Când pică Paştele în 2019. Cele mai importante informaţii din Calendarul Ortodox de anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calendar Ortodox 2019 - editat de Arhiepiscopia Tomisului
Calendar Ortodox 2019 - editat de Arhiepiscopia Tomisului

Calendarul Ortodox cuprinde o serie de reguli şi rânduieli bisericeşti după care viaţa creştinului se ghidează în cursul anului. De la datele importante ale sărbătorilor până la zilele în care este interzis să faci o nuntă sau în care trebuie să posteşti, aceste informaţii se regăsesc în calendar.

Fiecare calendar ortodox cuprinde însemnate cu roşu sărbătorile creştine dintr-un an. Sfintele Paşti sau Învierea Domnului, cea mai importantă zi din viaţa unui creştin, este sărbătoarea care în fiecare an îşi schimbă data, nu şi ziua, aceasta fiind duminica. În anul 2019, Paştele cade pe 28 aprilie.

În funcţie de data Paştilor se stabilesc alte sărbători importante: Înălţarea Domnului, Rusaliile, Floriile şi altele. Tot în funcţie de această dată este stabilit şi Postul Paştilor, cel mai lung şi aspru post dintr-un an.

Toate aceste zile şi calcule sunt importante şi pentru stabilirea perioadei în care se pot face nunţi, în acest sens fiecare calendar având notate deja zilele interzise pentru cununii pentru anul care urmează (de exemplu, în calendarul 2019 sunt trecute zilele în care nu se fac nunţi în anul 2020) pentru ca cei care doresc să-şi unească vieţile să-şi poată programa din timp acest moment.

Zile de post si posturi - Calendar Ortodox 2019

  • Miercurile şi vinerile de peste an, în afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harţi
  • Ajunul Bobotezei ( sâmbătă, 5 ianuarie )
  • Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul ( joi, 29 august )
  • Înălţarea Sfintei Cruci (sâmbătă,  14 septembrie )
  • Postul Sfintelor Paşti ( luni, 11 martie – sâmbătă, 27 aprilie )
  • Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (vineri, 21 iunie – vineri, 28 iunie )
  • Postul Adormirii Maicii Domnului ( miercuri, 31 iulie – miercuri, 14 august )
  • Postul Naşterii Domnului ( vineri, 15 noiembrie – marţi, 24 decembrie )


Nu se fac nunţi

  • În toate zilele de post de peste an
  • În zilele Praznicelor împărăteşti şi în ajunul acestora (1-2 februarie, 5-6 şi 15-17 iunie, 15 august, 13-14 septembrie)
  • De luni, 4 martie şi până în data de 5 mai (duminica Sf. Toma)
  • În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( 22 iunie - 28 iunie )
  • În Postul Adormirii Maicii Domnului ( 31 iulie - 14 august )
  • În postul Naşterii Domnului ( 15 noiembrie - 24 decembrie )
  • În perioada de la Crăciun până la Bobotează ( 25 decembrie - 6 ianuarie )


Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (aliturgice):

  • Vineri, 4 ianuarie, înaintea Botezului Domnului
  • Miercuri şi vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Pasti ( 6 şi 8 martie)
  • Luni şi marţi în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti ( 11 şi 12 martie)
  • Vineri în săptămâna Patimilor ( 26 aprilie )

Pe aceeaşi temă:

Moarte suspectă pe şantierul unei bisericii. Bărbat găsit într-o groapă

Cum se prepară delicioasa varză cu carne de peşte, o mâncare întâlnită în bucătăriile mănăstirilor


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite