Tânărul dispărut la Mangalia, scos de valuri pe ţărm. Şi-a pierdut viaţa încercând să salveze de la înec o femeie şi pe copilul acesteia

Tânărul dispărut la Mangalia, scos de valuri pe ţărm. Şi-a pierdut viaţa încercând să salveze de la înec o femeie şi pe copilul acesteia

Foto arhivă

Bărbatul dispărut ieri în apa mării la Mangalia a fost scos de valuri pe ţărm în dimineaţa de miercuri, 9 august. El s-a aruncat în apă pentru a salva de la înec o femeie şi pe copilul acesteia. Femeia intrase în apă, deşi era arborat steagul roşu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 5.00, trupul bărbatului de 30 de ani a fost scos de valuri la ţărm, în aceeaşi zonă în care se înecase. Trupul său va fi dus la morgă pentru necropsie.
 
Tursitul, care se afla pe plaja Laguna din Mangalia, a dispărut în apele agitate ale Mării Negre, marţi, 8 august. Martorii spun că bărbatul a intrat în mare să salveze o femeie şi pe copilul acesteia, dar nu a mai putut ieşi.
 
La faţa locului au ajuns scafandrii, care au reuşit să o scoată pe mama şi pe copil, însă bărbatul care a intrat să îi salveze nu a reuşit să se apuce de tubul scafandrului. În sudul litoralului a fost arborat steagul roşu, semn că scăldatul este interzis. 
 
Tot astăzi, un bărbat de aproximativ 45 de ani a murit înecat după ce a dispărut în mare în staţiunea Jupiter, miercuri dimineaţă. El a intrat în apă deşi era arborat steagul roşu. A fost observat de un salvamar de pe plajă care a plecat să îl scoată din apă, dar nu a reuşit din cauza valurilor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, echipele de salvare au fost solicitate să intervină miercuri, în jurul orei 7.00, în staţiunea Jupiter, unde un bărbat de aproximativ 45 de ani se afla în pericol de înec în dreptul hotelului Tismana. La locul incidentului a plecat ambarcaţiunea cu echipaj mixt de la Mangalia, dar în momentul în care echipajul a ajuns în zonă bărbatul nu se mai vedea, dispărând în mare. 
 
Şapte persoane aflate în pericol de înec, luni seară, în staţiunea Eforie Nord, au fost salvate de pompieri sau au ieşit din apă cu ajutorul altor persoane, şase dintre acestea fiind asistate medical atunci când au ajuns la mal, iar un bărbat nu a dorit să îi fie verificată starea de sănătate şi a fugit.
 
Pentru a se feri de pericolele mării, turiştii trebuie să fie atenţi la steagul arborat pe plajă. Steagul roşu şi galben înseamnă că plaja este supravegheată de un salvamar. Apariţia steagului galben înseamnă că există risc de îmbăiere şi că în apă pot intra doar înotătorii experimentaţi. Dacă se arborează steagul roşu, este interzis scăldatul.
 
Cei care doresc să se îmbăieze în Marea Neagră sunt sfătuiţi să meargă doar pe sectoarele unde există salvamari. De-a lungul litoralului românesc sunt şi plaje care nu au intrat în circuitul turistic. În momentul în care un copil intră singur în apă, este bine să fie supravegheat de pe ţărm şi astfel dacă apar probleme să aibă cine să anunţe urgenţa. De asemenea, nu este bine ca turistul să înoate imediat după ce a mâncat, întrucât i se poate face rău.  
 
Când marea este agitată, un colac de salvare nu te ajută prea mult, întrucât ţi-l ia valul şi până la înec mai este un pas. Turiştii sunt în pericol mai ales atunci când vântul bate de la ţărm spre larg şi astfel bărcile pneumatice sunt purtate de vânt.
 
Un alt pericol sunt ski-jeturile. Nu de puţine ori cei care le conduc nu au respectat culoarul de plimbare şi au intrat în zonele de scăldat. În cazul în care cel care înoată este prins de curent, el trebuie să se întoarcă cu spatele la mal, să meargă în direcţia curentului, care va slăbi la un moment dat, şi va ieşi lateral. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările