Cătălin Botezatu este noul ambasador al litoralului românesc. Vedeta a dat startul Paradei Litoralului

Cătălin Botezatu este noul ambasador al litoralului românesc. Vedeta a dat startul Paradei Litoralului

Cătălin Botezatu şi Corina Martin, la starul Paradei Litoralului FOTO Mariana Iancu

Staţiunea Mamaia are un nou ambasador – Cătălin Botezatu. Designerul vestimentar a deschis alături de Asociaţia Litoral Delta Dunării sezonul litoral 2015 în Mamaia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cătălin Botezatu promis că va promova staţiunea Mamaia. „Sunt onorat că doamna Corina Martin m-a desemnat ambasador al staţiunii Mamaia. Sunt un susţinător al acestei staţiuni şi, nu în ultimul rând, a ceea ce înseamnă turism în România şi dezvoltarea turismului pe acest litoral minunat, care trebuie promovat mult mai mult.

Fac orice pentru a promova staţiunea Mamaia. Mulţi vor alege şi în acest an această staţiune pentru că este cea mai frumoasă staţiune, este staţiunea în care oamenii vin să se distreze", a afirmat Cătălin Botezatu la startul Paradei Litoralului.
 
Parada Litoralului a fost deschisă de către Corina Martin şi Cătălin Botezatu. Au urmat apoi maşinile de epocă, motocicletele şi autobuzele etajate. Parada a pornit din parcarea de la Telegondola din Mamaia, a parcurs întreaga staţiune, s-a întors apoi către municipiul Constanţa, a traversat bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, apoi a mers pe bulevardul Tomis.

În faţa Primăriei Constanţa a avut loc un flashmob grecesc. Următoarea oprire a fost în Portul Tomis, după care parada s-a întors în staţiunea Mamaia.
 
Promovarea litoralului românesc, în special a staţiunii Mamaia, vine într-un moment în care viceprimarul Decebal Făgădău, cel care conduce primăria Constanţa pe perioada în care Radu Mazăre este reţinut, a anunţat că evenimentul estival de răsunet iniţiat în Mamaia, respectiv carnavalul carelor alegorice, nu va mai fi organizat în acest sezon estival.
 
Un alt ambasador al litoralului românesc este sportivul Horia Tecău, cel care apare în filmul de promovare al staţiunii Mamaia. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările