Asociaţia Elevilor din Constanţa, următoarea generaţie. „Pepiniera“ pentru care s-au zbătut fondatorii vine la conducere

Asociaţia Elevilor din Constanţa, următoarea generaţie. „Pepiniera“ pentru care s-au zbătut fondatorii vine la conducere

Predare de ştafetă la Asociaţia Elevilor din Constanţa Sursa AEC

Asociaţia Elevilor din Constanţa intră în următoarea etapă de evoluţie, odată cu încetarea mandatului deţinut de liderul Constantin-Alexandru Manda, fondator AEC pe când avea doar 14 ani. La preşedinţia celei mai puternice organizaţii de elevi din România vine un alt licean, aflat la început de drum.

Noul preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa este Andrei-Mihai Tănase, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrăn“. Acesta preia ştafeta de la Constantin-Alexandru Manda, elev în clasa a XII-a la Colegiul „Mihai Eminescu“, care se pregăteşte de admiterea la Facultatea de Drept. Manda este unul dintre fondatorii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, el intrând în mişcarea şcolară pe când avea 14 ani. El îşi încheie acum al treilea mandat de lider AEC.

Funcţia va fi ocupată de Andrei-Mihai Tănase pentru un mandat de 12 luni, începând cu data de 4 martie. Tănase a fost ales sâmbătă, 17 februarie, în şedinţă ordinară a Adunării Generale AEC. 

Locurile de vicepreşedinte, ce erau ocupate de fete, vor fi ocupate tot de fete: Denisa Mocanu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“; Corina Iancu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“; Alina-Daniela Ichim, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Traian“. Ele succed în funcţie Anei Mardare, Andreei Popa şi Geaninei Bostan.

Echipa de conducere a Asociaţiei va fi completată de vicepreşedinţii aflaţi încă în exercitarea mandatului: Ana-Maria Tudor (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“) şi Sebastian Onofrei (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Traian“).

Noul preşedinte AEC şi cei trei noi vicepreşedinţi urmează să fie învestiţi oficial la 4 martie, în cadrul unei sesiuni solemne a Adunării Generale, la care vor lua parte colaboratori ai asociaţiei, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, precum şi colegi din cadrul celorlalte asociaţii de elevi din România. Totodată, în această perioadă va fi organizată o conferinţă de presă, pentru prezentarea bilanţului preşedintelui în exerciţiu şi a priorităţilor următorului mandat.

„Îi urez mult succes lui Mihai şi colegelor alese în funcţia de vicepreşedinte. Cum le-am transmis şi lor, misiunea pe care o vor avea nu va fi deloc una uşoară, dar înarmaţi cu perseverenţă, curaj şi cunoaştere vor duce mai departe povestea pe care împreună cu colegii mei fondatori am început-o acum aproape cinci ani, din dorinţa ca vocea elevilor să fie una puternică, care să le reprezinte interesele şi să lupte pentru drepturile lor în mod onest şi independent.

Din partea mea vor avea tot sprijinul, o parte din sufletul meu rămânând lângă AEC. Eu îmi închei cei aproximativ şase ani petrecuţi în mişcarea de reprezentare a elevilor împăcat cu gândul că în urma demersurilor la care am participat sau pe care le-am coordonat am obţinut pentru elevii din judeţul Constanţa şi din înteaga ţară respectarea unor drepturi încălcate sau chiar unele noi, ajutând în acest fel la îmbunătăţirea sistemului educaţional din România“, a declarat Constantin-Alexandru Manda, preşedintele în exerciţiu al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

„Este o foarte mare onoare să fiu al patrulea ocupant al funcţiei de preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţă, având în vedere că exact acum un an şi patru luni eram în faţa Biroului de Conducere susţinând interviul pentru a fi membru al AEC. Asociaţia Elevilor din Constanţa a ajuns pe culmi înalte în ultimii 5 ani şi îmi propun ca în mandatul meu să continui activitatea de până acum a organizaţiei, ducând la îndeplinire, cu ajutorul colegilor mei, aşteptările pe care elevii le au de la noi.

Sunt încrezător că activitatea noastră va continua la acelaşi nivel, deoarece AEC a devenit o forţă, pasiunea şi dedicarea celor care o conduc făcând posibile reuşitele de până acum. În continuare vom milita pentru un sistem educaţional de calitate, centrat pe beneficiar şi în care respectarea drepturilor elevilor este o normalitate, nu un moft“, a declarat Andrei-Mihai Tănase, preşedintele ales al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) este singura organizaţie de reprezentare a elevilor din judeţul Constanţa, fiind prima asociaţie reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înfiinţată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizaţie independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile şi interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educaţional, la nivel local şi naţional, aducând plus valoare prin rezultatele obţinute pentru elevii din judeţul Constanţa şi din România.

Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obţinerea respectării legii în privinţa acordării reducerii la transportul local în comun şi a burselor şcolare pentru elevii din municipiul Constanţa (2015) şi obţinerea acordării de manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Constanţa (2016).  

Pe aceeaşi temă: 

Ce reclamă clienţii nemulţumiţi de Banca Transilvania: „Avem conturile blocate pentru că aşteptăm de mai bine de o lună să facă nişte modificări“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: