Bijuterii pe apă şi pe uscat, expuse la „Tomis Yacht & Salonul Auto 2014“ de la Constanţa

Bijuterii pe apă şi pe uscat, expuse la „Tomis Yacht & Salonul Auto 2014“ de la Constanţa

Produsele sunt expuse în parcarea mall-ului FOTO Camera de Comerţ Constanţa

În acest weekend, puteţi admira în parcarea City Park Mall din Constanţa ambarcaţiuni de agrement cu şi fără motor, bărci pneumatice, echipamente de salvare, produse pescăreşti, dar şi autoturisme.

Ştiri pe aceeaşi temă

O barcă se vinde cu 550 de euro, o şalupă costă 1.500 de euro, iar un iaht peste 15.000 de euro.
„Vânzările din segmentul nautic au fost într-o scădere dramatică. S-au mai înregistrat totuşi, vânzări de ambarcaţiuni cu dimensiuni mai mici “, spun reprezentanţii Camerei de Comerţ Constanţa.

În ceea ce priveşte piaţa auto, potrivit dailybusiness.ro: începând cu anul 2008, înmatriculările de maşini noi au avut o scădere drastică, atingând, în 2013, cel mai scăzut nivel. Puterea redusă de cumpărare a populaţiei, revizuirea repetată a taxei auto de poluare, precum şi accesul restricţionat la finanţare, sunt cauzele acestui declin.

Cu toate acestea, cererea totală de maşini, respectiv maşini noi şi maşini second hand provenite din import, a fost în continuă creştere în ultimii 3 ani: de la 176.200 de unităţi înregistrate în anul 2011, la 279.560 de unităţi, în 2013.  

Târgul expoziţional „Tomis Yacht & Salonul Auto 2014“ a ajuns la cea de-a 17-a ediţie. Ediţia din acest an reuneşte 15 firme, care expun pe o suprafaţă de 1500 mp.

Târgul este deschis timp de trei zile, între orele 10.00 – 22.00.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările