Atentat la Nisa, chiar de ziua naţională a Franţei. Sunt cel puţin 84 morţi şi 100 răniţi. „Ieri am fost la sărbătoare. Astăzi merg pentru condoleanţe“

Atentat la Nisa, chiar de ziua naţională a Franţei. Sunt cel puţin 84 morţi şi 100 răniţi. „Ieri am fost la sărbătoare. Astăzi merg pentru condoleanţe“

Atentat la Nisa. Camionul ucigaş, în fundal

Un atentat sângeros produs la Nisa în seara de joi, 14 iulie, chiar de ziua naţională a Franţei, a făcut 84 victime, inclusiv copii. Un camion alb a pătruns în mulţimea de pe promenadă, care admira focurile de artificii. A mers 2 kilometri până să fie oprit. Printre victime sunt şi doi români.

Atentatul de la Nisa, de la 14 iulie, şochează prin metoda aleasă de terorist: un camion alb, condus de un francez de origine tunisiană, a intrat în mulţimea de pe promenadă care admira focurile de artificii de pe malul mării. În jurul orei 23, camionul a parcurs 2 kilometri călcând oameni, inclusiv copii, până au reuşit forţele de ordine să împuşte şoferul. Doi români, soţ şi soţie, care trăiesc în Nisa, se numără printre victime. Cei doi sunt răniţi şi se află internaţi în spital la Nisa. În total sunt peste 84 morţi şi 100 răniţi la această oră, inclusiv copii.

MInisterul Afacerilor Externe a lansat un apel către toţi cetăţenii români:

„Ca urmare a atacului produs în cursul acestei nopţi în oraşul Nisa, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Franţa şi Consulatului General la Marsilia, întreprinde în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii atacului şi cetăţenia victimelor.

Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare specifice în astfel de situaţii, monitorizează evoluţia situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze. Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General la Marsilia se deplasează de urgenţă la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulara necesară.

Ministerul Afacerilor Externe informează că până la acest moment, printre decedaţi, nu au fost identificaţi cetăţeni români. Totodată, conform ultimelor informaţii disponibile, printre victimele rănite şi spitalizate se află 2 cetăţeni români. O echipă consulară a oficiului consular român de la Marsilia s-a deplasat în cursul nopţii la Nisa şi este în legătură cu rudele persoanelor rănite. 

MAE informează că echipa consulară a Consulatului General de la Marsilia, aflată la Nisa, s-a deplasat la unităţile spitaliceşti unde sunt internate victimele rănite, a stabilit legătura cu rudele celor două victime spitalizate şi le acordă asistenţă consulară de specialitate.

Cetăţenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi linia verde activată de autorităţile franceze: +33 493722222“.

Iată şi mesajul adresat de Remus Cernea, deputatul independent care reprezintă Constanţa în Parlamentul României:

„Solidaritate cu victimele atentatului de la Nisa

Aseară am fost la Ambasada Franţei pentru a celebra Ziua Naţională a acestei ţări. Astăzi voi merge din nou la ambasadă, însă de data asta pentru a aduce condoleanţe şi pentru a-mi exprima solidaritatea cu victimele atentatului de la Nisa şi cu familiile acestora... Sper, de asemenea, ca vieţile răniţilor să fie salvate de către medici.

Este o nouă lovitură aplicată tuturor societăţilor noastre democratice şi deschise. Nu pier doar cei căzuţi victime directe ale teroriştilor, ci o parte din fiecare dintre cei care empatizăm cu semenii noştri ale căror vieţi au fost luate de fanatici. Prin simplul fapt că ne trăim vieţile ca nişte oameni liberi, ştim că atragem ura fundamentaliştilor care urăsc valorile morale, democratice, culturale şi de civilizaţie ale lumii libere. Aceşti criminali îşi fac un titlu de glorie din laşitatea de a ucide cetăţeni neînarmaţi în numele unei credinţe absolutizate.

Dar creierele diabolice care pun la cale astfel de masacre vor fi înfrânte, aşa cum, în trecut, au fost înfrânţi tirani sângeroşi cu numeroase victime la activ. Nu va fi însă vorba doar de anihilarea unor reţele teroriste, ori de capturarea şi de aducerea în faţa justiţiei a unor dezaxaţi, ci de combaterea şi dizolvarea surselor fanatismului şi fundamentalismului religios care manipulează şi malformează conştiinţele până acolo încât le fac capabile de orori cumplite precum atentatele din ultimii ani din Europa şi Statele Unite, dar şi din zonele de conflict din Africa şi Asia.

Aceşti extremişti au ajuns să venereze moartea şi să urască viaţa. Ei reprezintă opusul absolut la tot ceea ce este mai de preţ în lumea democratică. Pentru a-i învinge va fi nevoie de timp şi de măsuri ample şi conjugate, bazate pe o justă înţelegere a pericolului cu care ne confruntăm şi a rădăcinilor de natură dogmatică ale acestuia.

#‎Nice ‪#‎Solidarité

Remus Cernea

Deputat independent“

Pe aceeaşi temă:

Atentat la Nisa. Suspectul ucis era cunoscut forţelor de ordine pentru infracţiuni mici, nu era sub observaţie pentru terorism VIDEO

Atentat la Nisa. Mesaje de condoleanţe şi solidaritate de la liderii lumii VIDEO


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările