Avocat din Baroul Bucureşti reţinut de procurorii DNA Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Tudorel Dobre a fost reţinut 24 de ore de către procurorii DNA Constanţa, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Conform unui comunicat al DNA, în cursul anului 2013, inculpatul Dobre Tudorel a pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 40.000 euro. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie care instrumentau o cauză penală în care erau cercetaţi martorul şi o altă persoană şi a promis că îi va determina pe aceştia să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile faţă de cele două persoane.

De asemenea, în datele 09, respectiv 15 decembrie 2016, inculpatul i-a mai promis martorului că îi va determină pe funcţionarii din cadrul unui penitenciar, asupra cărora a afirmat că are influenţă, să îi creeze o situaţie cât mai uşoară martorului pe durata executării pedepsei.

Inculpatului Dobre Tudorel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 

Având în vedere calitatea acestuia de avocat suspendat în cadrul Baroului Bucureşti, acesta urmează a fi prezentat, la data de 20 decembrie 2016, Curţii de Apel Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite