Ambasada Rusiei: „Ostilii critici anti-sovietici încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori“
0
În an Centenar, Ambasada Rusiei în România a publicat pe pagina de Facebook o postare în care laudă crimele săvârşite de Armata Roşie, care a ocupat ţara noastră după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Armistiţiul încheiat la la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii) pe de o parte a scurtat războiul cu câteva luni, salvând de la moarte sute de mii de soldaţi, însă, pe de altă parte, a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, situaţie care a durat până în anul 1958, timp în care sovieticii au asigurat instaurarea comunismului.
Trupele ruseşti se aflau cantonate în nordul Moldovei în august 1944. De aici, Armata Roşie a început ofensiva militară contra trupelor germane şi a aliaţilor lor. În întreaga ţară au avut loc valuri mari de arestări ale militarilor români, care au fost luaţi prizonieri. În acelaşi timp, trupele ruseşti au continuat să urmărească trupele germane care se retrăgeau spre Bulgaria, prin Dobrogea. Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din România: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere. Sovieticii s-au retras din ţară în 1958.
„Dă ceasul, dă haina“
Recent, Ambasada Rusiei în România a publicat o postare în care reclamă faptul că mai multe publicaţii din presa românească şi cea occidentală îi denigrează pe ostaşii Armatei Roşii „care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale“.
Vă redăm integral postarea:
„Cine a avut nevoie, la 75 de ani după cel de-al Doilea război mondial, să scoată de la naftalină miturile despre "atrocităţile" soldaţilor sovietici – eliberatorilor Europei de fascism?
Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală şi cea românească apar periodic diverse publicaţii menite să-i denigreze pe ostaşii Armatei Roşii care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori care nu ştiau de nicio milă faţă de populaţia civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii.
Iniţial, miturile de acest gen au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, iar ulterior, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate şi replicate de foştii aliaţi ai URSS. În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a ajuns chiar la situaţia când, în etapa finală, propagandă s-a dovedit să fie atât de intensă încât, în cea mai mare parte, germanii au crezut în poveştile despre cruzimea ruşilor. Drept rezultat, când trupele sovietice au ajuns îndeaproape de Berlin, oraş a fost măturat de un val de sinucideri în masă. Potrivit unor date, numai în ultimele două luni ale războiului cifra de sinucideri acolo a ajuns la 30-40 de mii.
Totuşi, toţi aceşti "experţi" în materie de atrocităţi ale soldaţilor sovietici, care preferă să-i numească, pur şi simplu, ruşi, uită, de altfel, să menţioneze că asemenea acţiuni împotriva populaţiei civile (viol şi jaf) au fost interzise în Armata Roşie la cel mai înalt nivel şi erau pedepsite prin executare. Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin "Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure faţă de populaţie": "Ofiţerii şi ostaşi ai Armatei Roşii! Ne îndreptăm spre ţara inamicului. Fiecare trebuie să-şi păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos... Populaţia rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovaţii vor fi pedepsiţi în conformitate cu legea marţială. În teritoriul cucerit, relaţiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovaţi de violenţă şi de viol vor fi împuşcaţi."
O pedeapsă atât de severă, care în caz de necesitate era executată de instanţele curţilor marţiale, oferă fiecărei persoane rezonabile un motiv pentru a reflecta asupra veridicităţii tuturor presupuselor atrocităţi în masă care sunt adesea atribuite soldaţilor sovietici de către experţii occidentali. România nu face excepţie în acest caz. Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel "Davai ceas, davai palton" (tradus din "Dă ceasul, dă haina"), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populaţia românească în 1944, are prea puţin de a face cu realitatea. Chiar dacă renunţăm la aspectul moral şi etic al problemei şi reducem totul la o logică primitivă, nici atunci un ceas de mână sau o haină nu merita ca cineva de dragul lor să-şi rişte viaţa. Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată ca oamenii să analizeze informaţiile care apar în mass-media şi să le compare cu faptele istorice verificate.
În mod firesc, apare întrebarea: cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conştiinţa publică a poporului român, după mulţi ani de la încheierea ostilităţilor în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roşie?“.
Armata Roşie a intrat în ţara noastră cu tancurile FOTO Getty Images
Istoricul Mădălin Hodor: „Când aveţi de gând să daţi înapoi ceasul furat de la străbunica?“
Dacă niciun oficial al României nu a luat opoziţie faţă de această postare, istoricii încearcă să demonteze afirmaţiile făcute de ruşi. Istoricul Mădălin Hodor răspunde public pe pagina lui de Facebook (n.r. redăm în întregime şi postarea lui): „Băi ce fumează ăştia de la Ambasada Federaţiei Ruse? Bai bajeti vedeţi ca ai voştri istorici, foşti combatanţi şi chiar ofiţeri superiori vorbesc despre jafurile, crimele şi violurile făcute de Armata Roşie in ţările "eliberate". Ai voştri, nu imperialiştii. Aveţi o tona de documentare care vorbesc fix despre asta, adevărat pe ton scăzut, dar o spun cu subiect şi predicat. Ziceţi ca e propaganda anti rusă? Pai uitaţi-vă în propria curte, mai citiţi câte ceva şi după aia veniţi sa faceţi pe ofuscaţii.
Şi apropo. Când aveţi de gând să daţi înapoi ceasul furat de la străbunica? Îl ascunsese în poiata găinilor, dar ofiţerul sovietic care a intrat în curte l-a auzit. "Ia! Tic, tac, tic, tac! Davai!" şi a pocnit-o cu cravaşa în cap. Au împuşcat câinele, au omorât porcul şi l-au luat, au luat vaca şi calul, au spintecat pernele şi au dansat în puf, apoi au căutat fetele din sat. Bunica şi celelalte fete tinere fugiseră la pădure. Au avut noroc ca nu au avut timp să le caute. Se grăbeau spre Bucureşti. În caz ca vreţi să ne daţi ceasul înapoi sa ştiţi ca era din ăla mare de masă. Ofiţerul şi l-a atârnat la gât“.
Cotidianul Adevărul a scris, de-a lungul timpului, mai multe mărturii ale bunicilor şi străbunicilor noştri care au avut de suferit în timpul ocupaţiei sovietice şi ce a însemnat acest lucru pentru România. Mai mult decât atât, a citat documente de arhivă privind teroarea pe care au adus-o sovieticii în România.
Jaful de la mănăstirile din Tulcea
Despre cum i-a tratat Armata Roşie pe noii aliaţi aflăm din documentele de epocă, publicate în volumul „Dobrogea în Arhivele româneşti (1597 – 1989)“. Documentele vorbesc despre prăpădul pe care ruşii l-au făcut la mănăstirile din Dobrogea, de unde au furat tot ce au putut încărca în căruţe şi în autotuturisme, mijloace de locomoţie furate la rândul lor.
Într-un raport al Protoieriei Tulcea înaintat Episcopiei Dunării de Jos în decembrie 1944 se vorbeşte depre pagubele suferite de biserici. „Prea Sfinte Stăpâne“, scria protoiereul Jocu N. Popa, „în noaptea de 27-28 septembrie 1944, armatele sovietice în trecere prin parohie au devastat întregul mobilier din interiorul bisericii, pricinuind pagube de 1.500.000 de lei“.
„Au plecat cu cinci oi“
O altă plângere a fost scrisă de stareţa Pamfilia Iordache, de la Mănăstirea Saon din Tulcea. „Cu adâncă smerenie vă facem cunoscut că, în noaptea de 3 februarie 1945 înspre 4 februarie, au venit opt soldaţi sovietici cu două sănii şi au intrat în stâna de oi, de unde au luat cinci oi. S-a făcut mare alarmă trăgând clopotele, iar tot soborul striga disperat: «Hoţii!». Aşa că au plecat numai cu cinci oi. Dacă nu se făcea alarmă luau mai multe – ei întrebau răstit pe argaţi unde sunt caii mari murgi. În total, cu ce s-a luat mai înainte, sunt 11 oi“. De la Mănăstirea Saon s-au luat, în perioada 30 august 1944-5 februarie 1945: o trăsură, oi, gâşte, făină de grâu, fasole, brânză de oi, porumb, orz, vin, până şi saci goi.
Nici Mănăstirea Celic Dere nu a fost ocolită de militari ruşi. Într-o plângere înaintată de Maica superioară Paraschiva Demetrescu Episcopiei Dunării de Jos, ea scria: „De la Sfânta Mănăstire Celic Dere din comuna Teliţa, judeţul Tulcea, la 20 septembrie 1944 s-a luat de la stăreţie, fără nicio formalitate, de către doi militari sovietici, unul s-a recomandat general şi unul locotenent, care au venit cu o maşină turism la ora 9 seara cerând să li se dea masă. După ce li s-a servit masa, la care au avut vinul lor, au început să tragă focuri de armă, la auzul cărora a fugit tot personalul de s-a ascuns. Rămânând singuri, au jefuit o cameră luând două feţe de masă, un covor de perete, patru preşuri de lână, trei cuverturi, una plapumă, patru perne, cojocel, bluză, ciorapi“.
Tot de la Mănăstirea Celic-Dere, la 2 octombrie 1944 s-a luat, de către doi militari sovietici veniţi cu un camion şi alţi patru militari sovietici cu două căruţe şi şase cai cu hamuri militare: o căruţă cu doi cai, o lotcă de apă, cinci oi, 50 de kilograme de făină albă, 80 de kilograme de fasole, 80 de kilograme de cartofi, un car de fân, 19 steri de lemne tari, se mai arată în documentele din arhive.
Biblioteca parohială, prădată
O altă biserică prădată de ruşi este Catedrala „Sf. Nicolae“ din Sulina. Conform unui raport întocmit de parohul V. D. Andreescu, la data de 27 iulie 1945, de la biserica din Sulina au fost ridicate sau distruse de Armata Roşie două rânduri de veşminte preoţeşti în valoare de 54.000 de lei, cinci acoperăminte pentru iconostas în valoare de 15.000 de lei, şapte feţe de masă, patru perdele, o pătură pluşată, dar şi 70 de volume din biblioteca parohială.
„Ruşii ne-au luat şi sticluţele de colonie. Le-au vărsat într-o oală şi au băut conţinutul“
Contraamiralul în rezervă Petre Zamfir, de 94 de ani, cel care a salvat litoralul românesc de atacul ruşilor, în Al Doilea Război Mondial, de pe puntea distrugătorului „Regina Maria“, iar apoi şi-a apărat ţara de la bordul „coşciugelor de fier“ (submarinele „Delfinul“ şi „Rechinul“), a povestit pentru „Adevărul“ că, în august 1944, el se afla în Portul Constanţa, pe „Rechinul“, urmând să plece într-o nouă misiune, la Bosfor. „Aveam la nava-bază Constanţa cele mai bune şi mai frumoase haine, dar şi bani“, îşi aminteşte el. În port, era ancorată nava-bază „Constanţa“, iar lângă ea erau „Marsuinul“ şi „Rechinul“. Zamfir Petre îşi aminteşte perfect acea zi.
„Pe mine m-au sechestrat doi ruşi cu mitraliera. După-amiaza, când am ajuns la nava-bază, nu am mai găsit nimic, doar un ciorap. Ne-au furat ruşii tot, ce haine aveam, bani, îmi vine să urlu! 25 de zile am stat torturaţi. Au vrut să ne ducă cu submarinul în URSS. Ne era frică că ne împuşcă“, povesteşte el despre acele zile crunte.
Submarinu Delfinul
Îşi aminteşte că pe feţele de masă curate, ruşii puneau cratiţe murdare, în care făceau o fiertură de arpacaş. Sovietice au luat, de asemenea, toate sticluţele cu apă de colonie din cele 100 de cabine, pe care le-au vărsat într-o oală mare şi apoi au băut din ea. Oamenii din echipaj ajunseseră să doarmă pe jos. Ruşii le luaseră inclusiv pernele şi păturile. Apoi, sovieticii au dus echipajul la Gara Maritimă, iar submarinele şi nava-bază Constanţa au fost confiscate. „Nava-bază era un fel de hotel, pentru că pe submarine se dormea doar în timpul misiunii. La navă aveam popotă, bucătărie, cabine“, aminteşte Petre Zamfir.
Ce a adus ocupaţia sovietică
Istoricii spun că 23 August 1944 nu a însemnat sfârşitul războiului pentru România, ba dimpotrivă, greul abia a început. Pentru ţara noastră a început perioada de ocupaţie sovietică, care a durat până în anul 1958. „În manualele lor, ruşii spun că ei au eliberat Bucureştiul la 1944 de naţionalişti şi de români fascişti“, spune istoricul.
Trupele ruseşti se aflau cantonate în nordul Moldovei în august 1944, când România a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei şi începerea tratativelor de armistiţiu cu Aliaţii şi de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. De aici, Armata Roşie a început ofensiva militară contra trupelor germane şi a aliaţilor lor. În întreaga ţară au avut loc valuri mari de arestări ale militarilor români, care au fost luaţi prizonieri. În acelaşi timp, trupele ruseşti au continuat să urmărească trupele germane care se retrăgeau spre Bulgaria, prin Dobrogea. „Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din Dobrogea: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere, rezervoare de petrol, poduri, mijloace de transport, sisteme de comunicaţii“, povesteşte istoricul Costin Scurtu.
Ostaşii dobrogeni, pe alte fronturi
La Constanţa, ruşii şi-au stabilit centrul de comandă în clădirea ce adăposteşte în prezent Muzeul Marinei Române, de pe valea portului, şi la care la acea dată era şcoală militară. Şefii Armatei Roşii preluaseră şi imobilul Comandamentului Flotei de pe faleza Constanţei. Practic, se instaurase regimul de ocupaţie sovietic.
Trupele erau cantonate în unităţile militare româneşti terestre şi navale, dar transformaseră şi sedii de licee în garnizoană sau în grajduri de animale. Practic, nu avea cine să-i oprească. Trupele româneşti din regiune erau dislocate în alte teritorii din ţară, având misiune să anihileze orice rezistenţă germană. După ce militarii dobrogeni au fost pe frontul pentru eliberarea Capitalei, ei s-au îndreptat spre frontul din Transilvania.
Etnicii germani, cei mai urgisiţi
Nicio categorie socială şi niciun grup etnic din Dobrogea nu au beneficiat de privilegii sau de un tratament preferenţial, însă cel mai mult au avut de suferit etnicii germani din Dobrogea, care locuiau în multe localităţi din Constanţa şi Tulcea, multe înfiinţate chiar de ei, printre care se numără Malcoci, Atmagea, Ciucurova sau Cataloi.
„Ruşii au dat dovadă de agresivitate cu toată populaţia civilă. În acea perioadă, spune istoricul, oamenii au depus la poliţie plângeri în care reclamau furturi, dar şi violuri. Pe de altă parte, populaţia avea să suporterte regimul de teroare şi pentru că era deposedată de sursele de supravieţuire: de la animale la materiale de încălzire, dar şi de mijloacele de transport personale. Însă, militarii români dobrogeni nu ştiau ce este acasă. Pe front se instituise cenzura. Agenţii politici ai noului regim dădeau informaţii false şi vorbeau la fiecare ocazie de marea prietenie dintre cele două popoare şi armate“, dezvăluie Costin Scurtu. Propaganda comunistă acoperea nelegiuirile ocupantului sovietic dând vina pe inamicii din război, iar după căderea Cortinei de Fier în Europa, pe adversarii imperialişti.
Marea foamete
Românii au îndurat marea foamete din 1946 şi din cauza ruşilor. Au fost doi ani de secetă, iar ceea ce s-a cules a fost furat de ruşi, sub pretextul susţinerii frontului. Astfel de probleme erau în toată ţara. „Oamenii din Ialomiţa şi Buzău îşi aminteau cu drag de ciocolata nemţească, dar cu oroare de ruşi, din cauza cărora îşi ascundeau mâncarea în pământ şi se ascundeau în lanurile de porumb“, povesteşte istoricul Costin Scurtu. Ruşii au părăsit România abia în 1958, după decizia lui Nikita Sergheevici Hruşciov, care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.
Vă mai recomandăm:
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini
Se încarcă comentariile...
