Care au fost lagărele de muncă ale Canalului, locul unde au pătimit şi au murit oponenţii regimului

Lagăr de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră

Din anul 1950, de-a lungul traseului Canalului Dunăre-Marea Neagră au fost înfiinţate lagăre de muncă unde au fost internaţi cei care se opuneau comunismului.

La 25 mai 1949, Consiliul de Miniştri a hotărât demararea lucrărilor pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, pentru a se asigura un transport mai ieftin şi crearea unui sistem de irigaţii. La construirea canalului erau folosiţi oameni liberi, militari şi deţinuţii.

Cum deţinuţii trebuia reeducaţi prin muncă, de-a lungul traseului canalului au fost înfiinţate colonii. În timp, numărul deţinuţilor de la canal a variat, în funcţie de amploarea lucrărilor, în 1952 depăşind 80% din forţa de muncă folosită. internarea în coloniile de pe canal se făcea în funcţie de necesităţi.
 

Lucrările Canalului Dunăre-Marea Neagră din epoca Gheorghe Gheorghiu Dej au fost oprite în 1953, pentru a fi reluate 20 de ani mai târziu. Din vechiul canal nu a fost utilizată decât o mică parte. Amplasamentul canalului realizat se suprapune peste cel început în perioada 1949-1953 pe o lungime de 9,4 kilometri.

Lagărele Canalului Dunăre-Marea Neagră 

Conform Dicţionarului Penitenciarelor din România Comunistă, peste 10 colonii au reprezentat Golgota neamului românesc:

Poarta Albă, lagărul unde se aflau internaţi aproximativ 12.000 de detinuţi, celelalte colonii sau penitenciare aveau efective de 5.000-7.000 de oameni.
 

Columbia, unde numărul deţinuţilor a variat între 1.200 şi 8.000.
 

Anghel Saligny, care la un moment dat a devenit colonie unde erau internate doar femeile. Numărul celor deţinuţi aici a fluctuat între 2.000 şi 8.000.
 

Kilometrul 5 a avut aproximativ 2.000 de deţinuţi.
 

Kilometrul 31 a avut 1.500 de deţinuţi.
 

Poarta Albă a numărat între 10.000 – 12.000 de deţinuţi.
 

Galeş  avea 3.000 de deţinuţi pentru munca la canal.

Noua Culme unde numărul deţinuţilor varia între 2.000 şi 7.500.
 

Taşaul cu un efectiv de 1.500 deţinuţi.
 

Peninsula (Valea Neagră) unde numărul deţinuţilor era foarte mare, între 6.000 şi 8.500 deţinuţi.
 

Capul Midia cu 500- 2.500 deţinuţi 

Pe lângă aceste colonii, mai existau două lagăre speciale: Eforie (300 de deţinuţi) şi Constanţa (Stadion, 400 de deţinuţi) şi lagăre auxiliare: Seimeni, Saligny, Medgidia, Basarabi sau Năvodari. 

Numărul deţinuţilor din coloniile de muncă de la Canal a variat în funcţie de amploarea lucrărilor şi de condiţiile politice interne sau externe. Astfel, în septembrie 1949 erau 6.400 de deţinuţi, aproximativ 15.000 în vara anului 1950, 20.768, în noiembrie 1952, 20.193, în aprilie 1953 şi 14.244, în iulie acelaşi an.

La sfârşitul anului 1952 şi începutul anului 1953, în coloniile de muncă de la Canal numărul celor internaţi era: la Capul Midia, 2.337 din care 195 penali şi 2.142 politici; la Galeşul, 2 740 penali şi 792 politici; la Castelul, din cei 732 de deţinuţi, 217 erau penali şi 515 politici; la Poartă Albă, din cei 82 de deţinuţi, 77 erau penali

şi 5 politici; iar la Cernavodã cei 1.614 internaţi erau toţi politici. 

Vă mai recomandăm:

Arhitecţii în zeghe care au construit Tomisul. „Apărea în gazetă că stadionul Constanţa e făcut de tineretul comunist“

Inginerul care a proiectat Magistrala Albastră şi caznele construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră

Straja de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, vestigiu al comunismului

„Statuia Libertăţii“ a românilor, lăsată pradă hoţilor. Monumentul Tineretului de la Straja este demontat bucată cu bucată