Augustin Albon, torţionarul care a inventat „stâlpul infamiei“: „Cu gamela să săpaţi Canalul, bandiţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lagărele Canalului Dunăre Marea Neagră
Lagărele Canalului Dunăre Marea Neagră

Augustin Albon va rămâne în memoria posterităţii ca fiind cel care a inventat tortura «stâlpul infamiei» la Canal. Deţinutul era legat de stâlp, bătut şi batjocorit de gardieni, brigadieri şi alţi deţinuţi. Martorii atrocităţilor sale au povestit că torţionarul a omorât mulţi deţinuţi la coloniile de muncă de la Canal, bătându-i cu lopata sau strivindu-i sub copitele calului său.

Augustin Ioan Albon s-a născut la 22 mai 1910, în Turda, având doar patru clase primare. În 1931, Albon a fost arestat şi condamnat la un an închisoare cu ocazia unei manifestaţii organizate de UTDC şi PCdR, pedeapsă care a fost executată la penitenciarele Turda şi Cluj. După eliberare, a lucrat ca muncitor la mai multe ateliere de croitorie din Cluj, apoi şi-a deschis propriul atelier de croitorie şi un magazin de galanterie. 

Din 1945 a devenit membru al PCR, iar doi ani mai târziu a ajuns să conducă Siguranţa oraşului Turda, unde a dezlănţuit valuri de arestări ale ţărăniştilor şi ale altor opozanţi politici în zonă. Datorită zelului său, a fost avansat şi transferat în Direcţia Centrală de la Bucureşti, ca şef la Direcţia a VI-a, care se ocupa de paza Guvernului. La deschiderea şantierului Canalului Dunăre-Marea Neagră, în 1949, a părăsit Direcţia Generală a Securităţii Poporului primind misiunea de a asigura paza unităţilor de muncă de aici, fiind la comanda tuturor lagărelor Canalului. Augustin Albon era naşul unui alt torţionar celebru, Liviu Borcea, comandantul lagărului de la Capul Midia. 

„Cu gamela să săpaţi canalul, bandiţilor!“

Într-un raport al CC al PMR din 1950, care privea situaţia mai multor persoane din activul de partid al Securităţii şi Miliţiei, care fuseseră excluse din organizaţiile de partid de către o comisie a Ministertului Afacerilor Interne, se găseşte şi numele lui Albon Augustin. Iată de ce era acuzat: „Conduce o Direcţie în cadrul Dir. Penitenciare. A deţinut funcţia de Director al Dir. Pazei Demnitari. A fost înlocuit. După eliberare a întrerupt legăturile cu mişcarea, devenind patron. În timpul războiului antisovietic a devenit agentul Poliţiei Militare din Turda, luând parte la arestări şi maltratări a elementelor progresiste şi antifasciste. S-a manifestat deschis contra URSS-ului şi contra naţionalităţilor conlocuitoare. După 23 August 1944, reuşind să se strecoare în Partid şi-n Aparatul de Stat, a terorizat elementele muncitoreşti care au încercat să-l demaşte, îndepărtându-i din funcţii“, se arată în documentul citat de „Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor“. 

Locotenent-colonel Augustin Albon este evocat în numeroase mărturii ale supravieţuitorilor pentru cruzimea sa, fiind cel care a inventat „stâlpul infamiei“. Deţinutul legat la acest stâlp era bătut şi batjocorit de gardieni, brigadieri şi deţinuţi. Se afirmă că a omorât mai mulţi deţinuţi la Canal, bătându-i cu lopata sau călcându-i în picioare, călare pe calul său alb. Om scund, solid şi taciturn, obişnuia să se adreseze deţinuţilor: „Cu gamela să săpaţi Canalul, bandiţilor!“. 

Primele colonii ale şantierului morţii

Munca forţată la Capul Midia a început în vara anului 1949 cu câteva sute de deţinuţi, pentru ca în 1952 să se ajungă la nu mai puţin de 5.000 de oameni. Într-un raport din august 1949, citat de Dicţionarul penitenciarelor în România comunistă, Augustin Albon, comandantul trupelor de pază de la Canal, trasa primii paşi pentru edificarea coloniei. La acea vreme, viitoarea colonie se numea Taşaul, după numele lacului din apropiere. Primele corturi au fost instalate de la 27 iunie 1949 de 12 oameni. Ei au descărcat două vagoane de cherestea şi apoi au început împrejmuirea terenului coloniei cu sârmă ghimpată. Tot deţinuţii au fost cei care au săpat fântâni, au ridicat bordeie şi barăci. 

Cele mai mari probleme din acest lagăr erau cele medicale, întrucât aici erau trimişi deţinuţi invalizi şi bătrâni, a căror capacitate de muncă era redusă. Atunci, Albon a propus ca la Capul Midia să fie aduşi doar deţinuţi cu pedepse mari, oameni necalificaţi care au fost puşi să muncească la viitorul port Midia: să facă terasamente din pământ şi nisip şosea de acces, descărcarea vagoanelor de piatră. La toate aceste activităţi, scriu arhivele, au muncit, în medie, 216 oameni pe zi. 

Tot ei au fost cei care au fost obligaţi să muncească la ecluze, dar şi pe şantierul „Luminiţa“. Munca în această colonie era deosebit de grea. Deţinuţii erau treziţi la ora 03.00, pentru a ajunge la timp în diverse locuri ale şantierului. La ora 06.00 erau deja la locul de muncă, primind ca hrană doar un ceai. Pe timpul zilei aveau dreptul la o scurtă pauză de masă, iar seara târziu erau încolonaţi şi duşi în colonie. După mărturiile supravieţuitorilor, în decembrie 1950, deţinuţii săpau şi încărcau pământ timp de zece ore pe zi, uneori în frig. Una dintre cele mai emoţionate mărturii nea lăsat-o Corneliu Coposu, care a cunoscut supliciul din această colonie: „70 de oameni au paralizat din cauza supraefortului, iar cei care nu-şi puteau îndeplini norma erau ţinuţi şi 36 de ore pe şantier, chiar şi fără mâncare“. 

Aşa cum reiese din documentul semnat de Augustin Albon, deţinuţii primeau  hrană insuficientă pentru ca oamenii să poată să muncească în condiţii optime. Celor inapţi de muncă, raţia li se reducea drastic, la o jumătate de polonic de ciorbă şi un sfert de pâine pentru întreaga zi.

Din călău, victimă 

Augustin Albon a fost avansat în 1954 în funcţia de director general al Penitenciarelor, dar la scurtă vreme, a fost arestat şi încarcerat. Pe lângă faptul că actele sale de cruzime au făcut subiectul unor reportaje la posturile de radio străine, comuniştii lui Dej căutau ţapi ispăşitori pentru eşecul lucrărilor de la proiectul faraonic al Canalului. Aşa se face că torţionarul a ajuns, la rândul său, victimă a sistemului la care şi-a adus şi el contribuţia. Condamnat la 25 de ani închisoare, nu a apucat să facă decât câţiva, trecând prin penitenciarul Craiova, colonia de muncă Poarta Albă, Jilava. A fost graţiat la data de 17 octombrie 1955 în baza Decretului nr. 421 al prezidiului Marii Adunări Naţionale.

Pastorul Richard Wurmbrand, fost deţinut politic, a povestit în memoriile sale „Cu Dumnezeu în subterană“ întâlnirea de la Jilava cu doi ofiţeri superiori de Securitate: Augustin Albon şi Mişu Dulgheru: „La Jilava moralul era destul de căzut. Era o închisoare de tranzit, unde vechii antagonişti aveau neplăcuta surpriză să se reîntâlnească pentru simplul motiv că mulţi deţinuţi erau vechi poliţişti, care, desigur, acţionaseră împotriva comunismului. Însă ei au fost menţinuţi timp de doi ani pentru a-i instrui pe membrii de partid care aveau să-i înlocuiască. Aceste cadre perfecţionate primiseră apoi ordinul să-i aresteze pe unii dintre propriii lor camarazi. Apoi au fost şi ei, la rândul lor, arestaţi de către cei pe care-i instruiseră. După condamnare, zeci de inşi din această poliţie au trebuit să împartă aceeaşi celulă, deoarece, până la urmă, niciun funcţionar al fostului regim nu a scăpat de epurare. Acum se certau între ei. 

Într-o zi, răfuielile au fost suspendate datorită apariţiei unui nou obiect al urii care-i rodea pe toţi. Nou-venitul a fost azvârlit din altă celulă în a noastră, plin de vânătăi, tăvălit şi murdar, cu falca atârnându-i. A privit terorizat împrejur(...). Împroşcat cu sânge şi praf, Albon se zvârcolea în hohotele, batjocura şi îmbrâncelile tuturor. A căzut în drumul spre uşă, tăindu-se în colţul ascuţit al unui prici. Într-o nouă învălmăşeală, i-a fost smulsă cămaşa de pe spinare. Îşi apăra faţa cu mâinile. În cele din urmă, s-a prăbuşit şi a rămas nemişcat pe pardoseală. Lui Albon i s-a aplicat acelaşi tratament în toate celulele, până când a fost mutat în închisoarea de la Ocnele Mari, pe care autorităţile au rezervat-o în cele din urmă ofiţerilor şi personalităţilor căzute în dizgraţie, ca să-i ferească de furia propriilor lor victime“. 

După eliberare nu s-a mai întors în Turda, rămânând în Bucureşti, şi, conform unor surse, a lucrat până la pensie ca inspector al croitoriilor CENTROCOOP.

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Cum a fost ucis de comuniştii lui Dej şeful planificării de la Canal. Simulacrul odios rămas în istorie drept „procesul sabotorilor“

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Acţiunea „Missouri”. Minciunile şi mofturile Ceauşeştilor la Casa Albă, la întâlnirea cu Nixon. Dictatorul i-a şocat pe americani cu subiectul privind evreii

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


Secretele cu care a fugit Mihai Pacepa în SUA: diamantele sintetice, traficul de arme clandestin, numele agenţilor străini
 

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite