VIDEO EXCLUSIV Ambulanţă implicată într-un accident. Pacientul din salvare a fost rănit iar alte patru maşini au fost avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul accidentului a fost surprins de o camera de supraveghere. FOTO Adrian Boioglu
Momentul accidentului a fost surprins de o camera de supraveghere. FOTO Adrian Boioglu

O maşină a Spitalului Port a fost implicată într-un accident. Poliţiştii spun că vinovat este chiar şoferul ambulanţei care nu a acordat prioritate.

UPDATE: Momentul accidentului a fost surprins de o camer[ de supraveghere. 

Accidentul a avut loc la intersecţia străzilor Atelierelor şi Constantin Brătescu. 

Maşina de salvare a intrat în intersecţie fără să se asigure şi a fost lovită în plin de un autoturism Opel Tigra. Ambulanţa a ricoşat apoi într-un autoturism Voskwagen şi s-a oprit într-o dubiţă pe care a împins-o spre o altă maşina parcată în apropiere.

Maşina de Salvare transporta un pacient de la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa spre Spitalul Port, dar şi nişte doze de sânge. 

Şoferul ambulanţei a declarat că a oprit semnalele acustice înainte de a intra în intersecţie pentru a nu deranja locatarii din zonă. Conducătorul auto al autoturismului Opel spune că maşina de ambulaţă i-a apărut în faţă şi nu a mai putut să o evite.

În urma impactului, pacientul din ambulanţă - o femeie din Constanţa - a fost luat de o altă salvare şi dus la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii spun că starea femeii nu este gravă. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz.

Iată imaginile surprinse de camera de supraveghere:

Ambulanţă implicată într-un accident

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite