VIDEO Alexandra Stan se declară deranjată de jurnalişti. Vrea gărzi de corp care să-i păzească salonul de spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce a trimis poze la ziare şi a chemat televiziunile să o intervieveze, Alexandra Stan este brusc deranjată de jurnalişti şi nu ii mai vrea în preajmă.

Vedeta din ea s-a revoltat în seara de marţi spre miercuri. Surse din cadrul Spitalului Municipal Medgidia susţin că solista a cerut ca niciun jurnalist să nu se mai apropie de etajul pe care se află salonul ei. 

Paradoxal, totul a pornit după ce, luni dimineaţă, chiar Alexandra Stan a trimis poze unui ziar tabloid cu faţa tumefiată şi a sunat în redacţiile a două televiziuni naţionale cu promisiunea să ofere informaţii şi interviuri despre situaţia prin care a trecut. 

Timp de două zile, solista a stat mai mult în direct la TV decât în atenţia medicilor.

Marţi seara, Alexandra şi apropiaţii ei au ameninţat cadrele spitalului că îşi va aduce body-guarzi pe care îi va posta la intrarea în spital şi pe culoarul salonului ei doar pentru a-i ţine pe reprezentanţii mass-media la distanţă. Acest lucru se va întâmpla în momentul în care un jurnalist va încerca să ajungă la ea fără să aibă un acord prealabil. 

Seria secretelor a continuat cu avocatul artistei. Tânărul care o reprezintă legal a depus marţi, 18 iunie o plângere în numele Alexandrei. El a cerut procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa să nu-i divulge numele. Nici atunci când a apărut în faţa camerelor de luat vederi, miercuri după miezul nopţii nu a fost mai cooperant.

Avocatul a dat o declaraţie scurtă şi atunci când a fost întrebat cum se numeşte a refuzat să mai răspundă şi apoi s-a urcat într-un autoturism Dacia cu numere de Constanţa.

Alexandra Stan se declară deranjată de jurnalişti


Citeşte mai multe despre cazul Alexandrei Stan, agresată de managerul ei, Marcel Prodan

Marcel Prodan, managerul Alexandrei Stan, huiduit pe Facebook

Managerul Alexandrei Stan este huiduit pe Facebook de fani ai Alexandrei Stan care sunt indignaţi de agresiunea suferită de vedetă.

Marcel Prodan, managerul Alexandrei Stan, şi-a desfiinţat contul de Facebook

În dimineaţa de marţi, 18 iunie, Facebook-ul anunţa că pagina lui Marcel Prodan nu mai există: „Sorry, this page isn't available. The link you followed may be broken, or the page may have been removed.“

Cazul Alexandrei Stan nu este singular. Alte vedete bătute de foştii iubiţi sau soţi

Violenţa în cuplu este o experienţă traumatizantă şi o problemă cu atât mai gravă cu cât victimele sunt vedete cu o reputaţie de salvat. Madonna, Rihanna, Dana Războiu şi Ana Maria Georgescu au avut curajul de a vorbi deschis despre dramele prin care au trecut, spre deosebire de alte colege de breaslă care şi-au retras acuzaţiile împotriva presupuşilor agresori.

FOTO Secretul dureros al Alexandrei Stan. Artista are un singur rinichi

Agresiunea suferita de vedeta internaţională Alexandra Stan scoate la iveală amănunte şocante despre starea ei. Tânăra solistă mărturiseşte că se teme pentru viaţa ei pentru că nu are decât un rinichi, iar managerul a lovit-o şi acolo.

VIDEO Alexandra Stan a fost internată de urgenţă: „Nu am avut niciun accident de maşină. Managerul m-a bătut până m-a băgat în spital“

Fanii cântăreţei Alexandra Stan au fost informaţi duminică, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a artistei, că aceasta ar fi suferit un accident rutier. Astăzi, Alexandra Stan a dezvăluit adevărul din spatele aşa-zisului accident auto.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite