Aventura lui Carol al II-lea cu o domnişoară de la Poşta Centrală. „Cu un aşa prinţ de coroană, România va ajunge rău“
0
Locotentul colonel Traian Borcescu, fostul şef al Secţiei de Contrainformaţii, face dezvăluiri despre viaţa amoroasă a lui Carol al II-lea în declaraţiile pe care le-a dat după ce a fost arestat şi „condamnat la detenţiune grea pe viaţă“.
Fiind întrebat asupra epocii lui Carol al II-lea, Traian Borcescu notează: „Primul Război Mondial îl găseşte în calitate de prinţ moştenitor, scăpat de sub supravegherea severă a lui Carol I. De acum începe să-şi manifeste personalitatea sa, cu înclinaţiuni neîngăduite pentru postul pe care hazardul îl dăruise.
Era comandantul Batalionului Vânători Munte – nou înfiinţat la Tg. Neamţ. Anturat de ofiţerii săi şi de câteva personalităţi ale târguşorului, Carol o ducea într-o serie de beţii transformate în chiolhanuri cu femei parcă ţara nu era cotropită de germani. La Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti se hotăra soarta neamului. Se amorezează de Zizi Lambrino, a cărei familie era în Roman şi fuge cu ea la Odessa, unde se căsătoreşte, renunţând la tron ca unul ce călcase constituţia ţării. Generalii Stratilescu şi Petală îl readuc în ţară pe bază de ordin. La Iaşi se anulează căsătoria şi se acordă o subvenţie anuală prin care să-i asigure lui Zizi Lambrino şi fiului lor o viaţă a Paris în bune condiţiuni“.
La banchet a ajuns după 24 de ore
Dar viaţa aventuroasă a lui Carol nu avea să se sfârşească aici: „Urmează campania din Ungaria, tot ca comandant al vânătorilor de munte. În oraşul Mişcolţ, notabilităţile oraşului în frunte cu episcopul în invită pe Carol – prinţul de coroană – la un banchet. Carol cu anturajul său se încurcă într-un orăşel foarte apropiat la o beţie legendară şi vine la banchet supă 24 de ore, în timp ce gazdele îl aşteptau în ţinută de rigoare. Episcopul spunea cu un aşa prinţ de coroană România va ajunge rău.
Revenit în Bucureşti se încurcă într-un amor cu domnişoara Pavelescu de la poşta centrală Bucureşti, de care îl descurcă palatul plătind suma de 5 milioane lei“.
În jurul lumii
Nici ideea de a-l trimite la o călătorie în jurul lumii nu avea să fie soluţia salvatoare. Iată ce notează mai departe el: „În ideea politică ce exista în acea vreme, susţinută de Ionel Brătianu, de a se asigura pacea în Balcani, se pune la cale căsătoriile dintre puterile domnitoare din Grecia, Jugoslavia şi România. Astfel vedem Carol cu Elena, Elisabeta cu diaconul Greciei şi Mărioara cu Alexandru al Jugoslaviei. Se aştepta ca prin această căsătorie, Carol să revină la sentimente mai bune. Deşi din căsătoria cu Elena avea pe Mihai, Carol persistă în ideea de a renunţa la tron şi la Elena, plecând din ţară. Ferdinand mai face o încercare de a-l abate pe Carol de la această idee, trimiţându-l într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de doi generali. Totul a fost zadarnic. Ionel Brătianu intervine pentru legiferarea acestei dorinţe de renunţare a lui Carol, cu obligaţia din partea acestuia de a nu mai reveni în ţară sub nici un nume. Din 1925 se consideră ca şters pentru statul român. Mihai preia prerogativele de moştenitor al tronului, dându-i-se şi titlul de mare voevod de Alba Iulia“.
Cu creditorii pe urme
„Este cunoscut de toţi viaţa ce acest exprinţ – sub numele de Caraiman – o ducea la Paris, în orgii şi plin de datorii. Printre creditorii săi se află şi un oarecare Barbu Ionescu, stabilit la Londra care se reîntoarce în ţară după 1930, fără să reuşească să obţină vreo favoare de la Carol al II-lea. Singura salvare a lui Carol al II-lea era să revină în ţară, în care scop a luat legături directe sau indirecte cu o serie de persoane politice din ţară, prin care trata reîntoarcerea sa la tron. Cei care insistau mai mult erau creditorii săi, ce vroiau să-l vadă la tron, în scopul de a obţine achitarea datoriilor. Actul suirei pe tron a lui Carol al II-lea constituie de fapt o uzurpare de la tron a propriului lui fiu. Guvernul luase act la 1925 de renunţarea sa, iar în 1927 la decesul lui Ferdinand, conform prevederilor constituţionale din acea vreme, Mihai este recunoscut egal la tron“, spune Traian Borcescu.
Magazioner la Spicul
Traian Borcescu a fost arestat la 26 martie 1945, împreună cu alţi ofiţeri agenţi din Grupa Specială. La 23 august 1945, a fost eliberat, dar a rămas sub supravegherea SSI, deja confiscat de comunişti. A fost arestat din nou în data de 26 mai 1949, fiind ulterior condamnat la închisoare pe viaţă, pentru o culpă curentă în epocă: "activitate intensă contra clasei muncitoare". Traian Borcescu a fost pus în libertate în 13 aprilie 1964, graţiat prin Decretul nr. 411/1964. După eliberare, a fost angajat ca magazioner la întreprinderea de panificaţie Spicul, până la pensionare. După evenimentele din decembrie 1989, a fost înaintat la gradul de colonel în retragere.
Istorie într-un dosar
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a publicat pe site documente relevante din arhiva proprie. În urma digitizării integrale a dosarului P 10933, din fondul Penal al CNSAS (17 volume, peste 6.000 de file), pe site-ul instituţiei sunt disponibile, în variantă electronică, toate documentele cuprinse în acest dosar impresionant. Aici au fost adunate actele clasate la „arhiva specială” – Problema „23 august”, în anul 1964, din ordinul adjunctului ministrului Afacerilor Interne Vasile Negrea.
Volumele 13-16 conţin copii şi originale după declaraţiile lui Anton Dumitrescu (1902-1992), ajutor al comandantului Batalionului de Gardă (1940-1944), Victor Rădulescu-Pogoneanu (1910-1962), diplomat, director adjunct al Direcţiunii Cabinetului şi Cifrului din Min. Af. Străine (1944) şi Traian Borcescu, precum şi o serie de „amintiri” în care sunt prezentate amănunţit pregătirile apropiaţilor regelui Mihai pentru arestarea mareşalului Ion Antonescu, încă din primăvara anului 1944 şi soarta acestuia după arestare. Fiecare din autorii declaraţiilor prezintă şi parcursul lor biografic şi profesional până la momentul arestării de către comunişti.
Vă mai recomandăm:
Casa de Hohenzollern-Sigmaringen şi Regii României
Istoria conflictelor dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzoller
Se încarcă comentariile...
