Cât ţine prohibiţia la pescuit în anul 2019. Reguli stricte pentru pescarii care vor vizita Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Autorităţile au publicat proiectul de ordin privind stabilirea perioadelor de prohibiţie a pescuitului în anul 2019. În Delta Dunării, o importantă specie de peşte va avea regimul „catch&release”.

Ministerul Agriculturii şi dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului au publicat proiectul de ordin privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2019.

Astfel, perioada generală de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, este pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv, iar pe fluviul Dunărea şi canalele aferente în zona care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie – 09 iunie inclusiv.

„Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în Complexul Razim - Sinoe şi lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusive”, se mai precizează în document.

Pescarii care şi-au planificat partide de pescuit anul viitor în Delta Dunării trebuie să ştie că „la ştiucă, este interzis pescuitul de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie inclusiv”.

Ca o noutate, pe teritoriul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD), în afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ la ştiucă este permis numai cu reţinerea a maxim două exemplare, care să însumeze nu mai mult de 5 kilograme. În 2018, pescuitul la ştiucă în Deltă s-a făcut în regim de eliberare a tuturor capturilor (catch & release).

În schimb, proiectul de Ordin prevede pentru 2019 ca pescuitul recreativ la crap pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în afara perioadelor de prohibiţie, să fie permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release).

Prohibiţia pescuitului în scop comercial, recreativ şi familial a scrumbiei de Dunăre se stabileşte, pe sectoare astfel:

  • pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 26 martie –04 aprilie inclusiv;
  • pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 zile, în perioada 05 aprilie – 19 aprilie inclusiv;
  • pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Chiciu, km 374,5 pe o durată de 15 de zile, în perioada 21 aprilie – 06 mai inclusiv;
  • pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Chiciu, km 374,5, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 15 aprilie –14 mai inclusiv;
  • pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în faţa gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 kilometri în largul marii şi pe un coridor lat de 2 kilometri socotit câte 1 kilometru de o parte şi de alta a axului braţelor Sfântu Gheorghe şi Sulina, în faţa braţului Chilia, lăţimea coridorului interzis este de 1 kilometru spre sud de axul braţului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;
  • în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 18 aprilie – 27 aprilie inclusiv…
  • în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice ( sanger, novac, cosaş) se pot reţine în vederea valorificării.

Tot în regim catch & release se va putea pescui recreativ în anul 2019 pe teritoriul ARBDD pe cursul vechi al braţului Sfântu Gheorghe, în zonele cuprinse între km.: 29-44; 49-58; 64-84.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Şacalul, ameninţarea din Delta Dunării. Ce măsuri se iau pentru eliminarea fiarei care terorizează zona

Când se va putea pescui cu năvodul în Delta Dunării. O decizie a guvernatorului prelungeşte interdicţia



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite