Calvarul Iulianei Constantinescu Preduţ, gravida care a mâncat în închisoare mămăligă tăvălită prin materiile fecale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliana Constantinescu Preduţ
Iuliana Constantinescu Preduţ

Iuliana Constantinescu Preduţ, profesoară la şcoala din Cobadin, a fost arestată pentru că nu şi-a denunţat tatăl care-i ajuta pe „bandiţii” a căror ascunzătoare se afla la doar un kilometru de casa părintească.

În anul 1958, Iuliana Constantinescu aştepta să-i vină pe lume un copil, fiind însărcinată în şapte luni. Se împlinise profesional, fiind profesoară de limba română şi franceză, însă viaţa i s-a schimbat pentru totdeauna atunci când a fost arestată şi ulterior condamnată la 12 ani muncă silnică pentru infracţiunea de omisiune denunţ. 

Tânăra a fost dusă la Securitatea Piteşti, unde a fost anchetată şi apoi transferată la închisoarea Văcăreşti, unde a îndurat suplicii de neimaginat. „Eram gravidă în luna a şaptea... M-au băgat seara, în celula 116, cu toate că sosisem înainte de ora prânzului, şi, ca să-mi fie viaţa un adevărat calvar, m-au lăsat singură, într-un WC turcesc cu şase găuri, care aproape nu se mai vedeau, fiindcă erau pline cu materii fecale...

Mirosul greu de acolo, drumul chinuitor de la Securitatea Piteşti până la atât de temuta închisoare din Văcăreşti, îmi accentuaseră vădit cumplita durere amestecată cu o foame greu de imaginat, pentru că nu îmi dăduseră, în dimineaţa aceea, nimic din mizerabila raţie zilnică, iar seara, după o discuţie cu o verişoară a mea, care era şefă de cameră, n-am putut înghiţi nici măcar o boabă de arpacaş...

Căpitanul Constantinescu – aşa se pare că-l chema – m-a însoţit în dubă până la Închisoarea Văcăreşti şi, în prezenţa mea, i-a spus celui care m-a luat în primire, să aibă grijă, pentru că sunt gravidă şi foarte slăbită... I-am mulţumit pentru acest semn rar de bunătate, cu totul neaşteptat, dar, de atunci, nu l-am mai văzut... Să fi fost din „grijă" pentru mine cele două bucăţi de mămăligă caldă, în care era pusă brânză de burduf tăvălită prin materiile fecale, încât nu mai rămăsese nimic nemuiat în mizerie?!... 

O durere groaznică m-a tăiat peste mijloc; apoi, o foame cum n-am mai încercat niciodată m-a împins parcă orbeşte să mă aplec şi să rup din mămăliga pusă în fecale... Simţeam tot mai mult, tot mai apăsător, că mă lăsau puterile“, a povestit femeia în cartea „Speranţe încătuşate“ unde a evocat infernul detenţiei sale în închisorile comuniste de la: Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Miercurea Ciuc, Arad, Oradea.

„M-am aşezat în urina care plutea pe cimentul WC-ului şi am rupt încă o bucată din celălalt bulz – puşi acolo anume, pentru că, din mămăligă, ieşeau aburi calzi...Abia, mai târziu, mi-am dat seama că totul fusese premeditat de către torţionari, pentru ca să avortez din această cauză, mai ales că, la Piteşti, un securist în halat alb – probabil, medic – îmi propusese să renunţ la copil, asigurându-mă că nu voi avea dureri la întreruperea sarcinii...“ 

Copilul cu nume de Libertatea

După două luni, joi, 18 septembrie 1958, în miezul zilei, a născut, în Închisoarea Văcăreşti, o fetiţă. I-a pus  numele Libertatea-Justina, însă torţionarii i-au schimbat şi numele şi data naşterii în documentele întocmite.

Calvarul nu avea să se sfârşească: „După ce am născut, nu mi-au adus fetiţa s-o văd câteva zile… Eram, în  aceeaşi celulă, cu două tinere cam de vârsta mea din Cudalbi, regiunea Galaţi. Fuseseră închise pentru că se opuseseră înfiinţării „colectivei” în satul  lor. Când mi-am văzut fetiţa pentru prima dată, am îmbrăţişat-o cu o dragoste nespusă, pe care nu o mai trăisem vreodată, dar şi cu un simţământ  profund de teamă, care mă terorizase multă vreme: „O fi, oare, normală, după  chinurile îndurate de mine de când fusesem arestată de securişti ?!”… I-am numărat degeţelele de la mâini şi de la picioare!…Apoi, i-am privit îndelung, cu atenţie, îngrijorată: faţa, ochii, părul !… Avea perişorul negru, ud şi rece ca gheaţa!…

O aduseseră s-o alăptez trecând pe un culoar lung şi întunecos, învelită în scutece vechi, rupte, luate, probabil, de la vreun cămin de copii… I-am suflat în păr, s-o încălzesc şi am şters-o cu un baticuţ pe care îl aveam la mine…

Între timp, am făcut, la sânul stâng, mastită suprainfectată!… De această boală, numai bunul Dumnezeu m-a vindecat, fiindcă m-au dus la un doctor din închisoare să mă opereze la o oră nepotrivită, chiar atunci când i se servea masa…Văzându-mă atât de slăbită şi de chinuită, s-a hotărât să termine cât mai repede cu mine, determinat, poate, şi de gardiana care mă însoţise până la el… Batjocoritoare, gardiana îmi pusese nişte ochelari negri şi mă obligase să mă îmbrac cu mantaua, pe care o legase la mâneci şi mă trăgea, ca pe un animal de funie, de o mânecă legată mai lung… Când era întrebată, de cei cu care ne întâlneam, unde merge, ea se amuza, spunându-le tuturor că „plimbă maimuţa”…

„O bandită“

Doctorul era un ghem de nervi…  S-a răstit la mine, fiindcă îşi întrerupsese masa din cauza unei  „bandite”…  A luat o lamă, a dat-o prin flacăra unui chibrit şi m-a tăiat adânc, pe viu, fără milă, înjurându-mă că şi-a pătat, cu puroi, halatul… Mi-a pus în silă nişte vată pe rană şi mi-a poruncit să ies cât mai repede afară…De atunci, nu s-a mai interesat deloc de soarta mea…

După ce am fost „operată” astfel la sân, n-am mai alăptat-o pe fetiţa mea, pe Libertatea…Mi-au alăptat-o fetele din Cudalbi, care născuseră şi ele tot fetiţe, ori nişte tinere ţigănci – deţinute de drept comun – închise într-o celulă învecinată… Se întreceau între ele care să-i dea piept… Credeau că vor ieşi mai repede din puşcărie, dacă o alăptează pe Libertatea!…

Asociau numele ciudat, pentru ele, al fetiţei cu eliberarea din detenţie şi erau toate convinse că Dumnezeu le-a trimis-o ca pe o rază de speranţă în  revenirea lor grabnică la viaţa liberă de dincolo de zidurile închisorii… Le „inoculase”, cred, un asemenea gând bun una dintre ele, care trecea drept „vrăjitoare” – Margareta, o ţigancă tăiată parcă din stâncă, ce le domina, mai ales, spiritualiceşte pe toate celelalte…Dar, dincolo de credinţa lor, omenia pe care o dovedeau mă impresiona până la lacrimi… Ce suflete mari pot avea cei „mici” năpăstuiţi  de soartă, pe care, uneori, cu vinovat dispreţ, îi ignorăm!…Speranţa trebuie să  învingă suferinţa“.

Preotul Ioan Constantinescu din Poenărei, tatăl Iulianei, a fost condamnat la moarte şi executat la închisoarea Jilava, la 18 iulie 1959, iar mama sa, Justina Constantinescu, a îndurat ani grei de detenţie, ambii fiind acuzaţi de „participare la Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş”.

Iuliana Preduţ Constantinescu s-a stins din viaţă la 1 octombrie 2002, în satul natal.

Vă mai recomandăm:

Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securităţii: „Credeam că port genele unui criminal“

Destine de luptători anticomunişti: „Haiducii Dobrogei“, aromânii care şi-au vărsat sângele în numele libertăţii. „Nouă ani nu am ştiut nimic de tatăl meu“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite