Cauzele înfrângerii Armatei Române la Cotul Donului şi în Stepa Kalmucă, unde au pierit 150.000 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfrângerea înregistrată de armata română la Stalingrad a reprezentat un dezastru fără precedent în istoria militară a românilor, în lupte pierind între 140.000 şi 150.000 de militari, precum şi aproape toată tehnica de luptă - la Cotul Donului şi în Stepa Kalmucă.

Istoricul Alesandru Duţu precizează faptul că decisivă pentru înfrângerea din Cotul Donului a fost superioritatea zdrobitoare în forţe şi mijloace de luptă (de până la 9/1 pe direcţiile de efort) realizată de către inamic, mai ales în blindate, tancurile ,,K.W.1” şi ,,T.34” dovedindu-se invulnerabile la proiectilele tunurilor anticar, calibrele 37 mm şi 47 mm, şi chiar la proiectilele de ruptură ale tunurilor de calibrul 75 mm şi obuzierelor de calibrul 100 mm cu care era dotată artileria română. 

Tragedia a fost amplificată de faptul că trupele române au trebuit să se apere într-un teren descoperit, fără lucrări defensive şi fără sprijin de la aviaţie. „Cine cunoaşte această realitate, aprecia mareşalul Ion Antonescu, nu se mai poate întreba din ce cauză au fost distruse cele 16 divizii române”. 

Fostul caporal Nicolae T. Nicolae din Regimentul 9 dorobanţi Divizia 5 infanterie spunea, la rândul său: „Multe au fost cauzele care au determinat înfrângerea noastră pe frontul din Cotul Donului. Şi eu, acolo, ca simplu luptător, mi-am dat seama că lipsa mijloacelor puternice de luptă împotriva tancurilor, lipsa echipamentului de iarnă, aprovizionarea grea cu muniţii, alimente şi furaje, superioritatea numerică şi mai ales în tancuri a inamicului au determinat în mare măsură deznodământul acestei bătălii“.

Conform ordinelor date de germani, mai ales de către Adolf Hitler, marile unităţi române trebuiau să apere cu orice preţ poziţiile încredinţate contra oricărei încercări de pătrundere a inamicului, retragerea din proprie iniţiativă constituind o greşeală. 

Aceeaşi cerinţă a fost pusă şi în faţa diviziilor germane care erau mult mai bine dotate, mai bine pregătite şi mai bine echipate pentru luptă. În acest sens, semnificativ este faptul că în timp ce batalionul român de infanterie nu dispunea de mijloace anticar, cel german avea circa 30 tunuri anticar.

O altă cauză a înfrângerii a constat în neintroducerea în luptă de către comandamentul superior german, în primele zile care au urmat declanşării ofensivei sovietice, a rezervelor care să contribuie la restabilirea situaţiei. 

S-au adăugat deficienţele apărute în transporturile spre front, comandamentul german punând la dispoziţie doar 20% din cantităţile de benzină necesare, fapt care a creat mari dificultăţi de aprovizionare, mai ales în contextul în care s-a acordat prioritate aprovizionării Armatei 6 germane. 

image

Locul luptelor de la Cotul Donului

Nu lipsită de importanţă a fost limitarea libertăţii de conducere şi a iniţiativei comandamentelor române de armată prin centralizarea excesivă a actului de comandă de către comandamentele germane, care a mers până acolo încât generalii Petre Dumitrescu şi Constantin Constantinescu-Claps nu au avut libertatea de a avea iniţiativă şi a lua decizii, cât de cât importante, fără aprobarea eşaloanelor superioare, sau chiar similare, germane. În cea mai mare parte, iniţiativele şi avertismentele comandamentelor române nu au fost luate în seamă, spune istoricul. 

La fel ca bătălia din Cotul Donului şi cea din Stepa Kalmucă a relevat condiţiile extrem de dificile în care au luptat şi aici diviziile române împotriva unui număr impresionant de tancuri de mare tonaj, într-un teren descoperit, fără lucrări defensive, fără armament antitanc eficient şi fără sprijin de aviaţie. 

La toate acestea s-a adăugat oboseala acumulată, în special de ostaşii Corpului 6 armată, aflaţi pe front de 17 luni, diviziile nemaiavând ,,nici 2% din luptătorii cu care plecaseră iniţial în război”, restul fiind ucişi sau evacuaţi ca răniţi sau bolnavi. De la începutul războiului, unele mari unităţi ,,consumaseră” patru rânduri de ,,marşuri” (trupe trimise pentru completarea efectivelor) în valoare de circa 6 000 de oameni de regiment. Acest lucru l-a determinat pe generalul Constantin Constantinescu-Claps să aprecieze că ceea ce s-a întâmplat în Stepa Kalmukă a fost ,,o fatalitate”. 

Înfrângerea nu s-a datorat însă doar condiţiilor în care au fost puse diviziile române să lupte (de către germani), ci şi propriilor greşeli de conducere şi de execuţie, documentele epocii relevând numeroase cazuri de panică, de laşitate, de abandonare a luptei, mai ales acolo unde superioritatea inamicului a fost zdrobitoare. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite