Asociaţia Accept, despre cazul ziaristului gay ucis: „Este inacceptabil să asociezi homosexualitatea cu criminalitatea“

Asociaţia Accept, despre cazul ziaristului gay ucis: „Este inacceptabil să asociezi homosexualitatea cu criminalitatea“

Participant la parada gay din Bucureşti Foto arhivă

Asociaţia Accept România, care militează pentru drepturilor comunităţii LGBT, a reacţionat la materialul publicat în cadrul campaniei „România infractorilor necunoscuţi“, în care psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, fostul „profiler“ al Poliţiei Constanţa, descria mecanismul prin care reuşeşte să intre în mintea criminalilor.

Unul dintre cele mai brutale omoruri rămase cu autor necunoscut este cel al ziaristului Ştefan Itoafă, preşedinte LADO Constanţa, ucis în octombrie 1998, într-un apartament în care acesta se întâlnea cu diferiţi indivizi. Itoafă (24 ani) a fost găsit mort într-un apartament din cartierul Faleză Nord din Constanţa, asasinat într-un mod care pe anchetatori i-a dus cu gândul la o crimă pasională între homosexuali. Tânărul era dezbrăcat şi fusese legat cu frânghii astfel încât să nu-şi poată mişca mâinile sau picioarele fără ca strânsoarea să devină şi mai tare. Fusese strangulat, iar la gât avea o tăietură profundă.

„Conform titlului vitriolant al articolului «Profilerul care a găsit ucigaşi pe bandă rulantă, despre moartea ziaristului prins în legături homosexuale: <Ei au gelozii puternice, sunt violenţi, răzbunători, persoanele de orientare homosexuală sunt caracterizate a avea, nici mai mult nici mai puţin, gelozii de nestăpânit şi de neoprit în violenţa lor răzbunătoare. Din acest articol nu reiese de altfel nimic care să susţină această aserţiune năucitoare, eronată şi inacceptabilă.

Conform logicii expertului invocat de către dumneavoastră căruia îi aparţine citatul din titlul articolului, victima, un cunoscut activist de drepturile omului din Constanţa, e cea care se face vinovată de violenţa care i-a curmat viaţa, în anul 1998. Cu alte cuvinte, fiind aceasta o persoană de orientare homosexuală, nu putea decât să o sfârşească prost.

Pentru a permite corectarea informaţiilor din acest articol ce echivalează homosexualitatea cu criminalitatea, vă rog să îmi permiteţi sa citez din memoriul adresat recent Curţii Constituţionale de peste 50 de experţi în domeniul sănătăţii mintale, între care doresc să menţionez lacunar doar numele doctorului Ion Vianu şi cel al colaboratorului Adevărului, medicul specialist psihiatru Eugen Hriscu. Îmi exprim speranţa ca opinia lor ştiinţifică nu va fi suspectată de părtinire“, menţionează Florin Buhuceanu, preşedinte executiv al Asociaţiei ACCEPT.

Iată ce spun specialiştii:

„În calitate de profesionişti în domeniul sănătăţii mintale, consideram că este de datoria noastră să intervenim atunci când în spaţiul public sunt vehiculate informaţii false sau cu bază ştiinţifică discreditată, care angajează profesia noastră (…):

Comunitatea internaţională a experţilor în domeniile psihologiei şi psihiatriei a fost de acord încă din anul 1973 că homosexualitatea trebuie exclusă de pe lista dereglărilor si tulburărilor psihice, o dată cu decizia Asociaţiei Psihiatrice Americane. În anul 1975, reputata Asociaţie Psihologică Americană a reiterat această decizie, întărind concluzia că homosexualitatea nu este o formă de boală mintală ori simptom al unei boli mintale. În data de 17 mai 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, organizaţie internaţională în domeniul sănătăţii din care România face parte, a declarat homosexualitatea drept orientare sexuală, variantă legitimă a exprimării sentimentelor umane şi a formulat ca inacceptabile patologizarea şi medicalizarea acestei orientări sexuale. În consecinţă, homosexualitatea nu face parte din clasificarea internaţională a maladiilor.

Toate aceste instituţii internaţionale atrag însă atenţia asupra efectelor stigmatizării cu care se confruntă persoanele de orientare homosexuală şi asupra impactului negativ pe care intoleranţa şi discriminarea le au asupra vieţii şi stării de sănătate fizică şi mintală a acestor persoane.

World Psychiatric Association (WPA) - Asociaţia Mondială de Psihiatrie care reuneşte peste 200 000 de psihiatri din întreaga lume şi la care a aderat şi Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, asociaţie care include majoritatea psihiatrilor români, a formulat într-un document recent următoarele declaraţii, cităm:

o Psihiatrii au o responsabilitate socială pentru a milita în vederea diminuării inegalităţilor sociale pentru toţi indivizii, inclusiv inegalităţile generate de apartenenţa de gen sau orientare sexuală

o WPA consideră că persoanele LGBT (lesbiene, gay, bisexuale şi transgender) sunt şi ar trebui să fie consideraţi membri care aduc valoare societăţilor în care trăiesc, având exact aceleaşi drepturi şi responsabilităţi ca ceilalţi cetăţeni.

o WPA susţine că orientarea sexuală în sine nu implică vreo disfuncţie psihologică specifică sau vreo afectare a capacităţilor de judecată, de stabilitate sau vocaţionale.

O WPA consideră atracţia pentru persoane de acelaşi sex, orientarea şi comportamentul homosexual drept o variantă normală a sexualităţii umane. WPA recunoaşte lipsa eficacităţii ştiinţifice a tratamentelor care încearcă să schimbe orientarea sexuală şi subliniază nocivitatea şi efectele negative ale acestor «terapii».

O WPA susţine recunoaşterea drepturilor persoanelor LGBT drept drepturi ale omului, drepturi civile şi politice.

În ce priveşte relaţiile între persoanele de acelaşi sex, considerăm că cuplurile formate din persoane de acelaşi sex dezvoltă acelaşi tip de angajamente profunde menite sa răspundă nevoilor lor de dragoste împărtăşită, viaţă privată, intimitate şi apartenenţa la comunitate, nevoi pe care le are orice persoană, indiferent de orientarea sa sexuală sau identitate de gen (…)“.

Pe aceeaşi temă:

Profilerul care a găsit ucigaşi pe bandă rulantă, despre moartea ziaristului prins în legături homosexuale: „Ei au gelozii puternice, sunt violenţi, răzbunători“

Bine aţi venit la Constanţa, campioană la dosare cu autor necunoscut! Şeful Poliţiei: „S-au încadrat oameni fără şcolarizare. Cei cu experienţă pleacă“

Cazul teribil al tinerei din Argeş găsite moartă într-o râpă, legată şi cu chiloţii îndesaţi în gură. De 17 ani, ucigaşul e de negăsit

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: