Arhivele CIA: Spionaj american, sabotaje şi represiune în România anilor ’50. Episoade sângeroase ale luptei de Rezistenţă ţinute la secret de comunişti

Arhivele CIA: Spionaj american, sabotaje şi represiune în România anilor ’50. Episoade sângeroase ale luptei de Rezistenţă ţinute la secret de comunişti

Septembrie 1951. Nicolae Ceauşescu la o aplicaţie tactică a unei unităţi a Vânătorilor de munte. Sursa Fototeca online a comunismului românesc Cota 13/1951

După instaurarea regimului comunist în România, Statele Unite ale Americii au continuat să urmărească îndeaproape evoluţiile socio-politice din ţara-satelit a Uniunii Sovietice. Amănunte privind diverse acte de diversiune din partea rezistenţei, dar şi privind represaliile regimului se găsesc în rapoartele desecretizate ale CIA.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul anilor 1950, comunismul era o realitate de netăgăduit în România. Stalinişti pursânge puseseră stăpânire pe stat şi-l conduceau după modelul Moscovei – fuseseră înfăptuite colectivizarea şi naţionalizarea, începuse industrializarea, se creaseră sovrom-urile, planuri cincinale, se lucra cu heirupism stahanovist şi cu multă propagandă. 

Regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să se confrunte, rapid, nu numai cu probleme interne – binecunoscutele epurări de cadre care prezentau un potenţial risc pentru conducerea partidului şi statului –, ci şi cu diverse „accidente“. 

Comuniştii au pus aceste incidente pe seama reprezentanţilor mişcării de rezistenţă, partizanii şi opozanţii fiind consideraţi principalii duşmani ai regimului. A lor era mâna invizibilă care producea, în diverse locuri din ţară sau la punctele de graniţă, deraieri de trenuri, explozii de poduri, de instalaţii şi de depozite petroliere, incendieri de fabrici, distrugeri de reţele de comunicaţie şi de căi ferate.

Desigur, publicul român era privat de aceste episoade – nu acceptau comuniştii riscul şi ruşinea de a prezenta loviturile date împotriva lor. Aceste acţiuni nu erau relatate decât sporadic de presa vremii, fiind prezentate ca „incidente“ sau „evenimente“, nicidecum ca sabotaje venind din partea unei structuri organizate care opunea rezistenţă regimului. 

În lipsa unei prese libere, relatări ale acestor acte de ripostă nu există. Nici cercetătorii dedicaţi studierii istoriei contemporane, consultaţi de „Weekend Adevărul“, nu au găsit în documentările lor mărturii consistente despre sabotajele din perioada anilor ’50 care să realizeze o hartă a acestui fenomen.

Amănunte despre aceste acţiuni de sabotaj sunt menţionate în rapoartele aflate în arhiva CIA (Central Intelligence Agency). În scrieri superficiale sau mai detaliate, spionii transmiteau din România veşti despre împotrivirea populaţiei din ţara prinsă în gheara sovietică. Tonul informărilor se voia optimist, agenţii CIA dorind să transmită ideea că românii vor face, cu mâinile goale, ceea ce nu făcuseră Aliaţii la finele celui de-Al Doilea Război Mondial: să scoată România de sub influenţa URSS. 

„Răsturnarea guvernului comunist român este iminentă“ – era principalul mesaj care ajungea peste Ocean, dintr-o ţară care se zbătea în sărăcie, teroare, lipsă de resurse şi deprimare.

Prietenia româno-americană s-a rupt

După instaurarea de jure a comunismului în România – în ciuda protestelor reprezentanţilor americani la Bucureşti – relaţiile dintre cele două state au început să se înrăutăţească din ce în ce mai tare. Tratatul de pace din 1947, semnat între SUA şi România, a început să fie rapid încălcat de partea română prin valurile de arestări ce au urmat. În Ministerul de Externe s-a înfiinţat o comisie ce se ocupa de problema implementării prevederilor din Tratat şi de rezolvarea reclamaţiilor – aceasta numai pe hârtie, căci reprezentantul american la Bucureşti, Rudolf Shoenfeld, spunea că instituţia tovarăşei Pauker nu era decât „o faţadă de corectitudine“. Plecarea forţată a regelui Mihai din ţară a însemnat o rupere a punţilor de legătură cu SUA, deşi în 1949, românii din America au înfiinţat, la New York, Comitetul Naţional Român, o asociaţie ce reprezenta guvernul în exil şi care spera într-o normalizare a relaţiilor, cu posibilitatea de a ajuta la eliberarea ţării de sub jugul stalinist, inclusiv prin lobby pe lângă oficialităţile americane pentru a înăspri sancţiunile asupra noului guvern de la Bucureşti. 

Gheorghe Gheorghiu-Dej şi alţi lideri comunişti, în 11 martie 1953, după moartea lui Stalin. Sursa Fototeca online a comunismului românesc Cota 19 (18)/1953

Un moment de criză al relaţiilor româno-americane l-a reprezentat anul 1950, când administraţia de la Washington a ridicat problema nerespectării drepturilor omului în România în cadrul Adunării Generale a ONU. Ca urmare, pe 3 octombrie 1950, Adunarea Generală condamna Bulgaria, Ungaria şi România pentru grave încălcări ale acestor drepturi. Abia în 1953, SUA au redactat un document, CSN 174, prin care se arăta importanta sprijinirii acelei părţi a populaţiei care se opunea regimului şi care avea contact cu Vestul numai prin Europa Liberă şi Vocea Americii. Totuşi, se arăta şi faptul că eforturile americane ar fi fost cel mai puţin eficiente în România, pe care o considerau cea mai sovietizată ţară-satelit a URSS. 

La jumătatea anilor ’50, însă, regimul lui Gheorghiu-Dej începe să-şi îndrepte privirile şi către SUA, din motive comerciale. Aşadar, în 1956, americanii decid să lărgească contactele cu blocul sovietic şi să ridice parţial restricţiile comerciale. De asemenea, ca urmare a ameliorării relaţiilor cu SUA, România a devenit membru ONU în 1955. În acest context, americanii au urmărit îndeaproape evoluţiile politice şi sociale din ţară, atât prin informări oficiale, relaţii bilaterale, dar şi prin intermediul spionajului. În continuare, „Weekend Adevărul“ vă prezintă informaţiile pe care agenţii CIA le transmiteau la Washington, atât în ceea ce priveşte diversele încălcări ale drepturilor omului, dar mai ales în relaţie cu rezistenţa cetăţenilor în faţa regimului.

1949. Deportări în Siberia, revolte şi o evadare reuşită. Portretele comuniştilor, distruse

Un raport desecretizat al CIA, din 27 iunie 1949, conţine câteva fapte demne de amintit. Şirul de evenimente, schiţat sumar: 18 ţărani au fost ucişi în satul Badea, judeţul Romanaţi, pentru că s-au opus colectivizării. Câteva portrete ale liderilor comunişti au fost distruse de membri ai sindicatelor din Ploieşti, Copşa Mică, Reşiţa, Constanţa şi Braşov. Un incident similar a avut loc inclusiv la Şcoala de Cavalerie de la Târgovişte. La o rafinărie din Ploieşti a izbucnit un incendiu, iar cauzele nu au putut fi clarificate, aşa că autorităţile au deschis o investigaţie.

Posibilii colaboraţionişti, trimişi în lagăre de muncă forţată

2 noiembrie 1949. „Toţi foştii ofiţeri bănuiţi că au avut vreodată contact cu serviciile de informaţii americane sau britanice au fost arestaţi şi daţi pe mâna sovieticilor“, alertau ofiţerii CIA. După interogatorii dure, unii ofiţeri au fost deportaţi în Uniunea Sovietică, fiind duşi întâi de la Bucureşti la Constanţa şi ulterior, transportaţi pe vapoare, închişi în containere sigilate, cu destinaţia Odessa. Principalii suspecţi de colaborare cu „agenturile străine“ au fost trimişi la muncă în Siberia. Alţii au fost băgaţi în lagărele de muncă forţată din Ucraina sau din Basarabia, care fusese sovietizată. 

Raport CIA despre arestările din România lui 1949 Sursa cia.gov

Printre victimele deportărilor în Siberia s-au aflat: locotenent-colonelul Prager, fost ofiţer de legătură cu reprezentanţa militară a Statelor Unite la Bucureşti, colonelul Cristea, fost şef al Secţiei 2 din Statul Major, locotenenţii Mengoni şi Vintilescu. „Locotenentul Theodore Negroponte şi locotenenul Nelu Valjean, ambii ofiţeri de legătură, au fost trimişi lângă Kotovskoe, în Republica Moldova. În vara lui 1949 a sosit prima scrisoare de la Valjean, primită după doi ani în care nu s-a mai ştiut nimic de el. El scria că împreună cu Negropontes suportă greu regimul dintr-un lagăr de muncă“, nota spionul americanilor. Alţi tineri ofiţeri au fost arestaţi la 8 septembrie 1949 şi deportaţi în URSS.

Tulburări pe graniţa pe apă

22 noiembrie 1949. Acte de sabotaj au fost raportate în Brăila, în zilele de 12-14 august 1949. O moară de făină a fost mistuită de foc. În incendiul devastator au ars tone de făină şi de grâne, iar autorităţile locale au făcut numeroase arestări.

La 21 august 1949, se petrece o evadare spectaculoasă: un grup format din nouă ofiţeri de armată şi 12 marinari au fugit din Constanţa cu o ambarcaţiune care aparţinuse familiei regale. „Ei şi-au împuşcat urmăritorii, ajungând cu bine în Turcia“, transmite agentul CIA. Demonstrativ şi preventiv, posturi de mitralieră au fost instalate pe acoperişurile tuturor clădirilor înalte ale Constanţei, ca să supravegheze zona centrală unde se găseau încartiruiţi sovieticii (n.r. – trupele sovietice s-au retras din România în anul 1958).

Evenimentul anului 1951: zeci de sovietici morţi într-un accident de tren

Anticomunişti la Casimcea şi Babadag

16 iulie 1951. La Babadag şi la Casimcea, sunt semnalate „mici grupuri“ de activişti anticomunişti. La finele lui martie 1951, Constanţa fusese asediată de un număr mărit de trupe sovietice, în special tineri piloţi. Localnicii deja nu mai aveau voie să iasă cu maşinile din oraş. Cazematele construite de nemţi între Mamaia şi Portul Constanţa au fost reparate de ruşi, care au construit în continuare alte fortificaţii din beton armat, înalte de 5 metri, lungi şi late de 10 metri.

Soldaţi sovietici, printre victimele unui accident feroviar

26 noiembrie 1951. Spionii relatează că rezistenţa antisovietică continuă să existe şi să crească în România. La finele lui august, un tren sovietic a fost deraiat între Constanţa şi Bucureşti, în accident pierzându-şi viaţa 150 de persoane, majoritatea fiind soldaţi sovietici. La sfârşitul lunii august şi la începutul lui septembrie, au fost semnalate acţiuni ale puternicelor grupuri de partizani din Oltenia. Miliţia n-a fost în stare să suprime aceste grupări conduse de foşti ofiţeri ai Armatei Române. În tot acest timp, în Capitala România a continuat evacuarea indezirabililor politic – cine nu era „pe linie“ era trimis în nord-estul României, la Iaşi, Bârlad, Tecuci şi în Bărăgan. 

În 1952, americanii au făcut clasamentul liderilor Rezistenţei

Rezistenţa are mii de susţinători

Un raport al CIA din 12 martie 1952 sublinia faptul că rezistenţa are susţinere puternică mai ales în rândul ţăranilor din Transilvania şi de pe coasta Mării Negre. Spionul american raporta superiorilor că linia Ploieşti-Galaţi-Constanţa are cei mai buni lideri ai Rezistenţei. „Probabil 5.000 bărbaţi lucrează cu ei, plus sute de simpatizanţi îi ajută la actele de sabotaj“, estima spionul CIA, care adăuga că grupurile au dificultăţi în a ţine legătura unele cu celelalte.

S-a schimbat brusc macazul

Un raport din 18 martie 1952, transmis de agenţii CIA la Washington, menţiona că un grav accident feroviar a avut loc pe ruta Bucureşti-Constanţa, la 18 decembrie 1951, în staţia Ciulniţa. Un tren de marfă cu provizii pentru URSS, care se îndrepta spre Portul Constanţa, a deraiat la trecerea printr-o răspântie de linii ferate. Un alt tren expres, care intra în staţia Ciulniţa, l-a lovit în plin, declanşând un dezastru. Au fost numeroase victime, iar vagoanele încărcate cu grâu au ars. Ancheta a stabilit că macazul a fost schimbat brusc, în timpul trecerii trenului de marfă. Întreg personalul staţiei Ciulniţa a fost pus imediat sub arest. Au fost arestaţi, de asemenea, chiar şi călători care aşteptau pe peron sosirea trenului expres.

Reţeaua feroviară, atacată sistematic

O notă de informare din 20 martie 1952, arăta că la început de iunie, în 1951, un grup de sabotori a distrus reţelele de telefonie şi telegraf de lâgă Lugoj. În aceeaşi perioadă, semnalizarea din zona Constanţei a fost scoasă sau modificată cu scopul de a induce în eroare convoaiele sovietice care treceau prin regiune.

Schiţă din raport CIA despre litoralul românesc al Mării Negre Sursa cia.gov

Două trenuri militare sovietice au fost aruncate în aer la sud de Iaşi. Altul care se îndrepta spre Cehoslovacia a fost explodat, lângă Rădăuţi. Un altul care mergea de la Timişoara spre Iugoslavia a deraiat. În iulie 1951, un tren de aprovizionare a fost atacat lângă Târgu-Jiu, iar doi soldaţi sovietici au fost ucişi. Ruşii au fost îngropaţi noaptea, în cimitirul sovietic al oraşului. La 21 iulie 1951, lângâ Vlădiceni, Iaşi, un tren petrolier sovietic, cu 37 de vagoane, a sărit în aer. Traficul feroviar a fost întrerupt timp de zece zile. La 2 august 1951, altul a fost deraiat între Titu şi Găeşti. Toate aceste incidente erau puse pe seama rezistenţei, care încerca, după posibilităţi, să zădărnicească munca pentru construirea socialismului în România.

Partizanii versus Armata Roşie

În a doua jumătate a lunii decembrie 1951, un pod de pe râul Prahova a fost aruncat în aer, se arăta într-un raport din 13 mai 1952. Un grup de partizani a oprit un tren sovietic înainte de pod şi a capturat doi ofiţeri care transportau corespondenţă secretă. După aceea, mesaje în rusă au fost postate în gările româneşti, cu instrucţiuni clare ca personalul sovietic să nu părăsească aria staţiilor de cale ferată în timpul opririi trenurilor. De asemenea, un grup de 15 nave de război sovietice a fost văzut la 6 ianuarie 1952, la 30 de mile de Constanţa.

Soldaţii sovietici, victime ale rebelilor români

19 iunie 1952. Sediul Partidului Comunist din Constanţa, sediul Sindicatului Marinarilor şi alte clădiri de birouri comuniste au fost devastate în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1951 de muncitori şi marinari nemulţumiţi cu condiţiile de trai, se transmitea la Washington. Securitatea, susţinută de trupele sovietice, a deschis focul împotriva rebelilor. Au fost pierderi de ambele tabere, însă represiunea a fost urmaăt de numeroase arestări în oraş. 

Raport CIA despre actele de sabotaj din România anului 1951 Sursa cia.gov

De-a lungul anului 1951, au avut loc confruntări între ţărani şi trupele de Securitate în oraşele Ciuc, Odorhei şi Stalin (n.r. – Braşov). S-au pierdut vieţi de ambele părţi ale baricadei. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1951, un grup de partizani din Buzău a atacat un convoi militar sovietic, pe malul râului Buzău. Ca urmare, mai mulţi soldaţi sovietici au fost răniţi şi ucişi.

Alţi doi soldaţi sovietici au fost răniţi când membri ai rezistenţei au atacat un vehicul militar în pădurea Roşcani, de pe şoseaua Sculeni-Iaşi.

În ajun de Anul Nou în 1951, fluturaşi anticomunişti au fost împrăştiaţi în zona barăcilor militare sovietice în Craiova, Turnu Severin, Lugoj şi Timişoara.

Avioane ale Miliţiei au făcut mai multe zboruri de recunoaştere peste regiunile montane, ca să localizeze ascunzişuri ale partizanilor. Miliţienii plasează bombe pentru a scoate din cuiburi partizanii care se află în zonele inaccesibile. Din cauza vremii nefavorabile, un astfel de avion s-a prăbuşit la Marghita, nu departe de Băile Herculane. Un altul a căzut la 30 de kilometri vest de Târgu Neamţ.

Muncitorii contra fabricilor

Într-un raport din 30 septembrie 1952 se arăta că în noiembrie 1951, un incendiu a izbucnit la etajul întâi al fabricii Tehnomarina, de pe şoseaua Vitan din Bucureşti, în timp ce muncitorii erau la o întrunire de partid. S-a considerat a fi un sabotaj şi mai mulţi muncitori şi funcţionari au fost arestaţi. De asemenea, în decembrie 1951, într-o secţie a fabricii de pantofi şi produse din piele Mociorniţa din Bucureşti a fost distrusă de incendiu. Dezastrul a fost atribuit sabotajului şi a fost urmat de numeroase arestări.

Muncitori de la staţia feroviară Palas de lângă Constanţa au manifestat violent împotriva reformei monetare de la 30 ianuarie 1952, dar revolta a fost întâmpinată cu duritate de autorităţi, fiind arestaţi 30 de oameni.

Critică la propagandişti

24 octombrie 1952. Agentul CIA citează ziarul „Scânteia“ din 14 iunie 1952, care arată că la o evaluare a însuşirii ideologiei politice a Partidului Comunist Român, mulţi activişti şi membri de partid responsabili cu propaganda au picat testul. Erau nominalizate drept exemplu negativ judeţele Constanţa şi Prahova, unde cadrele de partid nu luaseră măsuri energice de înlocuire a persoanelor necorespunzătoare ocupării posturilor de încredere.

Partizanii i-au jefuit pe securişti

25 noiembrie 1952. Partizanii au atacat un grup de turişti în apropiere de lacul Bâlea (scris Bilia) şi le-au luat îmbrăcămintea şi mâncarea. „Din grup făceau parte şi doi membri ai Poliţiei Secrete“, scrie agentul CIA. Partizanii i-au forţat pe turişti să-şi mestece şi să-şi înghită actele de identitate. Cei doi securişti au reuşit să mascheze faptul că aveau armele la ei şi, de îndată ce s-au îndepărtat partizanii, au început să tragă asupra lor. În schimbul de focuri a fost ucisă o fată de 18-19 ani din grupul de excursionişti.

Un alt incident a fost înregistrat la Copşa Mică, Sibiu, unde un tren-cisternă conţinând gaz sau petrol a fost aruncat în aer de partizani. Trei depozite de arme au fost aruncate în aer la Târgovişte, în jurul datei de 5 septembrie 1952. „Lumea vorbeşte că partizanii au fost văzuţi în Dobrogea, dar pare puţin probabil pentru că aici nu există zone împădurite“, îşi dă cu părerea informatorul.

1953. „Se fac arestări în masă, mai ales în ajunul unor sărbători comuniste“

O relatare detaliată

Un raport mai riguros, bine documentat, este cel din 31 martie 1953, unde sunt enumerate evenimentele petrecute în decursul mai multor luni. Agentul CIA a activat pe zona Oltenia-Muntenia. „Nu mai sunt împotriviri nici la colectivizare“, scrie el. „Prin 1949, primarul de la Vânju Mare, Mehedinţi, a fost omorât în stradă, ucis, se pare, de ţăranii pe care a încercat să-i treacă la colectiv. În 1950, circa 50.000 români, catalogaţi «elemente burgheze», au fost deportaţi de la graniţa cu Iugoslavia, din zona Pecica-Vânju Mare, şi trimişi în regiunea Ialomiţa, în aşa-numitele «11 noi sate». La Caransebeş, trei poliţişti au fost ucişi într-o săptămână“, consemnează el. Spionul relata şi că în vara lui 1951, toţi farmaciştii din Câmpulung (n.r. – Muscel, Argeş) au fost arestaţi pentru că au fost prinşi având stocuri de medicamente. Unul dintre ei, un anume Chiriţă, a fost torturat şi trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Apoi, în toamna lui 1951, o maşină care distribuia medicamente în Câmpulung a fost atacată de partizani.

În iulie 1952, un „magnific complex“ turistic nou construit, cu patinoar şi lifturi, de la Poiana Stalin de lângă oraşul Stalin (n.r. – Braşov) a ars din temelii. „Era opera partizanilor“ este opinia generală pe care o nota agentul CIA. În presa vremii, însă, nu s-a scris nimic despre incident.

La sfârşitul lunii septembrie 1952, un grav accident feroviar a avut loc la Cernavodă, unde s-au ciocnit două trenuri chiar pe podul de la Dunăre. Traficul a fost întrerupt timp de două zile. Toţi angajaţii de la secţia Lehliu-Constanţa care aveau ca sarcină organizarea mersului trenurilor au fost arestaţi.

„Liderul Aviaţiei Sanitare de la Ministerul Sănătăţii Publice, fost ofiţer de aviaţie, spune că partizanii sunt încă activi în Munţii Muscelului, lângă Câmpulung. Acesta este un alpinist pasionat şi împreună cu alţi prieteni a înnoptat într-un cort în Munţii Muscelului, unde un grup de zece partizani cu pistoale au intrat peste ei şi i-au forţat să le dea mâncarea şi hainele. Ei i-au întrebat dacă este vreunul dintre ei comunist, dar răspunsul a fost negativ. Partizanii nu au încercat să rănească pe nimeni şi s-au îndepărtat rapid. Căpetenia lor este Arsenescu, un foarte cunoscut fost colonel în Armata Regală, nativ din Câmpulung. La întâlnirile de partid se discută despre ajutorul pe care l-ar primi aceşti partizani, care nu sunt asociaţi niciunui partid. Cu siguranţă nu sunt asociaţi Gărzii de Fier sau lui Horia Sima. Garda de Fier nu mai este populară în România şi abia este amintită uneori“, remarca agentul. Acesta aminteşte care sunt zonele cu potenţial ca opoziţia latentă să devină mai puternică: Banat, în apropierea graniţei cu Iugoslavia, Săvârşin şi Făget, unde este domeniul regal, iar localnicii sunt încă ataşaţi regelui Mihai, care obişnuia să-şi trateze oamenii foarte bine şi Munţii Vrancei, unde oamenii sunt ostili şi suspicioşi la vizitele oficialilor.

„Se fac arestări în masă mai ales în ajunul unor sărbători comuniste ca 1 Mai şi 7 Noiembrie. Majoritatea sunt trimişi la Canalul Dunăre-Marea Neagră“, mai scria agentul CIA. Ultima pagină din acest raport este restricţionată lecturii – semn că avea informaţii sensibile pentru americani.

„Opoziţia creşte după moartea lui Stalin“

Iunie 1953. Spionii care urmăresc evoluţia în Balcani menţionează că în România opoziţia faţă de regimul comunist a crescut după moartea lui Stalin, survenită la 5 martie 1953. O notiţă din 29 martie 1953, inclusă în acest raport, relatează apariţia unui post de radio de propagandă la Constanţa, la Directoratul Maritim. Responsabil de transmisii era un tehnician sovietic, Kerebitsev.

Misteriosul Faustin Carp

În 27 septembrie 1954 se relata că în ianuarie sau februarie 1953, în timp ce se afla pe vasul „Friedrich Engels“, încercând să iasă pe mare de-a lungul coastei Constanţei, un ofiţer secund pe nume Faustin Carp şi timonierul au observat un proiectil mare care scotea fum negru, deplasându-se rapid spre vest, orizontal, şi căzând în mare la circa 4 mile de vas. Nu s-a auzit nicio explozie. Ofiţerul de cart a început căutarea obiectului căzut la 12 mile sud-est de Constanţa şi 6-8 mile est de Capul Tuzla. Nu a fost găsită însă nicio urmă a obiectului zburător. Cei doi martori oculari au raportat superiorilor cele văzute, care au anunţat autorităţile. Carp şi timonierul au fost interogaţi, mai multe vase au fost trimise să cerceteze aria amănunţit, iar aparate de verificare la adâncime au fost scufundate timp de 10-14 zile. Singura epavă găsită a fost un vas scufundat în Al Doilea Război Mondial.

Agentul CIA mai menţionează faptul că în primăvara lui 1953, un student eminent de la Politehnica din Bucureşti, Teodor (Toni) Nica, care se transferase de la Universitate şi studia acum Electrotehnica, se specializase în aparatură de voltaj redus. El era cunoscut că reuşise să construiască o navă în miniatură, teleghidată.

Ciudat este că Faustin Carp este numele unui locotenent de marină menţionat în dicţionarul virtual „Instrumente digitale pentru studiul totalitarismului“, creat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. În acest memorial al victimelor comunismului, Faustin Carp figurează ca fiind însă împuşcat mortal în anul 1948, pe frontiera iugoslavă, în timp ce încerca să treacă graniţa. 

Nu este deloc exclus ca unii informatori ai CIA să născocească date, fapte şi personaje, ca să justifice solda primită şi să dea credibilitate raportărilor trimise – care oricum nu puteau fi verificate în acele condiţii. 

NOTIŢĂ: Familia ofiţerului de marină Faustin Carp, de pe vasul „Friedrich Engels“, confirmă existenţa acestuia, precum şi cea a tizului său care a murit pe graniţa iugoslavă. „Nu erau rude, dar am descoperit coincidenţa de nume când am fost să studiez dosarul la CNSAS. Tata a murit tânăr, la 5 august 1961, în urma unei operaţii nereuşite. Avea 39 ani“, precizează Mario Carp, fiul cel mic al ofiţerului. Mario avea doar 1 an când tatăl său s-a prăpădit. 

1954. „Românilor le plac programele radio de umor“

În raportul din 29 octombrie 1954, se spunea că în ianuarie 1954, regele Mihai a vorbit la un post de radio străin – „BBC sau RFE“, nu mai ştia agentul cu exactitate din spusele oamenilor.„Intervenţia regelui a trezit mare interes în rândul populaţiei“, mai notează acesta. Adaugă că a observat cum majoritatea românilor preferă jurnalele de ştiri. Foarte populare printre ascultătorii români erau şi programele de umor de la BBC şi Radio Paris. „Radio Paris difuzează totuşi prea multe programe culturale pentru gustul românilor. În schimb, programele BBC în care se vorbeşte despre invenţii din domeniul tehnicii sau despre ultimele descoperiri în lumea medicală se bucură de mare interes. Unii români cred chiar că există o staţie radio ilegală în România“, scrie agentul CIA. Din discuţiile cu cetăţenii, acesta reţinuse că românii considerau că SUA este prea slabă în raport cu URSS, că Vestul face prea multe concesii comuniştilor. „Când comuniştii atacă violent, verbal, Vestul, Vestul ar trebui să dea o replică pe măsură“, era părerea românilor consemnată de spion. „Oamenii sunt descurajaţi oricum că sunt abandonaţi de SUA şi de Marea Britanie, pentru că trec luni şi ani fără niciun semn de eliberare. Ei cred chiar că un război ar fi preferabil acestei stări de sclavie care nu se ştie când se va termina. Se tem că dacă comunismul se prelungeşte, copiii lor vor fi îndoctrinaţi.“ Agentul spunea despre generalul Nicolae Rădescu că ocupa poziţia de lider în exil, deşi românii nu sunt organizaţi acolo, însă au posibilitatea să formeze unităţi militare anticomuniste. „Românilor din ţară le-ar plăcea să primească mai multe veşti despre asemenea activităţi.“

1955. Agenţii constată deznădejdea faţă de căderea regimului

Fluturaşi împotriva regimului

„Scânteia“ avertizează: „Orice legătură cu actele de sabotaj atrage executarea fără judecată“, se arăta în raportul CIA din 17 ianuarie 1955. Accidentele de pe şosele şi de pe câmpurile petrolifere s-au manifestat evident după anul 1952. Ziarele româneşti se referă la ele ca „incidente“, deşi sunt prea frecvente ca să poată fi considerate coincidenţe.

La sfârşitul anului 1952 şi la începutul lui 1953, oficiosul „Scânteia“ a publicat în trei zile la rând o avertizare privind orice conexiune cu actele de sabotaje, care se pedepsea cu executarea fără judecată. Totuşi, motivele oficiale pomenite în ziar despre exploziile locomotivelor erau legate fie de presiunea excesivă a boilerului, fie de echipamentul defect, fie de instruirea precară a personalului. Într-o noapte din vara lui 1952, un tren care venea de la Bucureşti şi mergea spre Constanţa a deraiat, răsturnându-se în braţul Borcea al Dunării. Garnitura feroviară avea vagoanele încărcate cu echipament militar (arme şi muniţie sovietică). „Deşi oficial a fost declarat accident, populaţia din Constanţa ştia c-a fost vorba de un sabotaj“, înştiinţează autorul raportului CIA. După anul 1952, mai multe locomotive au deraiat la Bucureşti, Cluj şi Constanţa. Accidentele apăreau aşa de des, încât trenurile aveau întârzieri care durau uneori şi o zi.

În toamna lui 1952, la uzinele şi la Atelierele Griviţa Roşie a fost grevă de lucru de o săptămână. Majoritatea muncitorilor erau membri ai Partidului Comunist Român, care se plângeau de normele mari şi de salariile mici. La fel s-a întâmplat în Portul Constanţa în iulie 1953, unde 120 de stivuitorişti au abandonat lucrul, din aceleaşi motive.

În acelaşi raport se arăta că în aprilie 1953, în Bucureşti, au fost împrăştiaţi fluturaşi dintr-un aparat de zbor neidentificat. Fluturaşii erau tipăriţi pe bancnote de 1.000 de lei care fuseseră în circulaţie înainte de reconversia din 1947. Pe portrete erau cruci albe care simbolizau credinţă şi libertate. În mai 1953, alţi fluturaşi tipăriţi pe şerveţele albe anunţau: „Români, aveţi răbdare. Comuniştii vor fi exterminaţi“.

Se amintea şi că în 1951, de Paşti, soldaţi au fost postaţi în faţa bisericilor pentru a împiedica lumea să participle la slujbă. Dar oamenii i-au împins deoparte şi au mers în biserică. De atunci nu au mai fost încercări ale autorităţilor de a descuraja participarea la slujbele religioase.

Românii nu manifestă vreo atitudine vizibilă împotriva regimului, sublinia agentul CIA. Sunt înrobiţi şi pasivi sau poate răbdarea lor a fost greu pusă la încercare, i-au obosit anii de aşteptare prelungită a libertăţii. Totuşi, comuniştii pierd teren în ţară – se amăgea el. „Nu sunt manifestări vizibile de antisemitism, dar oamenii sunt foarte antisemiţi pentru că evreii s-au alăturat partidului, ocupând posturi importante şi funcţii importante în stat. Evreii nu erau înrolaţi şi orice schimbare în guvern părea să le fie favorabilă. Reprezentanţii comerciali cei mai importanţi ai României în străinătate erau tot evrei.“ Spionii aminteau de grupul de rezistenţă Ariciul, din Munţii Buzăului, condus de „colonelul Arienescu“ (n.r. – probabil Arsenescu), „un fost erou naţional“. Un punct de contact al acestei grupări era în satul Dumitreşti. În raport se scria că grupul, înfiinţat după Al Doilea Război Mondial, număra 500-600 de membri din diferite categorii sociale, dar nu era activ din lipsă de haine, alimente şi muniţie.

Manifest pentru eliberarea prizonierilor de război

28 iulie 1955. Manifeste care cereau eliberarea prizonierilor de război din lagărele sovietice, ţinuţi captivi după zece ani de la terminarea războiului, au fost distribuite în primele trei luni ale anului 1955, în oraşele: Turnu Măgurele, Constanţa, Sibiu, Suceava, Iaşi, Craiova, Cluj, Timişoara, Galaţi. De asemenea, regiunea Reşiţei fusese inundată cu mesaje anticomuniste, semnate de Eftimie Gherman, liderul Asociaţiei Muncitorilor Români Emigraţi, fugit din ţară în 1948.

Regele Mihai, „cel mai influent“ om politic

O însemnare interesantă vine din partea unui agent CIA, care considera, în 1955, că regele Mihai este în continuare o opţiune pentru conducerea României, în lipsa unei alternative printre politicienii din diaspora. „Niciunul dintre politicienii emigraţi din România nu a avut influenţa regelui Mihai. Dacă este sau nu dorit de populaţie este o chestiune care ar putea fi stabilită mai târziu.“ 

Pe aceeaşi temă: 

Planul lui John F. Kennedy de a scoate România de sub influenţa URSS. Ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele american n-ar fi fost asasinat

Operaţiunea CIA de supraveghere a României, în timpul ocupaţiei sovietice. Americanii erau interesaţi de mişcările de trupe FOTODOCUMENTE

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: