Călugăr pus la pământ şi încătuşat în faţa Catedralei din Constanţa. „Sunt nervos“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video
Captură video

Poliţiştii şi jandarmii au vrut să-l încătuşeze pe călugărul care făcea scandal în faţa Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Un echipaj de Poliţie şi unul al Jandarmeriei au intervenit în după-amiaza zilei de luni, 4 iulie, pentru a-l linişti pe un călugăr recalcitrant. Oamenii legii au încercat să-l convingă pe monah că trebuie să urce în ambulanţă pentru a primi îngrijiri medicale. 

Totul a plecat de la un conflict spontan cu o femeie legat de faptul că aceasta ar fi condus maşina prea aproape de bordura pe care se afla el. 

„Din momentul în care a fost legitimat, bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant şi agresiv verbal, moment pentru care a fost imobilizat, acesta acceptând ulterior să coopereze cu forţele de ordine”, transmite IPJ Constanţa.

„Este vorba de un călugăr de la Catedrală, înţeleg că are un moment de cădere nervoasă, psihică”, spune preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

În imaginile postate pe pagina de Facebook Claboo Media sunt surprinse momentele în care poliţiştii încearcă să-l încătuşeze pe călugăr pentru a-l putea urca în ambulanţă. Reuşesc să-i pună cătuşele doar la o mână. 

Şi asistenta medicală de pe Ambulanţă încearcă să-l liniştească pe preot, explicându-i ce proceduri medicale i se vor aplica. Călugărul a fost convins cu greu să urce în autosanitară pentru a primi îngrijiri, apoi a fost transportat la Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa.

Din unele informaţii, el este venit din zona Vatra Dornei (de unde provine şi arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie) şi ar fi cunoscut cu probleme psihice.

„Există vreo lege care să mă oblige să urc acolo?”, întreabă călugărul care refuză să urce în autospecială.

„Sunt nervos”, a mai spus călugărul în timp ce poliţiştii încercau să-i pună cătuşele.

De asemenea, poliţiştii l-au sancţionat cu amendă în valoare de 800 de lei, la Legea 61/1991, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi adresarea de injurii.

Sursa video: Claboo Media

Vă recomandăm şi: 

Tot ce trebuie ştiut despre Neversea 2022, cel mai mare festival de muzică pe plajă

Fetiţă de doi ani, căzută de la etajul trei al unui hotel din Eforie Nord. Copila a fost găsită de un turist în iarbă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite