. Ce va face cu banii adunaţi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: