Carmen Sylva, regina care şi-a făcut cuib pe mare. Suverana ura „drum bun“ vapoarelor care plecau din port

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina iubea marea şi vântul şi locuitorii de la malul mării. În cuibul său cu odăi ce semănau cu cabinele vapoarelor şi-a petrecut cele mai frumoase clipe.

În urmă cu 172 de ani, pe 29 decembrie s-a născut Regina Elisabeta a României, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva. Ea a murit în 1916.

Regina Elisabeta a fost îndrăgostită de mare, ea petrecându-şi verile la Constanţa, în pavilionul de la intrarea în port. Iată cum o descria regina Maria pe Elisabeta: „Carmen Sylva, regina-poetă. O văd în picioare, pe terasa îngrădită cu fier a căsuţei clădite pentru ea, pe un dig care se întinde în mare la intrarea portului Constanţa. O căsuţă ciudată, zidită de inginerii portului, cu odăi ce semănau cu cabinele vapoarelor“.

Carmen Sylva iubise totdeauna marea cu o iubire romantică, şi era una dintre puţinele fiinţe cărora le era cu adevărat drag vântul. Constanţa, la rândul ei, o iubea pe bătrâna regină Elisabeta. Adunată în jurul ei, mulţi dintre locuitorii ei, fără să-i pese de rangul lor social, şi întinsă pe şezlongul de pânză, intra cu ei în nesfârşite convorbiri, revărsând un potop nesecat de cuvinte.

Cuibul reginei a fost ridicat de constructorii portuari în anii 1909 – 1910. Era o construcţie de lemn, cu o terasă acoperită cu o prelată, mai mult decât modestă, amplasată pe un picior din piatră şi beton şi susţinută de console metalice. 

„Este extrem de fericită aici, numai ea şi marea, faţă în faţă“, o descriu apropiaţii. Avea un vas, Amarylis, cu care făcea scurte croaziere însoţită de suita sa, delectându-se cu jocul zburdalnic al delfinilor. Ca să comunice mai bine cu cei aflaţi pe vase, regina a cerut un megafon la care ura marinarilor „Drum bun“ sau „Bun venit“. Un sunet de sirenă îi răspundea întotdeauna. 

Începutul şi sfârşitul unei minuni arhitectonice. Cum au distrus germanii „Cuibul Reginei“, clădirea construită în portul Constanţa „între cer şi apă“
Începutul şi sfârşitul unei minuni arhitectonice. Cum au distrus germanii „Cuibul Reginei“, clădirea construită în portul Constanţa „între cer şi apă“

În data de 5 septembrie 1936, o telegramă expediată de la Casteul Bran consemnează una dintre ultimele vizite ale Reginei Maria la Pavilion. „Regina va sosi la Pavilion la 8 septembrie dimineaţa şi va pleca în în seara aceleiaşi zile. Majestatea Sa va lua dejunul şi va sta în după amiaza zilei în pavilion. Rugăm a se interesa ca pe terasa pavilionului să fie o masă şi scaune pentru zece persoane. Dejunul şi tot ce este necesar vom aduce noi“. 

A scris peste 50 de volume

Principesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied s-a născut la 29 decembrie 1843, în castelul Neuwied, ca fiică a Principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied şi a Principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau. Ea s-a căsătorit cu Principele Carol, la 15 noiembrie 1869. Singura lor fiică, Maria, a murit la vârsta de 3 ani.
 

Prima Regină a României a fost o protectoare a artelor şi a celor defavorizaţi, sprijinind tinerele talente şi instituţiile de binefacere. S-a remarcat ca pictoriţă şi scriitoare, sub pseudonimul Carmen Sylva, scrierile ei însumând peste 50 volume. A fost membră a Academiei Române şi a Academiei Franceze. A contribuit la promovarea culturii române în Europa şi a Romantismului european în România. S-a dedicat activităţilor de binefacere şi a ajutat numeroase instituţii caritabile.
 

La 18 februarie 1916, Regina Elisabeta a murit la Bucureşti. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeş.

Vă mai recomandăm:

Misterele „cuibului“ Reginei Maria din Balcic. Cât de fermecător este tărâmul unde regina şi-a lăsat inima: „Locul acesta mă aştepta pe mine“

Cadrilater, istoria ascunsă a unor graniţe semnate cu sânge - pământul românesc smuls Dobrogei de Marile Puteri

Insula Şerpilor, rana deschisă a României, de la stăpânirea bizantină la cea a „Sublimei Porţi“. Detalii din culisele faimosului proces de la Haga

Anatole Magrin, primul care a surprins Constanţa în imagini. Istoria fascinantă a celui care a fost fotograful regelui Carol I

Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite