Carnavalul Vacanţei, în premieră la Mangalia. Copiii au defilat fericiţi c-au terminat cursurile şcolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii Mangaliei au ieşit sâmbătă, 15 iunie, la Carnavalul Vacanţei. Şcolari şi preşcolari au defilat costumaţi, sărbătorind terminarea anului de învăţământ. În timpul manifestărilor, traficul rutier a fost închis pe traseul paradei.

Mii de copii din Mangalia au luat parte la manifestare. Evenimentul a fost organizat, în premieră, de autorităţile locale din Mangalia şi de reprezentanţii instituţiilor de învăţământ.

Cu această ocazie, preşcolarii şi elevii claselor 0-VIII şi-au folosit imaginaţia pentru a-şi alege cele mai originale costume cu care au defilat pe străzile oraşului.

Una dintre caravanele copiilor s-a deplasat de la intrarea în oraş către centrul Mangaliei, în timp ce altă caravană a pornit dinspre Casa Armatei spre Casa de Cultură, unde a fost punctul final al evenimentului.

Caravanele copiilor au oferit publicului un spectacol inedit, plin de culoare. Pe platoul din faţa Casei de Cultură, copiii din fiecare clasă participantă au urcat pe o scenă pentru a-şi etala costumaţiile de carnaval realizate împreună cu dascălii şi părinţii lor.

Printre costumele din cadrul carnavalului au fost cele reprezentate de buburuze, animale domestice şi sălbatice, cerşetori, vrăjitoare, zmei, medici, piraţi, flori etc.

Bucuria celor mici de a-şi etala costumele pe străzile oraşului a fost imensă, mai ales că fiecare clasă participantă s-a întrecut în alegerea costumaţiilor.

Participanţii au mărturisit că doresc ca acest eveniment să ia amploare, de la an la an. La rândul lor, reprezentanţii municipalităţii au declarat că manifestarea va deveni o tradiţie, iar de anul viitor în acest proiect vor fi atraşi elevi de la nivel judeţean, naţional şi chiar internaţional.

De asemenea, autorităţile locale vor contribui la dezvoltarea proiectului, prin organizarea de concursuri, spectacole muzicale şi competiţii.

Vă mai recomandăm

Ioana Olăraşu din Mangalia este singura elevă de 10 la bacalaureat din judeţ

Premieră la Mangalia! Tabără de arheologie pentru studenţii de la Istorie din Bucureşti

Mangalia intră în 2013 cu taxe locale majorate

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite