Apel pentru un reputat profesor din Constanţa, grav bolnav. Foştii săi elevi: „Are mare nevoie de noi“

Apel pentru un reputat profesor din Constanţa, grav bolnav. Foştii săi elevi: „Are mare nevoie de noi“

Profesorul Laurenţiu Butuceanu Sursa Facebook Donaţi sânge pentru Laurenţiu Buttuceanu

Mai mulţi foşti elevi ai unui profesor din Constanţa fac un apel către comunitate să salveze viaţa dascălului lor. Reputatul fizician Laurenţiu Butuceanu are nevoie de sânge, fiind în stare gravă.

Pagina de Facebook „Donaţi sânge pentru Laurenţiu Buttuceanu“ a fost creată pentru ajutorarea profesorului constănţean, care a predat o viaţă la Liceul Ovidius.

Dascălul de fizică Laurenţiu Butuceanu era renumit pentru performanţele sale didactice şi pentru severitatea sa. 

Astăzi, elevii de ieri, ajunşi adulţi care s-au lovit la rândul lor de greutăţile vieţii, fac un apel către comunitate căutând să-şi salveze profesorul.

„Profesorul Laurenţiu Buttuceanu din Constanţa are Sindrom Mielodisplazic (SMD) şi face transfuzii lunare de sânge, de 3 ani. El are nevoie de ajutorul celor cărora le-a dedicat o bună parte din viaţă, călăuzindu-le paşii.

Ajutorul constă în donarea de sânge specificând: pentru Laurenţiu Buttuceanu, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Andrei, Constanţa.

Se poate dona în toată ţara, la Centrele Regionale de Transfuzii. Programarea se face prin aplicaţia Donorium. Cerem şi ajutorul oricui simte că poate contribui la prelungirea vieţii lui“, este scris pe pagina de Facebook dedicată

Informaţii despre donarea de sânge sunt aici: doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange/despre.donorium.ro/

Pe aceeaşi temă: 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: