Câmpul dintre staţiunile Venus şi Saturn a devenit parcare cu plată. „Praf, gunoi, denivelări, exact ca într-o parcare europeană”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria a instalat panouri şi un parcometru foto: Bogdan Turtoi
Primăria a instalat panouri şi un parcometru foto: Bogdan Turtoi

Chiar în vârful sezonului estival, Primăria Mangalia a decis să-i taxeze pe turiştii şi localnicii care parchează pe câmpul din apropierea plajei cuprinse între Venus şi Saturn.

3 lei/ora sau 15 lei o zi întreagă, atât costă parcarea pe câmp, în apropierea plajei cuprinse între staţiunile Venus şi Saturn. 

În plin sezon estival, Primăria Mangalia a decis să-i taxeze pe turiştii care parchează în această zonă, deşi nu este niciun loc amenajat. Astfel, administraţia a instalat bariere şi parcometre spre surprinderea locuitorilor care obişnuiau să facă plajă aici.  

„Primăria Mangalia când e disperată, inventeaza parcări. Pune două bariere, a lovit la buzunar şi s-a dus! Aseară (30 iulie n.red) parcarea inventată dintre Saturn-Venus  era plină, nu aveai loc să arunci un pai. Fiind pe pământ cu iarbă si nu e liniată, fiecare a parcat după propriul stil de nu mai aveai loc sa ieşi decât din 7 manevre care atentau la bara vecinului. 

N-am ştiut şi când să intru spre plajă linistit, hop mî trezesc cu bariera de intrare în faţă, şi deja 2 maşini în spate. M-a prins în capcană, aşa că am intrat. Şi în superba parcare a început dansul, balansul şi săriturile din scaun pentru că sunt niste şanţuri cât casa. La un moment dat s-a auzit CLANC şi după o groapă am lovit pragul şi maşina dedesubt. Am tras o înjurătură şi am continuat aventura. Praf, gunoi, denivelari, exact ca într-o parcare europeană, că doar platim taxă. Asfalt şi linii pe jos? Nuuu, prea boem pentru român, ăsta e uşor de pacalit, înghite prosteala. După ce că localnicii plătesc la piaţă şi la magazine preţuri "turistice", acum ne mai arde şi cu parcările”, scrie Bogdan Turtoi pe un grup de Facebook.

parcare statiune venus saturn foto bogdan turtoi

Foto: Bogdan Turtoi

parcare statiune venus saturn foto bogdan turtoi

Foto: Bogdan Turtoi

Citeşte şi: 

Cum a ajuns Mamaia o Cenuşăreasă din perla litoralului românesc. De ce au migrat turiştii spre staţiunile din sud

Parcarea la Mamaia costă cât la Monte Carlo. O zi de parcare vă scoate din buzunar cât o noapte de cazare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite