Aeromania de la Tuzla, spectacolul de pe cerul litoralului. Programul celei mai frumoase sărbători aeriene de la mare

Aeromania de la Tuzla, spectacolul de pe cerul litoralului. Programul celei mai frumoase sărbători aeriene de la mare

Aeromania 2015. FOTO: David Muntean

Aeromania, marele spectacol aviatic al verii, are loc sâmbătă, 2 iulie, la Aeroportul Tuzla. Accesul în aeroport se face începând cu ora 14, iar reprezentaţia începe la ora 15 şi va dura până la ora 22.30. Intrarea publicului este liberă, în timp ce în zona VIP accesul se va face pe bază de bilete sau invitaţii.

Programul de la Tuzla cuprinde: sesiune foto maşini de epocă la Hangar, dansuri ale comunităţilor din Dobrogea (turci, greci), parada flotei bimotoare a Regional Air Services (cu aparat de zbor Diamond DA 42), acrobaţii solo ale piloţilor Regional Air Services (cu aparat de zbor Z50 şi E200), prezentare de lucru agricol cu aparat de zbor aparţinând Regional Air Services, demonstraţie a Statului Major al Forţelor Navale cu trei aparate YAR 330 Puma Naval, prezentarea flotei şcolii de zbor Regional Air Services, acrobaţie solo Jurgis Kairys - multiplu campion mondial de acrobaţie aviatică, reprezentaţie Hawks of Romania (formaţie de patru avioane EXTRA 300 ale Aeroclubului României), evoluţie Yakării Acrobaţi cu trei aeronave YAK 52, revenire a aparatelor de zbor ale Forţelor Navale Române reprezentând Unitatea Militară 2040 Tuzla, din nou acrobaţie solo Jurgis Kairys, revenire Hawks of Romania, prezentare în zbor a formaţiei de elicoptere ale Regional Air Services, simulare misiune de căutare şi salvare cu elicopter YR RAH al Regional Air Services, simulare de lucru agricol cu elicopter KA 26 al Regional Air Services, demonstraţie Formaţia de planoare White Wings a Aeroclubului României, lansare echipa de paraşutişti a Aeroclubului României Blue Wings, apoi va fi o pauză de zboruri comerciale în care va cânta trupa The Rock (orele 19.45 - 20.45).

Sărbătoarea continuă cu lansarea de echipe de paraşutişti ale Aeroclubului României Blue Wings şi ale Statului Major al Forţelor Aeriene de la înălţimi diferite de la 3.000, respectiv 4.000 de metri, care vor ajunge simultan la punctele lor de aterizare. Urmează un spectacol pirotehnic aerian oferit de Air Bandits - formaţie din care fac parte Jurgis Kairys, Ioan Postolache, Dan Ştefănescu şi Dan Conderman. „Vânătoarea tâlhărească“ dintre cei trei Iacări acrobaţi şi Jurgis Kairys simulează o spectaculoasă scenă de luptă aeriană. La ora 21.20 se încheie programul acrobatic şi începe muzica, oferită de Zdob şi Zdub, apoi de Mihai Mărgineanu - elev al Şcolii de pilotaj de la Tuzla.

Organizatorii Asociaţia Regională pentru Promovarea Aviaţiei şi Regional Air Services anunţă că programul poate suferi modificări de ultim moment, în funcţie de condiţiile meteo. Dacă este cazul, show-ul aerian poate fi amânat pentru duminică, 3 iulie.

PROGRAMUL AEROMANIA

13.30 - Sesiune foto maşini de epocă la Hangar

14.00 - Dansuri turceşti

14.30 - Dansuri Elpis, ansamblul Comunităţii Elene din Constanţa

15.00 - 15.15 - Parada flotei bimotoare a Regional Air Services (cu aparat de zbor Diamond DA 42)

15.15 - 15.35 - Acrobaţii solo ale piloţilor Regional Air Services (cu aparat de zbor Z50 şi E200)

15.35 - 15.45 - Prezentare lucru agricol cu aparat de zbor aparţinând Regional Air Services

15.50 - 16.20 - Demonstraţie a Statului Major al Forţelor Navale cu trei aparate YAR 330 Puma Naval. Demonstraţia constă în inserţia şi extracţia rapidă a unei grupe de 8 militari, acţiune în timpul căreia acestia pot folosi armamentul individual şi vor trage cu muniţie de manevră, coborârea salvatorului şi ridicarea cu troliul a unui rănit, folosind targa de salvare.

16.30 - 17.00 - Statul Major al Forţelor Aeriene participă cu o grupare de patru aparate MIG 21 Lancer şi trei aparate YAR 330 Puma

17.10 - 17.20 - Prezentarea flotei şcolii de zbor Regional Air Services

17.20 - 17.35 - Acrobaţie solo Jurgis Kairys - multiplu campion mondial de acrobaţie aviatică

17.35 - 17.50 - Formaţie de patru avioane EXTRA 300 ale Aeroclubul României - Hawks of Romania

17.50 - 18.05 - Yakării Acrobaţi - cu trei aeronave YAK 52

18.05 - 18.30 - Revenire a aparatelor de zbor ale Forţelor Navale române, reprezentând Unitatea Militară 2040 Tuzla

18.35 - 18.45 - Acrobaţie solo Jurgis Kairys - multiplu campion mondial de acrobaţie aviatică

18.45 - 19.00 – Revine formaţie de 4 avioane EXTRA 300 ale Aeroclubului României - Hawks of Romania

19.00 - 19.10 - Prezentare în zbor a formaţiei de elicoptere ale Regional Air Services

19.10 - 19.20 - Simulare misiune de căutare şi salvare cu elicopter YR RAH al Regional Air Services

19.25 - 19.35 - Simulare lucru agricol cu elicopter KA 26 al Regional Air Services

19.35 - 19.45 - Formaţia de planoare White Wings a Aeroclubului României

19.35 - 19.45 - Lansare echipa de paraşutişti a Aeroclubului României Blue Wings

19.45 - 20.45 - Pauză - zboruri comerciale - Concert The ROCK

20.30 - 20.50 - Lansare echipe de paraşutişti ale Aeroclubului României Blue Wings şi ale Statului Major al Forţelor Aeriene de la înălţimi diferite de la 3.000, respectiv 4.000 de metri, care vor ajunge simultan la punctele lor de aterizare.

20.50 - 21.15 - Spectacolul pirotehnic aerian oferit de Air Bandits - formaţie din care fac parte Jurgis Kairys, Ioan Postolache, Dan Ştefănescu şi Dan Conderman. „Vânătoarea tâlhărească” dintre cei trei Iacări acrobaţi şi Jurgis Kairys simulează o spectaculoasă scenă de luptă aeriană.

21.20 - Concert Zdob şi Zdub

22.00 - Concert Mihai Mărgineanu

Pe aceeaşi temă:

Cele mai frumoase fotografii de la Aeromania 2015. Evenimentul aviatic a adunat peste 15.000 de spectatori

10 ani de la primul show al Iacărilor Acrobaţi pe aeroportul din Tuzla. În acest an se împlinesc şi 10 ani de Aeromania

FOTO VIDEO Cele mai frumoase imagini de la Aeromania, premiate de Aeroportul Tuzla. Spectacolul aviatic a impresionat publicul de pe litoral

Octogenară curajoasă pe litoral. O bătrânică sare cu paraşuta la Show-ul Aeromania

 

 

 


 


 

Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 

Imagini din aceeasi galerie
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromanai 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
  • Aeromania 2015. FOTO: David Muntean 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: