Amintirile tinerei care a fluturat steagul de pe clădirea CC la Revoluţie: „Se dădeau arme cu buletinul. Am luat şi eu una, deşi nu ştiam să trag“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Floare Nanuş, (44 de ani), tânăra care în decembrie 1989 a fluturat câteva ore steagul pe sediul Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român, spune că se simte trădată de cei care „au furat“ Revoluţia.

22 decembrie 1989. Gabriela Floare, elevă la liceul de Mecanică Fină din Bucureşti, a plecat de dimineaţă spre centru. S-a îmbrăcat cu cele mai bune haine: o cămaşă albă, pantaloni de catifea şi s-a încălţat cu cizme albe. În buzunarul hainei şi-a pus buletinul, gândindu-se că dacă i se va întâmpla ceva trebuie să fie identificată, apoi s-a îndreptat spre centrul Capitalei. 

„Era multă lume în Piaţa Palatului de atunci. Am dat din coate până am ajuns în primele rânduri. Lumea încerca să intre pe geamurile de la parter. La fel am făcut şi eu la fel. Nu am intrat pe intrarea principală, din câte îmi aduc aminte. Văzusem elicopterul care venise după Ceauşescu şi am vrut să mă duc să-l prind. Am urcat pe scări să ajung pe acoperiş. Când am ajuns acolo, nu mai era nimic“, începe ea să povestească cea mai frumoasă zi din viaţa ei.

Pe la etajul trei sau patru a dat de un grup de soldaţi înarmaţi până-n dinţi. „Când i-am văzut, m-am speriat. Ofiţerul mi-a zis că nu trebuie să-mi fie frică. Am urcat mai departe pe scări“, continuă tânăra să povestească.

Când şi-a dat seama că tiranii fugiseră, a început să coboare. La ultimul etaj a descoperit un depozit cu materiale de propagandă: pancarte, steaguri. A luat şi ea un steag şi apoi a început să caute un obiect ascuţit cu care să decupeze stema. A intrat din birou în birou. Toate erau părăsite, însă toate telefoanele sunau fără oprire. În cele din urmă a găsit o lamă, cu care a reuşit să taie însemnele comuniste.

Înarmată cu steagul, a urcat din nou pe acoperiş. Imaginea tinerei fluturând steagul de pe clădirea Comitetului Central a devenit faimoasă de-a lungul anilor. „Cred că aş fi putut să flutur steagul încă două zile la rând fără să mă opresc. Acum am rău de înălţime, dar atunci, când am ajuns pe acoperiş şi m-am dus la margine a fost cea mai intensă emoţie pe care am trăit-o vreodată. Când am început să flutur steagul găurit, lumea de jos a început să strige «Libertate! Libertate!». Şi acum retrăiesc momentul cu emoţie şi cu intensitate maximă. După ce visasem la libertate atâta timp acum o trăiam“. Cineva i-a spus să vină pe balcon, unde lumea începea să se adune. S-a instalat într-un colţ şi acolo a rămas până noaptea, când a început să se tragă şi s-a golit balconul. 

Gabriela Floare Nanuş la Revoluţie

Arme date pe buletin 

Pentru o scurtă perioadă Gabriela îşi aminteşte că a reintrat în clădire. „Birourile 1 şi 2 erau ocupate de diverse personaje şi am încercat să mă aşez. Am găsit o nişă între camere, un fel de băncuţă acoperită cu catifea verde. Când m-am ridicat, am pus mâna dedesubt şi am constatat că erau lădiţe pline cu arme. Nu ştiu de care erau, pentru că nu mă pricep. Am anunţat pe cineva, care a venit şi le-a luat. Armele au fost apoi împrăştiate pe parchetul unui birou. Probabil că mai găsiseră şi alţii arme, că acea cameră era plină de automate cu ţeava lungă. Când a început să se tragă în clădire, au început să împartă acele arme pe buletin. Am primit şi eu una. Aşa am ieşit pe balcon. Nu am tras, că nu am ştiut să trag. Dar se spunea că este un mijloc de autoapărare pentru că sunt terorişti care vor să ne omoare“, spune Gabriela.

La un moment dat, cineva a anunţat la microfon că televiziunea publică este atacată şi este nevoie de oameni acolo. A predat arma, a luat un scut şi o cască de protecţie şi a plecat pentru a ajuta. Primul soldat care a văzut-o a îndreptat arma spre ea. Noroc că a recunoscut-o la timp, altfel ar fi fost împuşcată. „Mi-a zis să scap imediat de scut şi cască, pentru că m-ar putea confunda cineva cu un terorist“, povesteşte Gabriela Floare Nanuş. 

Haos la televiziune

Aşa a ajuns la televiziune îşi aminteşte că era haos. Se trăgea, dar nimeni nu ştia de unde. Oamenii din zonă veniseră cu mâncare pentru soldaţii care apărau clădirea, dar nu puteau ajunge la ei din cauza focurilor de armă. Atunci ea mărturiseşte că a luat ceaiurile calde şi pâinea şi le-a dus soldaţilor. După câteva astfel de drumuri a vrut să se întoarcă în clădirea Comitetului Central, dar nu mai putea intra oricine. Un soldat păzea intrarea. 

„M-a recunoscut, dar când să intru s-au auzit focuri de armă din interior şi soldatul mi-a închis uşa, nu am putut să mai intru. Probabil că a fost o diversiune ca să nu mai poată intra oricine şi să rămână numai cine trebuia“, crede ea. Sfârşitul Revoluţiei a prins-o tot pe străzi. Consideră că a avut noroc că a rămas în viaţă, luând în considerare numărul mare de morţi pe care i-a văzut în jurul ei în acea perioadă. 

image

A plecat în Cipru

Gabriela Floare Nanuş nu şi-a luat niciodată certificat de revoluţionar. După mineriada din 1990, a plecat din ţară, în Cipru, singura ţară occidentală unde putea ajunge fără viză, document pe care îl putea primi pe aeroport. Râde şi acum când îşi aminteşte că primul lucru pe care l-a făcut atunci când a ajuns în Cipru a fost să-şi cumpere o sacoşă cu banane, pe care le-a mâncat în câteva minute. 

A început cursurile unei facultăţi de design interior pentru care a muncit şi câte 14 ore pe zi pentru a-şi putea plăti taxele care se ridicau la zeci de mii de dolari. În anul 1997 s-a întors în ţară şi a lucrat în marketing, la TAROM. „Mi-am dat seama că nu se schimbase nimic. Aceeaşi oameni se învârteau pe posturi diferite“, spune Gabriela. În 2004 a plecat iar din ţară, de data asta în Grecia, unde a trăit câţiva ani, după care a revenit în România. „Am realizat că cel mai bine este acasă. Indiferent unde te-ai duce, cât de bun eşti, tot străin vei fi“, adaugă ea. O perioadă a lucrat ca director de vânzări în imobiliare, iar acum lucrează în domeniul comercial.

Deşi simte că i s-a furat Revoluţia, spune că ar proceda la fel şi acum. „Clipele de atunci nu mi le poate lua nimeni. Numai că m-aş implica mai mult în evenimentele ulterioare“, explică ea. „Am simţit că am fost trădată în idealurile mele de Ion Iliescu, care a confiscat Revoluţia, dar am acest sentiment mereu, ori de câte ori aud că, în 1989 nu a fost Revoluţie, ci lovitură de stat“, concluzionează Gabriela Floare Nanuş. 

 

Nu are certificat de revoluţionar

În 1997, a încercat să obţină certificat de revoluţionar, la îndemnul unor prieteni. „Am ajuns la Asociaţia 22 Decembrie, care avea un sediu prin Primăverii. Era un cascador şef pe acolo. M-a recunoscut imediat, dar mi-a zis că, pentru a putea obţine un certificat de revoluţionar, trebuie să aduc martor şi dovezi. I-am zis atunci să fie el martorul meu, dar dovezi nu am, steagul îl lăsasem în sediul Comitetului Central şi nu aveam nici poze, nici filmări. Mi-a zis să fac o cerere la TVR, dar nu am primit niciodată nimic“, spune tânăra, dezamăgită.

gabriela floare nanus
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite