Angajată de la televiziunea lui Radu Mazăre, arestată pentru trafic de droguri şi pentru proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O reţea de traficanţi de droguri şi de proxeneţi a fost anihilată la Constanţa. Infractorii aduceau droguri pentru cluburile din Mamaia, racolau fete pentru prostituţie, iar iubitele lor se ocupau de bunul mers al afacerii.

UPDATE Albert Feri Ianoş şi Mihaela Mădălina Huzuneanu au primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar cele două fete au primit mandat de arest la domiciliu.

Procurorii DIICOT Constanţa au dispus la data de 31.01.2019 reţinerea pentru 24 de ore a inculpatelor B. M.-N. şi N. F.-F., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism în formă continuată. Anchetatorii au solicitat măsura arestării preventive şi faţă de inculpaţii Albert Feri Ianoş şi Mihaela Mădălina Huzuneanu, concubini, cercetaţi în stare de arest preventiv într-o altă cauză penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc (cocaină).

Mădălina Huzuneanu a fost secretară la postul de televiziune al lui Radu Mazăre, TV Neptun, şi efectua deplasări dese pe coasta Franţei, la iubitul ei. 

Procurorii DIICOT arată că începând cu anul 2018, inculpaţii Albert Feri Ianoş şi Mihaela Mădălina Huzuneanu, B. M.-N. şi N. F.-F au format un grup infracţional de proxenetism, ce se desfăşura cu precădere în partea de sud a Franţei, în oraşele Cannes, Marseille, Nice.

Ei se ocupau cu recrutarea unor tinere ce proveneau din medii familiale vulnerabile cărora le-au înlesnit activitatea de prostituţie în străinătate, obţinând beneficii patrimoniale importante de pe urma acestei activităţi.

Procurorii au descoperit că tinerele erau recrutate din România, din medii familiale vulnerabile (familii cu o situaţie materială precară, destrămate sau dezorganizate şi nivel de educaţie scăzut), apoi determinate să practice prostituţia în Franţa, efectuând aşa-zise „turnee” prin diferite oraşe. Ca modalitate de atragere a persoanelor cu care acestea întreţineau acte sexuale în schimbul unor sume de bani, tinerele foloseau mai multe anunţuri postate pe diferite site-uri de profil. 

Tinerele care practicau prostituţia utilizau doar aceste site-uri, unde trebuiau să aibă un cont, în care erau menţionate printre altele, caracteristicile fizice, oraşul în care se aflau, precum şi durata de timp cât se aflau în acel oraş. De asemenea, erau ataşate fotografii ce ilustrau diverse tinere în ipostaze erotice.

Pentru anunţurile postate pe aceste site-uri se achita o taxă de 600 de euro pentru o lună sau 400 de euro pentru două săptămâni. Această taxă diferea în funcţie de tipul de promovare ales: “premium”, “diamond”, “gold”, “silver”, “bronze”. Taxele erau aferente variantei “diamond”. Această taxă putea fi plătită doar on-line.

În general, tinerele care practicau prostituţia aveau conturi deschise la bănci din România, iar plata anunţurilor o efectuau on-line, cu cardurile aferente conturilor. Din acest motiv, conturile bancare ale persoanelor care practicau prostituţia trebuiau alimentate din România cu sumele de bani necesare plăţii anunţurilor sau a cheltuielilor pentru plata apartamentelor închiriate în scopul practicării prostituţiei.

Persoanele care practicau prostituţia se cazau în apartamente închiriate, iar legătura cu clienţii se realiza telefonic, la numerele de telefon menţionate în conţinutul anunţurilor. Sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei trebuie menţionat că acestea erau trimise în România prin servicii de transfer rapid de bani.

În calitate de lider al grupului, Albert Feri Ianoş a coordonat întreaga activitate infracţională, fie de la distanţă, prin telefon, fie prin deplasări repetate în Franţa şi a asigurat suportul financiar necesar derulării activităţii infracţionale.

Inculpata Mihaela Mădălina Huzuneanu, concubina sa, a avut rolul de a se ocupa cu achiziţionarea biletelor de avion, de alimentarea conturilor bancare cu sume de bani necesare pentru plata găzduirii anunţurilor postate pe internet în scopul racolării clienţilor, de primirea banilor provenind din practicarea prostituţiei prin acceptarea expedierii sumelor de bani pe numele său ori de găsirea altor persoane pe numele cărora să fie trimişi banii.

Din investigaţii a rezultat faptul că tinerele erau ajutate în activitatea de prostituţie derulată pe teritoriul Franţei, de către inculpatele B. M.-N. şi N. F.-F., care aveau rolul de “recepţionere”, care înlesneau practicarea prostituţiei, în schimbul unor sume de bani, asigurând legătura telefonică, în limba franceză sau engleză, cu persoanele care solicitau servicii sexuale contra unor sume de bani.

De asemenea, cele două recepţionere se mai ocupau de postarea anunţurilor şi schimbarea fotografiilor pe site-urile de profil, asigurându-se că anunţurile tinerelor sunt valabile şi ţineau legătura permanentă cu liderul grupului, căruia îi comunicau situaţia fiecărei fete, ce sume de bani a obţinut fiecare, precum şi orice fel de probleme întâmpinate.

În cursul zilei de astăzi, inculpatele B. M.-N. şi N. F.-F.  împreună cu inculpaţii Albert Feri Ianoş şi Mihaela Mădălina Huzuneanu, aflaţi deja sub măsura arestului preventiv, urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, specifică DIICOT. 

Cocaina pentru cluburile din Mamaia Sursa DIICOT 

Cocaină pentru cluburile din Mamaia Sursa DIICOT

Cu câteva zile înainte, la 23 ianuarie, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a patru persoane domiciliate pe raza municipiului Constanţa: Albert Feri Ianoş, Mihaela Mădălina Huzuneanu, Baiar Bilghin Amet şi Daniel Valentin Neculăeş. Cei patru sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi trafic internaţional de droguri de mare risc.

„În jurul datei 19.01.2019, inculpatul Albert Feri Ianoş şi inculpata Mihaela Mădălina Huzuneanu au expediat din Olanda, printr-o firmă de curierat, un colet ce conţinea cantitatea de aproximativ 500 grame substanţă pulverulentă de culoare albă ce conţinea cocaină (drog de mare risc).

Coletul a fost introdus în ţară în jurul datei de 21/22.01.2019, fiind preluat din muncipiul Bucureşti prin intermediul inculpatului A. B.-B şi transportat cu un autoturism până în zona staţiei de taxare Feteşti, de pe autostrada A2, unde s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, spun cei de la DIICOT.

Procurorii mai arată că gruparea, începând cu vara anului 2018, a introdus în ţară droguri de mare risc (cocaină), pe care le-au depozitat, le-au porţionat şi le-au pus în vânzare în cluburile din staţiunea Mamaia, municipiul Constanţa şi la festivalurile de muzică electronică.

„De asemenea, s-a reţinut faptul că inculpatul Albert Feri Ianoş deţine mai multe locuinţe, proprietate sau închiriate, într-un complex rezidenţial din zona Mamaia Nord, unde, în respectivele apartamente, erau depozitate, porţionate, preparate, ambalate şi chiar vândute drogurile aduse vrac”, se arată în comunicatul DIICOT.

Inculpaţii au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa pentru o perioadă de 30 de zile. 

Pe aceeaşi temă: 

Cocaină pentru cluburi din Mamaia, expediată prin curier. Traficanţii au fost reţinuţi de DIICOT

Traficant de droguri român, urmărit internaţional, prins în Germania

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite