Capcanele mării: cum să ne ferim de gropile de sub apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea Neagră, pericol şi pentru înotători experimentaţi FOTO Adevărul
Marea Neagră, pericol şi pentru înotători experimentaţi FOTO Adevărul

Marea Neagră, principala atracţie a verii, reprezintă un pericol nu doar pentru începători, dar şi pentru cei mai experimentaţi înotători. Din cauza curenţilor marini puternici se formează gropi de zeci de centimetri adâncime, în nisipul de sub apă, astfel că pericolul de înec este ridicat.

Pe fundul mării au apărut, şi vara aceasta, gropi în nisip, produse de curenţii marini, foarte primejdioase chiar şi pentru înotătorii cu experienţă. Cel mai periculos este atunci când vântul bate dinspre est, spun specialiştii, moment în care apare curentul de larg. Gropile au, de regulă, o adâncime de până la 20 de centimetri, suficientă însă pentru ca turistul care nu mai simte fundul mării să intre în panică. „Marea este un mediu periculos, chiar dacă ştii să înoţi“, avertizează Gabriel Culea, şeful salvamarilor din Constanţa şi staţiunea Mamaia.

Un caz aparte este în Mamaia, în zona Cleopatra, unde groapa, care este foarte aproape de mal, are un diametru de 40 de metri şi ea este marcată corespunzător. În acea zonă, adâncimea apei este şi de doi metri şi jumătate. Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ din Constanţa (INCDM), spune că pericolul gropilor a existat întotdeauna, însă atunci când marea este agitată, gropile din nisip pot provoca tragedii, întrucât turistul se sperie şi se îneacă.

Cum recunoaştem marcajele

Pentru a se feri de pericolele mării, turiştii trebuie să fie atenţi la steagul arborat pe plajă. Steagul roşu şi galben înseamnă că plaja este supravegheată de un salvamar. Apariţia steagului galben înseamnă că există risc de îmbăiere şi că în apă pot intra doar înotătorii experimentaţi. Dacă se arborează steagul roşu, este interzis scăldatul. Un astfel de avertisment a fost în urmă cu o săptămână, pe plaja din staţiunea Mamaia. Între orele 8.00 şi 13.00, scăldatul a fost interzis de la Cleopatra la Cazino, iar până la ora 17.00 s-a prelungit pentru zona de nord a staţiunii Mamaia. Zona de siguranţă de îmbăiere este de 1,5 metri de la ţărm, la această adâncime fiind montate şi geamandurile. Ele sunt confecţionate din plastic şi se montează la o distanţă de 25 - 30 de metri.

În Mamaia, pe sectorul dintre Rex şi cluburile din nordul staţiunii, există două praguri. Turistul înoată până la o adâncime a apei de 1,80 metri, apoi apa scade până la 40 – 50 de centimetri adâncime, după care se adânceşte din nou. Geamandura este pusă la primul prag, însă turistul trece de el crezând că salvamarul a greşit atunci când a montat geamandura şi astfel îşi pune viaţa în pericol. Salvamarii spun că deşi geamanduri sunt ancorate de fundul mării cu lesturi de beton sau cu saci de nisip, au fost cazuri când turiştii au mutat mai spre larg aceste indicatoare şi nu de puţine ori au fost furate, aşa cum s-a întâmplat în zona Cleopatra.

Nu înotaţi împotriva curentului

Cei care doresc să se îmbăieze în Marea Nagră sunt sfătuiţi să meargă doar pe sectoarele unde există salvamari. De-a lungul litoralului românesc sunt şi plaje care nu au intrat în circuitul turistic, cum ar fi Vadu şi Corbu. În momentul în care un copil intră singur în apă, este bine să fie supravegheat de pe ţărm şi astfel dacă apar probleme să aibă cine să anunţe urgenţa. „Numai în acest sezon am avut 30 - 40 de cazuri de copii pierduţi în apă“, spune salvamarul. De asemenea, turistul nu este bine să intre obosit în apă. Aici, salvamarii se referă, în special, la tinerii care petrec toată noaptea în cluburi şi apoi se avântă în apele Mării Negre. De asemenea, nu este bine ca turistul să înoate imediat după ce a mâncat, întrucât i se poate face rău.  



Când marea este agitată, un colac de salvare nu te ajută prea mult, întrucât ţi-l ia valul şi până la înec mai este un pas. Turiştii sunt în pericol mai ales atunci când vântul bate de la ţărm spre larg şi astfel bărcile pneumatice sunt purtate de vânt. „Am avut cazuri când aceste saltele au fost duse la vreo doi – trei kilometri spre larg, dincolo de geamandură. Turiştii se urcaseră pe saltele şi nici nu şi-au dat seama când au trecut de geamandură“, povesteşte Culea.

Un alt pericol sunt ski – jeturile. Nu de puţine ori cei care le conduc nu au respectat culoarul de plimbare şi au intrat în zonele de scăldat. În acest sezon estival, mai mulţi turişti au fost răniţi de ambarcaţiuni. În cazul în care cel care înoată este prins de curent, el trebuie să se întoarcă cu spatele la mal, să meargă în direcţia curentului, care va slăbi la un moment dat, şi va ieşi lateral. „Să nu încerci să înoţi împotriva curentului, pentru că te dovedeşte. Ai impresia că înaintezi, dar nu este aşa“, explică Gabrial Culea.

Apa mării, prea caldă

Totodată, în acest sezon estival temperatura apei mării a crescut cu unul – două grade faţă de media generală, ajungând până la 26 grade şi jumătate, precizează Simion Nicolaev, directorul INCDM. Este un risc pentru flora şi fauna din Marea Neagră. Apa are astfel o încărcătură biologică mai mare, fiind un mediu propice dezvoltării bacteriilor. Cei mai afectaţi sunt peştii de pe fundul mării. Încălzirea apei nu pune, însă, deocamdată, în pericol sănătatea turiştilor. Stela Costache, inspector de specialitate în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, spune că ai monitorizează apa mării, prelevând probe din 48 de puncte de la Năvodari la Vama Veche, şi acestea sunt în limitele impuse de lege.

Tragediile verii

salvamari

Pe 30 iunie, un ofiţer SPP s-a înecat la Neptun, în zona vilelor de protocol. Scafandrii de la ISU Dobrogea i-au adus trupul fără suflare la mal după ore bune de căutări. Pe 24 iulie, o altă tragedie s-a petrecut în zonă. Un bărbat şi-a pierdut viaţa în marea agitată, iar cel de-al doilea, care intrase să îl salveze, a fost resuscitat de medici. La sfârşitul lunii iulie, o tragedie avea să se petrecă în Mamaia.

Un turist din Bucureşti şi fetiţa sa în vârstă de 5 ani, aflaţi la Mamaia, şi-au găsit sfârşitul în apele Mării Negre. Cei doi au plecat pe mare pe o barcă gonflabilă, care a fost răsturnată de un val. Când tatăl fetiţei a văzut barca răsturnată, a făcut stop cardiac şi astfel nu a mai putut să spună salvamarilor că în barcă se afla şi fetiţa lui. Mult mai târziu, mama copilei, care rămăsese pe mal, a întrebat îngrozită unde este copila şi atunci au început căutările. Trupul fetiţei a fost scos fără suflare la mal după două ore de căutări disperate.

Articole pe aceeaşi temă:

Tragedie la Mamaia. O fetiţă de 5 ani şi tatăl său au murit înecaţi

Un turist a murit pe plajă, în urma unui infarct

O tânără a fost lovită de un skijet, în staţiunea Mamaia

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite