UPDATE Arhiepiscopul Teodosie rămâne sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Constanţa a respins marţi, 12 septembrie, cererea Arhiepiscopului Teodosie de a fi scos de sub control judiciar. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului spun că decizia nu va fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE ora 11.10 Avocatul Maria Vasii a declarat că  Teodosie Petrescu nu va face contestaţie deoarece "dorim ca dosarul sa se întoarcă la timp la instanţa pentru termenul la care aşteptam sa înceapă judecata!"

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu a depus ieri la Curtea de Apel Constanţa o cerere prin care solicita ridicarea măsurii controlului judiciar, măsură luată de către procurorii DNA şi confirmată succesiv de către instanţe încă din 17 octombrie 2016. La acea dată începea oficial urmărirea penală a ierarhului pentru fraudarea unor fonduri europene.

Judecătorul Cristian Deliorga de la Curtea de Apel Constanţa a respins cererea lui Teodosie, astfel că arhiepiscopul rămâne sub control judiciar. Decizia poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ultimul an, ierarhul a solicitat în mai multe rânduri să fie scos de sub control judiciar însă instanţa a respins de fiecare dată aceste solicitări.

Procurorii DNA îl acuză pe ierarh că a obţinut pe nedrept fonduri europene sub formă de subvenţii APIA pentru suprafeţe din ferma Nazarcea în valoare de 1.356.973 de lei. Sumele au fost încasate în perioada 2010-2016.

Arhiepiscopul Teodosie Petrescu este primul ierarh din istoria Bisericii Ortodoxe Române pus sub control judiciar încă din octombrie 2016 şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Petrescu Teodosie, trebuie să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei,
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
- să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi,
- să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Arhiepiscopul Teodosie, în faţa magistraţilor Curţii de Apel. Începe primul proces din istoria BOR în care un ierarh este acuzat de fapte de corupţie

IPS Teodosie rămâne în libertate. Instanţa supremă a respins cererea DNA care cerea plasarea arhiepiscopului Tomisului în arest la domiciliu

UPDATE IPS Teodosie, la mâna justiţiei. Magistraţii au decis ca arhiepiscopul să fie judecat sub control judiciar
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite