Cadrilater, istoria ascunsă a unor graniţe semnate cu sânge - pământul românesc smuls Dobrogei de Marile Puteri

Cadrilater, istoria ascunsă a unor graniţe semnate cu sânge - pământul românesc smuls Dobrogei de Marile Puteri

Cadrilaterul, numit când „Noua Românie“ când „Dobrogea de Sud“ a fost în graniţele României între 1913 – 1940, însă influenţele sociale, culturale şi politice româneşti s-au simţit din cele mai vechi timpuri. Adevărul vă prezintă istoria zbuciumată a acestui pământ românesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cadrilater este o noţiune mai mult de dicţionar şi de geometrie decât de geografie. În fapt, Cadrilaterul este o parte indestructibilă a Dobrogei“, caracterizează atât de frumos partea de sud a Dobrogei prof.dr.univ. Gheorghe Dumitraşcu.

Partea de sud a Dobrogei, care se întinde peste 7.000 de kilometri pătraţi, şi unde trăiesc peste 400.000 de suflete, este formată din judeţele Durostor şi Caliacra. Principalele oraşe din această zonă sunt Silistra, Turtucaia, Dobrici (Bazargic), Balcic şi Cavarna.

Ţinutul românesc este acum al vecinilor bulgari. Profesorul de istorie Gheorghe Dumitraşcu spune că România a fost victima, şi în acest caz, a Marilor Puteri, care au încercat să împartă şi „varza“ şi „capra“, dar varza“ şi „capra“ nu erau neapărat România şi Bulgaria.

Istoria Dobrogei

Partea de sud a Dobrogei a avut de-a lungul istoriei soarta întregii provincii dintre Dunăre şi Mare. Din secolul VIII î. Hr, litoralul a fost colonizat de greci, şi au fost întemeiate cetăţile port: Histria, Callatis şi Tomis.

În anul 55 î. Hr., Dobrogea şi cetăţile greceşti au fost înglobate în statul dac al lui Burebista, iar ulterior au trecut sub stăpânire romană. După scindarea Imperiului Roman, Dobrogea a intrat în componenţa Imperiului Roman de Răsărit, denumit apoi „Imperiul Bizantin“.

În 1388, Mircea cel Bătrân a alipit acest ţinut Ţării Româneşti. Sultanul Mehmet I a cucerit Dobrogea, iar Ţara Românească a rămas doar cu Delta Dunării. Dobrogea a intrat sub stăpânirea otomană. Istoricii încă nu sunt unanimi în a stabili data la care Dobrogea a intrat sub stăpânirea turcilor. Unii spun că ar fi anul 1416, alţii merg cu patru ani mai târziu. Alţi istorici spun că Dobrogea a intrat treptat sub stăpânirea otomană.

Profesorul Dumitraşcu spune că România a avut autoritate asupra acestui ţinut din anul 1859, când Bulgaria practic nu exista. Era vorba de o autoritate pe plan al relaţiilor internaţionale, al învăţământului.

Dobrogea a devenit parte a României după Războiul de Independenţă. Prin decizia Congresului de la Berlin, s-a specificat ca linia de frontieră a României cu Bulgaria să pornească în continuarea Dunării, astfel încât să cuprindă populaţia compact românească din aceste zone, iar partea de sud, Cadrilaterul, a revenit Bulgariei, scrie www.infodobrogea.ro.

Graniţele, semnate cu sânge şi cu cerneală

Despre tratativele româno-bulgare în scopul rectificării graniţei dintre cele două ţări din toamna anului 1912 şi în primăvara anului următor aflăm din lucrarea reputatului profesor dr. Lascu Stoica intitulată „Geopolotică regională – Dobrogea de sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă“ 

La 29 ianuarie 1913 s-a semnat un protocol la Londra în care reprezentantul României propunea ca noua linie de graniţă între România şi Bulgaria să plece de la un punct ce se va fixa la vest de Turtucaia şi să ajungă la Balcic pe Marea Neagră, inclusiv acel oraş. Reprezentantul Bulgariei a replicat, spunând că solicitarea României nu poate fi luată în considerare, propunând în schimb dărâmarea forturilor dimprejurul Silistrei şi rectificarea celor două triunghiuri din mijlocul liniei de fruntarie, care intrau în Dobrogea românească, precum şi un alt triunghiu care are ca bază pe ţărmul Mării Negre o linie lungă de cinci până la şase kilometri de la fruntaria actuală. Fireşte că aceste propuneri nu puteau fi luate în considerare de către România – ţară sud-est europeană ce se profila ca un factor tot mai determinant în asigurarea stabilităţii şi echilibrului în această parte a Europei.


 

Proces-verbal al Tratatului de la Craiova FOTO www.istoriepescurt.ro

Cererea maximă era traseul Turtucaia-Balcic, iar cea minimă traseul Silistra-Balcic, cu anexarea celor două oraşe la România”. Păstrând o atitudine energică, guvernul român acceptă mediaţia Marilor Puteri, noile tratative având loc în capitala Rusiei în prima parte a anului 1913. Se ajunge, astfel, la arbitrajul Puterilor Europene (Anglia, Germania, Franţa, Austro-Ungaria, Italia, Rusia), care „ţinând seama de justele revendicări ale României, a decis „Oraşul Silistra trebue dat României. Noua frontieră româno-bulgară va pleca dintr-un punct pe Dunăre, cam la 3 km spre Apus de periferia Silistrei, va tăia drumul Şumlei, după aceea drumul Varnei tot la 3 km de periferia oraşului şi va ajunge la frontiera actuală”.

În perioada 1913 – 1940, s-a produs o colonizare firească a Dobrogei de Sud. Aici au venit aromâni, transilvăneni şi colonişti. Aici, păstorii din Carpaţi îşi aduceau oile la păscut. „Aci, în secoli trecuţi, sub stăpânirea turcească, creşteau ierburi înalte cât călăreţul şi îşi purtau turmele ciobanii ardeleni până la valurile mării. Azi ondulează în frumoasa lună mai, până în zări, ca valurile apei, câmpiile de cereale ale hărniciei româneşti. Acesta este grânarul Dobrogei“, scria Constantin Brătescu în 1938.

„Noua Românie“

A umat o perioadă de glorie a Dobrogei de Sud sau cum i se mai spunea „Noua Românie“. I. Irimescu-Cândeşti, redactor la „Viitorul” a scris „Pe drumurile Cadrilaterului“. „Înaintea ochilor ni se deschide (pe când se traversa Dunărea, spre Turtucaia – n.n.) o panoramă de o rară frumuseţe, ceea ce face pe ataşatul militar al Angliei, să exclame cu o vădită bucurie: «Ce frumoasă e noua Românie!!». Orăşelul întins pe malul Dunărei care se ridică ca o masă oblică, se oglindeşte în undele ei. Tricolorul românesc răsare înfipt în nu ştiu ce clădire, stăpânind întinderile până departe, glăsuind către cei de pe malul vecin «Deacum sunteţi voi stăpâni aici»” .

În 1913, Turtucaia avea 12.000 locuitori (6.500 români, 3.500 turci, iar restul bulgari şi alte etnii) şi reporterul consemnează informaţii preţioase pentru realităţile etnopolitice ale oraşului, pe baza mărtuiriilor unei notabilităţi locale: „Hogea, care primise să vie în mijlocul nostru, ne spune, printr-un tâlmaciu, că în Turtucaia sunt două moschei. Românii, cari sunt în majoritate, au şi ei o biserică …, adică au avut, căci în anul 1900 le-a furat-o bulgarii“. El stă de vorbă şi cu localnicii. Iată cât de frumos relatează el întâmplarea: Cum şedeam la cafenea, văd venind de pe o stradă lăturalnică, un soldat bulgar, cu mâna stângă înfăşurată în cârpe. M-am dus spre el. Era un tânăr de statură mijlocie, îndesat şi bine legat. Faţa lui rotundă, cu ochii mari, negri, era rumenită de arşiţa soarelui. Era îmbrăcat cu pantaloni soldăţeşti, fără tunică, încălţat cu opinci şi pe cap avea o şapcă militărească. - Eşti bulgar?… - Nu… Mi-s român, îmi răspunse el, uitându-se lung la mine. - Eşti rănit în războiu? - Da… Mi-a intrat un glonţ în mână … - Nu cumva eşti prizonier … - Nu ştiu ce este aia … - Prins de noi … - Nu! Eu m-am luptat la graniţa sârbească. - Ei…, cum a fost p’acolo? - A fost bătălie mare, domnule. De la noi s-au răpus mulţi de tot. Eu zic că s-or fi răpus mulţi şi de la sârbi. Eu m-am luptat şi cu turci, da…, mai la urmă.

- Şi cum ţi-au dat drumul să pleci? - Au plecat ei alţii, cari nu erau deloc răniţi, dar eu … Uite, mâna asta stângă nici no simt… - Cum ai venit de acolo? - M-am îmbarcat pe vaporul austriac. - Cine-ţi îngrijeşte mâna? - „Doftorul” care e cu soldaţii noştri aici. - Adică soldaţii noştri!? - Da, ai noştri. Păi eu nu sunt tot român, ca d-ta!? (subl.n.). - După ce ţi-o trece, te mai duci să te mai lupţi? - Unde, la bulgari? Nu-mi pasă de ei… Dacă mi-o trece, mă duc cu armata românească să bate pe bulgari. Eu le ştiu seama acum. - Îţi pare bine c-am venit noi aici? - Cum să nu, domnule. Doar ne-am săturat de stăpânirea bulgărească… (subl.n.). Şi-n vorbele românului care-şi vărsase sângele luptând pentru asupritorii lui, era atâta bucurie, că de acum înainte, de va mai fi nevoie să-şi verse acest sânge, şi-l va vărsa cu drag pentru neamul şi ţara lui strămoşească.

În timp ce vorbeam, aruncându-şi ochii la mâna înfăşurată în cârpe pătate de sânge, o mânie ciudată i se aprinse în ochi, şi tremurând de durere grăi plin de amărăciune: «M-am sluţit luptând pentru străini… De…, dacă n-aţi venit mai devreme! …». Ne uitam lung unul la altul: eu fără să ştiu ce să-i răspund la vorbele lui mustrătoare, el poate aşteptând răspunsul meu. Apoi mi-am luat ziua bună de la el şi am plecat după tovarăşii mei. Deşi mă despărţisem, totuşi simţeam înţepătura privirilor lui mustrătoare, iar în urechi îmi răsunau cuvintele amare şi dojenitoare: «De…, dacă n-aţi venit mai de vreme!»”

Refugiaţi din Cadrilater FOTO www.istoriepescurt.ro

Şabla, pământ românesc

Profesorul R.I Călinescu, care a cutreierat Dobrogea la începutul secolului al XX-lea, ne-a lăsat o imagine frumoasă de epocă a acestui ţinut din care făcea parte la acea vreme şi Cadrilaterul. Toate poveştile le-a adunat în cartea „Cutreerând Dobrogea meridională“, publicată la Editura „Adeverul SA“.

Un scurt popas l-a făcut la Şabla, despre care spune „acest colţ de pământ românesc merită toată osteneala, fiind unul din cele mai frumoase din ţara noastră. Într-adevăr, coasta sa este cea mai variată şi mai plină de aspecte pitoreşti de pe tot litoralul nostru, de la Bugaz la Ecrene.

El a ajuns şi la Capul Caliacra, unde s-a strecurat prin peşterile troglodiţilor şi a descoperit vipere cu corn. A admirat apoi „Poarta celor 40 de fete“. Legenda spune că de pe stânca s-ar fi aruncat demult 40 de fete ale cetăţii, legate una de alta cu cozile de păr, preferând să fie înghiţite de valurile mării dect să cadă în mâinile duşmanilor care pătrunseseră în cetate.

Pe cocoaşa cămilelor de la Duranlar

O ia apoi spre apus, cu trăsura şi ajunge în satul Duranlar. Aici a descoperit cămilele bactriane (cu două cocoaşe), deţinute de Z. Holevici. „Văzute printre tufele de scaeţi un puternic sentiment exotic începe să ne cuprindă. Parcă ne-am afla în stepele Asiei. Oprim trăsura la oarecare distanţă, penru ca aceste ciudate fiinţe, cu aspect de animale apocaliptice, să nu se sperie de cai.

Sunt în total cinci: un bărbat tânăr, trei femele, dintre care una bătrână şi chioară, şi un pui de sex masculin. Pasc liniştite şi cu vădită plăcere scaeţii câmpului, fiind păzite de un turculeţ cu fes. (...) Vocea cămilei bactriane este un urlet înfricoşător, greu de descris, format în acelaşi timp din grohăituri, strigăte, behăituri, behăituri, urlete, toate laolaltă.

Altădată, numărul cămilelor de la Duranlar ajungea la 23 de capete. Au pierit însă din cauza consanguinităţii şi doar aducerea unui mascul le-ar fi putut salva. Pofesorul cerea atunci ca statul să se implice pentru salvarea cămilelor din sudul Dobrogei.

1940, anul în care am pierdut o parte din Dobrogea

Armata bulgară intră în Cadrilater FOTO istoriepescurt.ro 

Cadrilaterul a rămas în componenţa României până în 1940. În acel an, reprezentantul german în România a informat guvernul român că trebuie să cedeze Bulgariei întreg Cadrilaterul, ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler şi primul ministru bulgar. Guvernul român a făcut demersuri la Sofia pentru începerea de negocieri.

Tratativele au început la Craiova pe 19 august. La poarta Palatului Jean Mihail (actualul Muzeu de Artă) din Craiova, unde se ţineau şedinţele, aşteptau cu nerăbdare rezultatele tratativelor, sute de dobrogeni macedoneni.

În ziua de 7 septembrie, generalul Ion Antonescu a dat un ordin telefonic prin care a cerut să se iscălească „tratatul“ de cedare a Cadrilaterului, lucru care s-a făcut imediat. Actul a fost semnat de un membru al delegaţiei, şi nu de Alexandru Cretzianu, şeful părţii române la tratative, cel din urmă refuzând categoric. La 13 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat tratatul de cedare a sud-estului Dobrogei, aflăm de pe www.istorie-pe-scurt.ro.

În perioada comunistă, îşi aminteşte profesorul Gheorghe Dumitraşcu, Nicolae Ceauşescu a interzis ca în scrierile istorice să se folosească denumirile de „Silistra“, „Bazargic“, în genetal de localităţile bulgăreşti. „Făceam compromisuri şi nu amintem niciodată de «românii din Silistra sau Silistra»“, ne spune Gheorge Dumitraşcu. El spune că la Paris apăruse o lucrare despre istoria românilor scrisă de un ungur şi ei nu aveau cum replica. „La un moment dat se vorbea despre o localitate bulgărească în Dobrogea, iar despre români nu se amintea nimic. Ce se întâmplase? În 1828 populaţia românească se retrăgea şi ei poposiseră lângă un sat şi astfel procentul era de 600/0“, dezvăluie istoricul.

Balcic, istorie în limba română 

Balcicul este, de departe, cea mai frumoasă amintire a României. Aici regina Maria şi-a ridicat un castel şi şi-a amenajat cea mai frumoasă grădină. Cunoscut şi sub denumirea de „cuibul liniştit”, castelul era reşedinţa de vară preferată a reginei.

Castelul impresionează prin simplitate - pereţi văruiţi în alb, uşi masive din lemn, oglinzi, scaune, şemineu. Baia, construită în stil arab, a fost păstrată intactă din perioada reginei Maria. De pe balcon, se văd marea şi oraşul.

Vă mai recomandăm:

Insula Şerpilor, rana deschisă a României, de la stăpânirea bizantină la cea a „Sublimei Porţi“. Detalii din culisele faimosului proces de la Haga

Anatole Magrin, primul care a surprins Constanţa în imagini. Istoria fascinantă a celui care a fost fotograful regelui Carol I

Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav

FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei

VIDEO Dobrogea, peisaj de secol XIX. Căutarea sclavului Carfin din „Aferim!“, pe ecranul Festivalului de la Berlin

FOTO VIDEO Vacanţă în România. În Dobrogea, ca-n Jurassic Parc. Aventură prin nordul judeţului dintre Dunăre şi Marea Neagră

Cel mai frumos sat din Dobrogea. 2 Mai, locul unde răsare marea

Povestea unui ziarist de modă veche. Jurnalistul de la „Adevărul“ care a dat numele bibliotecii, a unei străzi şi a unei şcoli din Constanţa

Fascinanta istorie a turcilor şi tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supuşii unei ţări ortodoxe

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: