Andrei Partoş, vocea Costineştiului de altădată: „Dedicaţiile se dădeau pe un leu, un covrig sau o gogoaşă“ VIDEO
0
Vacanţele pe litoral erau cele mai aşteptate momente ale tinerilor: ascultau muzică străină, petreceau până în zori (chiar şi la un festival de rock ţinut la răsăritul soarelui) şi se bucurau de simplele dedicaţii muzicale, ce se auzeau în tot Costineştiul.
Cu două magnetofoane şi o boxă, Andrei Partoş (72 de ani) a electrizat Costineştiul la propriu în anii comunismului. DJ-ul anilor ’70-’80 a reuşit, într-o perioadă în care cenzura era instituită pe toate palierele vieţii culturale, să creeze o oază de libertate în Staţiunea Tineretului.
Curajul său, pe care unii l-au considerat nebunesc, i-a adus şi o serie neplăceri, fiind monitorizat zi de zi de Securitate, interogat, anchetat, avertizat şi pedepsit cu desfacerea contractului de muncă.
GALERIE FOTO CU ANDREI PARTOŞ ÎN COSTINEŞTIUL DE ALTĂDATĂ
Cu toate acestea, spiritul liber şi dragostea de muzică au supravieţuit. Într-o vreme în care unii închinau ode partidului iubit, el continua să difuzeze melodiile trupei Phoenix, interzisă după ce majoritatea componenţilor au fugit din ţară.
Într-un interviu acordat „Weekend Adevărul“, celebrul DJ depănă amintiri despre frumosul Costineşti, Staţiunea Tineretului, aşa cum mai trăieşte doar în amintire.
„Securitatea era omniprezentă pe litoral“
„Weekend Adevărul“: Care a fost prima experienţă pe litoral?
Andrei Partoş: La începutul anilor ’70 am dat concurs şi am lucrat ca recepţioner la Hotelul Internaţional din Mamaia, cel mai important hotel de pe litoral. Trebuia să ştii două limbi străine pentru a lucra aici. Printre clienţi se numărau primarul Los Angelesului, ministrul de Externe din Germania. Veneau la „Internaţional“ turişti cu mare greutate, pentru că nu exista Neptunul, staţiunea de protocol. Tot aici erau cazaţi Dina Cocea, Horia Moculescu cu soţia lui suedeză şi alte nume sonore. Securitatea era omniprezentă, mai ales în acest loc, însă securistul părea de treabă. Mi-a spus de la început: «Dacă nu faci prostii, nu o să ai probleme. Dacă ai valută, mai bine mi-o dai mie şi îţi cumpăr eu ce vrei». Era o cu totul altă lume atunci. Îmi amintesc că făceam schimb de cărţi în limbi străine cu diverse persoane. Încă nu făcusem discotecă adevărată, dar am văzut una. Se numea „Club 303“, era a unei firme din Suedia. Patronul, care fusese la „Internaţional“, m-a invitat să văd ce înseamnă o discotecă adevărată. Atunci am văzut ce înseamnă să pui ştampilă pe mână când ieşi din local. Aşa, la 19 ani am învăţat ce înseamnă o discotecă adevărată. În cel de-al doilea an de Costineşti, am fost chemat pe baza unui contract de colaborare cu BTT (Biroul de Turism pentru Tineret) să fac un program mixt: o formaţie cânta jumătate de oră, iar el făcea program jumătate de oră. Totul era rudimentar. Nu exista pupitru, fiind nevoit să ţin magnetofonul pe un scaun.
Andrei Partoş, la microfonul discotecii Vox Maris din Costineşti Sursa arhiva personală
Ziua psiholog la Constanţa, noaptea DJ
- Activitatea dvs. artistică s-a împletit cu cea de psiholog, fiind absolvent al unei facultăţi de profil.
După terminarea facultăţii am fost repartizat la Constanţa, la Policlinica de Copii din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa. Însă, când m-am prezentat, mi s-a spus că postul nu există. Pe vremea aceea era o mare bucurie să ţi se dea „negaţie“ – te lăsa să pleci acasă. Dar era bine să pleci acasă dacă aveai un post, iar în Bucureşti nu puteai intra dacă erai stagiar. Aşa am stat un an, ocupându-mă numai de muzică şi negăsindu-mi un loc de muncă, pentru că nimeni nu voia să mă angajeze dacă nu aveam stagiul finalizat. Anul următor am ajuns din nou la Constanţa, eliberându-se un post. Aşadar, am ajuns să fac naveta zilnic între Constanţa şi Costineşti, cu autobuzul 17. Dormeam pe bancheta din maşină, era un program foarte epuizant.
- Armată aţi făcut?
În anul 1976 a trebuit să plec în armată, după ce obţinusem mai multe amânări. Am luat ţeapă. Toţi colegii mei de generaţie din facultate au făcut armata la Bucureşti, iar eu am fost trimis tocmai la Lipova, lângă Arad. Eram ca unul care era pedepsit. Erau unii amânaţi de zece ori şi aşa se face că am avut colegi cu vârsta de 30-35 de ani, în timp ce armata se făcea, de regulă, pe la 20 de ani. Era cea mai bătrână generaţie, aşa cum spuneau ofiţerii de acolo. Toţi erau piloşi. Eu m-am dus acolo cu benzi de magnetofon şi m-am ocupat de staţia de radioamplificare.
Andrei Partoş la Costineşti Arhivă personală
Emisiune dintr-o gogoşerie
- Numele dvs. rămâne legat pentru totdeauna de Staţiunea Tineretului. Cum era Costineştiul din acea vreme?
Era final de sezon şi formaţia care cânta acolo plecase, însă dorinţa de distracţie a studenţilor nu se sfârşise. M-am urcat în tren cu încă un coleg şi aşa am ajuns la Ring. Eram aşteptat de sute de tineri, toţi supăraţi că nu au muzică. Până atunci nici nu se discutase de vreo discotecă în Costineşti, pentru că până la acel moment era o formaţie care cânta acolo: mai întâi Amicii din Timişoara, apoi a venit Cristal. Ideea de a asculta muzică şi a cânta pe bandă nu exista la vremea aceea.
- Cum era publicul de atunci?
Aici veneau tineri până la 35 de ani. După ce se încheiau spectacolele în aer liber, la miezul nopţii, acelaşi public tânăr se muta în partea cealaltă a staţiunii, la Dacia, care aparţinea de ITHR Mangalia, unde se putea sta până la 4.00-5.00 dimineaţa. Era acelaşi public, la fel cum eu, după ce îmi făceam programul la Ring, mă duceam la Dacia cu două magnetofoane în braţe, cu doi oameni care mă ajutau şi făceam un alt un program. Publicul meu era 100% tânăr. Primii paşi de Radio Vacanţa Costineşti s-au făcut într-o gogoşerie, unde s-au adus două magnetofoane. S-a tras un fir, s-au montat două boxe pe stâlpii din apropiere şi de aici s-au comentat primele meciuri în direct şi s-au dat primele dedicaţii pe un leu, un covrig sau o gogoaşă.
Costineşti Sursa Arhivă personală Andrei Partoş
Greşeală de neiertat: a lăsat un ghid să vorbească la microfon
- Cu Securitatea ce probleme aţi avut?
În acea perioadă, în 1979, la Costineşti, au fost detaşaţi studenţii de la Academia Ştefan Gheorghiu pentru a face practică jurnalistică. Era hazul pe pământ. Sunt nume grele din presa de astăzi care au făcut practică la Costineşti. Eu, un pârlit de psiholog care făceam radio acolo, eram gazdă. Şi tot în acelaşi an a avut loc prima transmisie în direct de la Costineşti din spatele Hotelului Azur – emisiunea „1 la 3“. Era vorba de o transmisie în care se vorbea despre Costineşti, despre lumea de acolo, ce se ascultă, cine dansează şi, de fapt, prima mea prezenţă la radioul public în direct. După emisiune, a venit la mine un redactor şi m-a întrebat dacă nu vreau să fac radio la Bucureşti. Nu am mai apucat să mă duc, pentru că nu am apucat să termin sezonul, fiind pus sub interdicţie de nişte tovarăşi din Securitate. Am fost turnat de o doamnă ghid pentru că am lăsat şeful unui grup de turişti din Germania să anunţe la microfon care va fi programul lor a doua zi şi la ce oră pleacă. S-a interpretat că am lăsat un străin să vorbească la microfon, că este o abatere gravă şi trebuie să fiu trimis acasă. De fapt, cineva, care îmi era concurent, era invidios pe priza mea la public. Aşa am fost trimis acasă cu soţie şi copil mic. Un autocar al BTT-ului m-a dus până în faţa casei, aşa de drăguţi au fost. A fost prima mea interdicţie.
Cei mai frumoşi ani
- Cum de aţi reuşit să reveniţi în Costineşti?
În 1979 am jurat că nu mă întorc la Costineşti decât dacă vin trei directori după mine. Şi, peste câţiva ani, în 1982, au venit exact trei directori, plus şeful de la Vox Maris, Nicuşor Năstase, atunci şef de unitate. Le-am cerut să îmi lase libertate deplină: să dau muzică la Radio Vacanţa, iar seara să fac discotecă. Mi-au fost acceptate condiţiile şi, din anul acela, nu am mai lipsit din Costineşti.
- Au urmat cei mai frumoşi ani...
A fost perioada cea mai bogată în festivaluri, concursuri de Miss în fiecare săptămână. Vară de vară veneau oameni de la radio şi din televiziune detaşaţi şi lucrau cu mine. Eu mă ocupam de muzică şi ei de programe sau de partea ideologică şi culturală. I-aş aminti aici pe Florin Helmis, Jana Gheorghiu, Ionel Stoica, Mihai Tatulici a fost şi el o perioadă. Eu am fost acolo permanent cu doi oameni din partea tehnică. În acei ani, sezonul nu începea târziu, în iunie, şi se sfârşea odată cu începerea şcolii, ca acum. Sezonul pe litoral începea la finalul lunii aprilie, cu „Trenurile tineretului“, cu vacanţe la preţ redus. Urma apoi o mică pauză, până la mijlocul lunii mai, când veneau primele serii de tineri. Vara, staţiunea se umplea de tineri, dintre care un procent de 20-30% erau blatişti. A fost cultul blatiştilor în acea perioadă. Blatistul era omul care avea cazare la un prieten, mâncarea o lua de la un prieten şi dormea pe plajă sau într-o cameră de două paturi cu alţi zece. Interesant este că erau tolerate astfel de manifestări. Se mai făcea câte o razie, Miliţia le lua buletinul, dar a doua zi, le era dat înapoi şi îi lăsau în pace. Pentru tinerii de atunci, atmosfera conta. Atmosfera în care ascultai muzică şi ştirile la radio de la 9.00 până la ora 18.00, apoi se mergea la discotecă, la Ring. Erau patru sau cinci discoteci în staţiune. Fundalul sonor era compus numai din piese bune, aflate în topuri.
Cu Răzvan Firea în 1974, la Costineşti Arhivă personală Andrei Partoş
Festivalul de la 6.00 dimineaţa
- La Costineşti veneau să cânte trupe cu renume, precum Holograf, Iris, Compact, Cargo, Metropol.
În Mamaia sau în Eforie nu aveai oferta asta. Erau oameni care erau cazaţi în Eforie şi veneau să facă plajă la Costineşti ca să asculte muzică. Aceste lucruri au făcut ca staţiunea să fie diferită. Faptul că aveai 14 festivaluri pe sezon, de film, de muzică, de caricatură... Iosif Sava stătea cam o săptămână la Costineşti şi făcea expuneri şi la Radio Vacanţa, dar şi în sala de la Forum. Veneau mari actori, cu care te întâlneai şi cu care discutai pe plajă. La Costineşti se cânta inclusiv folclor. În perioada în care se dădea stingerea la ora 22.00, aţi organizat un festival de rock la 6.00 dimineaţa. Mi s-a zis că nu am voie să organizez un festival de rock. Şi atunci am zis «Hai să-l facem dimineaţa, de la 6.00 la 10.00». Am făcut promovare, am vorbit cu trupele, cu Progresiv TM, cu Holograf, cu Iris, cu cei care erau pe litoral, ne-am dus după Iuliu Merca, era cu Semnal M. Şi, la ora 4.30 dimineaţă, Teatrul de Vară era full. Oamenii erau înfăşuraţi în pături, pentru că era răcoare la ora aceea şi aşteptau să înceapă festivalul. Şi aşa am avut festival cu zece trupe. A fost ceva absolut de neimaginat. Nu am filmări, nu am poze, nimic. Aceasta este una dintre dovezile că se poate şi când este interzis. Trebuie să vrei să faci şi când este interzis.
Phoenix, interzis; Baniciu, nu
- Vi s-a interzis să difuzaţi muzică străină?
Nu mi s-a interzis niciodată să difuzez muzică străină, însă, surprinzător, nu mai aveam voie să dau melodiile formaţiei Phoenix. Dar am continuat să bucur publicul tânăr cu hiturile lor şi, când mă întreba cineva ce melodie am difuzat, eu spuneam că a cântat Mircea Baniciu, pentru că el a rămas în ţară şi vocea lui era legală. A existat o astfel de libertate la Radio Vacanţa Costineşti faţă de cenzura impusă la Radio Vacanţa Mamaia, întrucât prima aparţinea de Biroul de Turism pentru Tineret. Erau altă conducere, altă viziune. Veneau angajaţi de la radioul public în staţiune, dar nu ei decideau programul.
- Dar muzica românească?
Au fost zile când nu am dat mai mult de două piese româneşti. Nu făceam asta pentru a cultiva muzica străină, ci pentru că doream să le dau tinerilor ceea ce nu aveau. Din acest motiv lumea vorbeşte despre Costineşti tot timpul, pentru că am avut şansa să le dau un recital cu Pink Floyd, timp de o oră, sau cu oricine din lumea mare a muzicii şi nu m-a oprit nimeni. Interdicţii nu au existat la Costineşti. Cel puţin eu nu am avut contact cu ele. De asemenea, a fost cultul blatiştilor în acea perioadă. Blatistul era omul care avea cazare la un prieten, mâncarea o lua de la un prieten şi dormea pe plajă sau într-o cameră de două paturi cu alţi zece.
Andrei Partoş la Costineşti Arhivă personală
„Nicu Ceauşescu obişnuia să vină la Costineşti şi să stea doar în şort“
- Independenţa editorială a fost pusă la grea încercare în timpul unei ediţii a Serbărilor mării şi tinereţii, care a avut loc în anii ’80. Cum s-a petrecut totul?
Noi aveam pregătite momente pentru deschidere, pe care le povesteam pe microfon şi pe staţie, iar oamenii stăteau pe plajă şi ascultau. În acel an, am pregătit un traseu al Zeului Neptun care trecea prin diferite zone ale lumii şi debarca de pe mare, cu vestalele lui. Tocmai atunci fusese şi Nicolae Ceauşescu în vizite de lucru prin mai multe ţări africane şi asiatice, pe probleme de petrol. Acelaşi turneu l-a făcut şi Neptun. Unii s-au prins, alţii nu. Important este că noi am făcut un moment foarte fain cu cei de la Divertis, cu poante simpatice. Fiecare moment era ilustrat cu o piesă din ţara respectivă. Când ajungea în Kenya, dădeam Boney M. Această parte era înregistrată pe o casetă. Nu a trecut nici o oră de la deschiderea serbărilor că au venit doi tovarăşi şi m-au chemat să stăm de vorbă într-o cameră. Camera era exact sub a mea, de la Vila A19. Deci, ei locuiau chiar sub mine. Nu i-am văzut, probabil că erau discreţi. Anchetatorii m-au întrebat ore întregi unde este înregistrarea, iar eu am susţinut că totul fusese live. Am fost salvat de Mihai Constantinescu, care a fost foarte inspirat şi a ars caseta care ne-ar fi putut crea mari probleme. Cei de la Divertis au spus şi ei în biografiile lor acel moment în care securiştii îi căutau, dar mă anchetau pe mine.
Au fost zile când nu am dat mai mult de două piese româneşti. Nu făceam asta pentru a cultiva muzica străină, ci pentru că doream să le dau tinerilor ceea ce nu aveau. Din acest motiv lumea vorbeşte despre Costineşti tot timpul
Andrei Partoş
- Cum a continuat aventura?
În 1985 nu am mai avut voie să colaborez cu postul public, pentru că aveam rude în străinătate. Aveam o rubrică la Radio Vacanţa pe durata unei jumătăţi de oră, care se difuza între 9.30 şi 10.00. Nu am mai putut intra în emisie pentru că s-a decis, de sus, ca nimeni cu rude în străinătate să nu mai colaboreze cu instituţia. Aşa că eu am rămas numai la Costineşti. Era un paradox, eram interzis în radioul public, dar eram lăsat la Radio Vacanţa Costineşti.
- Din partea familiei Ceauşescu aţi avut probleme?
Nicu Ceauşescu obişnuia să vină la Costineşti. Îmbrăcat doar cu un şort, făcea o vizită de la un capăt la altul al staţiunii şi asculta Radio Vacanţa. O singură dată a vrut să intre în sediu, dar, fiind îmbrăcat de plajă şi cu ochelari de soare, băiatul care era la uşă nu l-a recunoscut şi i-a arătat ce scria pe uşă: „Interzis persoanelor în ţinută de plajă“. I-a zis „La revedere“ şi Nicu Ceauşescu a plecat. Îmi amintesc faptul că într-o seară, Nicu Ceauşescu a intrat la Vox Maris şi mi-a transmis că vrea să asculte o anume melodie lentă. Cel de la pupitru nu s-a grăbit să îi satisfacă dorinţa. I-am spus să aştepte. Eram în plină repriză de piese ritmate. Şi am zis că nu pot să dau piesa cerută, care era lentă, pentru că nu pot să stric atmosfera. Şi omul a aşteptat până i-am dat piesa. Pe urmă s-a ridicat şi a plecat. Dar nu am avut discuţii. Mie nu mi-a creat probleme, alţii s-au tot plâns.
Sursa Arhivă personală
Cetăţean de Costineşti
- Ce aţi făcut după Revoluţie?
După Revoluţie mi-am dat demisia de la BTT şi am fost numai pe picioarele mele. Am scos o primă revistă muzicală care s-a numit „Metronom“, după numele vestitei emisiuni a lui Cornel Chiriac la postul Europa Liberă. Au urmat şi altele: „Pop Rock & Sport“, „Pop Rock & Show“, împreună cu ziarul „Curierul Naţional“ sau „Vox Pop & Rock“, realizată pe cont propriu. Pentru scurtă perioadă de timp, de un an, am reuşit să adun peste 200 de artişti de muzică pop, rock, folk într-o societate de tip sindical. Din păcate, artiştii nu pot sta împreună mult timp, aşa încât după nici un an s-a spart.
- Aţi realizat interviuri cu artişti celebri.
Da, cu Patricia Kaas, Kylie Minogue, Jacques Higelin, Joe Cocker, Joan Baez şi Rod Stewart. Din 1991 am fost producătorul emisiunii „Vineri noaptea în direct“, care se difuza la Radio România, apoi am trecut la Total, la Romantic. Am revenit cu emisiunea de vineri noaptea, la Radio România Actualităţi, în 2002, prin concurs de proiecte.
- Aţi rămas cu sufletul în Costineşti. Coperta contului de Facebook este o fotografie a epavei „Evangelia“, unul dintre simbolurile staţiunii.
Au dispărut aproape toate locurile care contau. S-a vândut la bucată fiecare colţişor, bazaruri, târg, Teatrul de Vară este în paragină. Costineştiul de azi arată ca o oglindă a României. Atunci eram săraci şi bogaţi cultural. Astăzi suntem săraci pe toate direcţiile.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
