Câte corvete au în dotare Forţele Navale Române. Principalele misiuni NATO la care au participat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procedura de achiziţie a noi corvete a fost suspendată de Ministerul Apărării Naţionale. În acest moment, Divizionul 50 Corvete cuprinde nave construite în anii '80 şi '90.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că a decis suspendarea procedurii de achiziţie pentru corvetele multifuncţionale pentru Armata Română şi a sesizat Parchetul Militar în legpătură cu „suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate“. Valoarea contractului supus procedurii se ridică la 1,5 miliarde de euro.

La ora actuală, în dotarea Divizionului 50 Corvete din cadrul Forţelor Navale Române se află 4 corvete şi 3 vedete torpilatoare.

Divizionul este condus de către comandorul Milu-Constantin Zaharia, împuternicit comandant al Divizionului 50 Corvete din cadrul Flotei, începând cu data de 15 Decembrie 2017.

„Numele înscrise pe bordajul navelor Divizionului 50 Corvete constituie o evocare a marilor comandanţi pe care Marina Militară Română i-a avut de-a lungul timpului: Am. Petre Bărbuneanu, VAm. Vasile Scodrea, VAm. Vasile Urseanu, VAm. Eugeniu Roşca, Cam. Eustaţiu Sebastian, CAm. Horea Macellariu”, se arată pe site-ul Forţelor Navale Române.

Imagine indisponibilă

Corveta Amiral Petre Bărbuneanu (foto sus)
Nr. bordaj 260
Anul construcţiei1983
Intrarea în serviciu 1983

Caracteristicile principale:
Deplasament maxim: 1385 tf
Dimensiuni (lungime x laţime x pescaj): 92,335 x 11,41 x 3,16 (m)
Propulsie:
- 4 motoare principale
- 4x3285 CP
- 4 elice
Viteza maximă: 23,41 Nd
Echipaj: 100 membri

Tehnică aflată în dotare:
• Radiogoniometru automat;
• Pilot automat;
• Sondă untrason;
• Girocompas;
• Compas magnetic;
• Staţii radio U.U.S. şi U.S;
• Staţii radio U.U.S. şi U.S ;
• Staţii radiolocaţie;
• Staţii hifrolocaţie;
• Armament de luptă sub apă;
• Instalaţii antiaeriene de artilerie.

Misiuni şi aplicaţii naţionale şi internationale la care a participat:
1. Exerciţii tactice pe mare
2. Ieşire pe mare în vederea asigurării lansării de rachete
3. Exerciţii de comandament BICAZ , LITORAL, EUXIN
4. Participări la parada cu nave cu ocazia Zilei Marinei Române
5. Exerciţiul de Instruire prin simulare SIMEX 2004
6. Exerciţii de comandament comunicaţii în teren conduse de SMFN şi CON
7. Exerciţii de mobilizare
8. Blacksea Partner Ship – 1996; 1998; 2004
9. Cooperativ Partner – 1996; 2004
10. Misiuni comune crucişător american VORKTINIE – 1994; 1996; 1997; 1998
11. Monterey – 1992
12. Marş de instrucţie – Grecia 1994



Corveta Viceamiral Eugen ROŞCA (foto sus)
Nr. bordaj 263
Anul constructiei 1986
Intrarea în serviciu 1987

Caracteristici principale:
Deplasament maxim: 1385 tf
Dimensiuni (lungime x laţime x pescaj): 92,335 x 11,41 x 3,16 (m)
Propulsie:
- 4 motoare principale
- 4x3285 CP
- 4 elice
Viteza maximă: 23,41 Nd
Echipaj: 100 membri

Tehnică aflată în dotare:
• Radiogoniometru automat
• Pilot automat
• Sondă untrason
• Girocompas
• Compas magnetic
• Staţii radio U.U.S. şi U.S
• Staţii radiolocaţie
• Staţii hifrolocaţie
• Armament de luptă sub apă
• Instalaţii antiaeriene de artilerie

Misiuni şi aplicaţii naţionale şi internationale la care a participat:
1. Exerciţii tactice pe mare
2. Ieşire pe mare în vederea asigurării lansării de rachete
3. Exerciţii de comandament BICAZ , LITORAL, EUXIN
4. Participări la parada cu nave cu ocazia Zilei Marinei Române
5. Exerciţiul de Instruire prin simulare SIMEX 2004
6. Exerciţii de comandament comunicaţii în teren conduse de SMFN şi CON
7. Exerciţii de mobilizare
8. Cooperativ Partner – 1998
9. Livex – 2003

Imagine indisponibilă



Corveta Contraamiral Eustaţiu SEBASTIAN (foto sus)
Nr. bordaj 264
Anul constructiei 1983
Intrarea în serviciu 1989

Caracteristici principale
Deplasament maxim: 1385 tf
Dimensiuni (lungime x laţime x pescaj): 92,335 x 11,41 x 3,16 (m)
Propulsie:
- 4 motoare principale
- 4x3285 CP
- 4 elice
Viteza maximă: 23,41 Nd
Echipaj: 100 membri

Tehnică aflată în dotare:
• Radiogoniometru automat
• Pilot automat
• Sondă untrason
• Girocompas
• Compas magnetic
• Staţii radio U.U.S. şi U.S
• Staţii radiolocaţie
• Staţii hifrolocaţie
• Armament de luptă sub apă
• Instalaţii antiaeriene de artilerie

Misiuni şi aplicaţii naţionale şi internationale la care a participat:
1. Exerciţii tactice pe mare
2. Ieşire pe mare în vederea asigurării lansării de rachete
3. Exerciţii de comandament BICAZ , LITORAL, EUXIN
4. Participări la parada cu nave cu ocazia Zilei Marinei Române
5. Exerciţiul de Instruire prin simulare SIMEX 2004
6. Exerciţii de comandament comunicaţii în teren conduse de SMFN şi CON
7. Exerciţii de mobilizare
8. Black Sea Partnership - 1995, 2000
9. Strong Resolve - 1995
10. Iolkos - 1995.
11. Rescue Eagle – 1996; 2000;
12. Cooperative Partner – 1997;2000; 2002
13. Sea Breeze – 1998
14. Black Sea Partnership – 1999
15. Storm - 2000
16. Livex - 2001

Imagine indisponibilă



Corveta Contraamiral Horia MACELLARIU (foto sus)
Nr. bordaj 265
Anul constructiei 1996
Intrarea în serviciu 1996

Caracteristici principale
Deplasament maxim: 1385 tf
Dimensiuni (lungime x laţime x pescaj): 92,335 x 11,41 x 3,16 (m)
Propulsie:
- 4 motoare principale
- 4x3285 CP
- 4 elice
Viteza maximă: 23,41 Nd
Echipaj: 100 membri

Tehnică aflată în dotare:
• Radiogoniometru automat
• Pilot automat
• Sondă untrason
• Girocompas
• Compas magnetic
• Staţii radio U.U.S. şi U.S
• Staţii radiolocaţie
• Staţii hifrolocaţie
• Armament de luptă sub apă
• Instalaţii antiaeriene de artilerie

Misiuni şi aplicaţii naţionale şi internationale la care a participat:
1. Exerciţii tactice pe mare
2. Ieşire pe mare în vederea asigurării lansării de rachete
3. Exerciţii de comandament BICAZ , LITORAL, EUXIN
4. Participări la parada cu nave cu ocazia Zilei Marinei Române
5. Exerciţiul de Instruire prin simulare SIMEX 2004
6. Exerciţii de comandament comunicaţii în teren conduse de SMFN şi CON
7. Exerciţii de mobilizare
8. Rescue Eagle – 2000
9. Blackseafor – 2001; 2003; 2004
19. Black Sea Partnership – 2001; 2002
11. Cooperative Partner - 2002

Corvetele Flotei FOTO navy.ro


 
Vedete Torpilatoare: SMEUL, VIJELIA, VULCANUL (foto sus)
Nr. bordaj 202, 204, 209

Caracteristici principale
Deplasament maxim: 190,37 tf Dimensiuni (lungime x laţime x pescaj): 38,8 x 4,05 x 1,88 m Propulsie:
- 2 motoare principale
- 3x4000 CP
- 3 elice
Viteza maximă: 26 Nd
Echipaj: 38 membri

Tehnică aflată în dotare:
• Pilot automat
• Compas giromagnetic
• Compas girodirecţional
• Loch electromagnetic
• Radiogoniometru
• Staţii radio U.U.S. şi U.S.
• Staţii radiolocaţie

Corvetele Flotei FOTO navy.ro

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Ce face nava militară trimisă de SUA în Marea Neagră şi ce arsenal are la bord. Ruşii monitorizează mişcările NATO

Antrenamente ale scafandrilor de luptă în apropierea Portului Constanţa. „Se înţeleg din ochi, comunică prin semne, sunt pregătiţi să lupte singuri”


 


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite