Administratorul lacului Taşaul, trimis în judecată pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul s-a produs pe lacul Taşaul
Incidentul s-a produs pe lacul Taşaul

Administratorul lacului Taşaul, Iucsel Talip a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru mai multe fapte. El este acuzat de tentativă de omor, conducerea unei ambarcaţiuni fără permis  şi avarierea unei ambarcaţiuni.

Bărbatul este acuzat că a accidentat intenţionat o barcă în care se aflau trei oameni de afaceri şi un copil.

Incidentul s-a produs în ziua de 29 septembrie pe lacul Taşaul. Victima, Adrian Buze le-a declarat anchetatorilor că se afla în barcă împreună cu doi prieteni, oameni de afaceri şi fiul de zece ani al unuia dintre ei. Toţi se duceau să vadă insula Ada, aflată pe lac.

Buze a spus că Talip a venit spre ei şi le-a accidentat ambarcaţiunea intenţionat. Din cauza coliziunii omul de afaceri a ajuns în apă. Iucsel, au susţinut martorii, a întors barca de două ori şi a venit spre victima din apă ca şi cum ar fi vrut să îl lovească din nou.

În apărarea sa, administratorul lacului Taşaul a susţinut că aceştia îi încălcaseră proprietatea, deşi suprafaţa este declarată zonă de agrement şi că nu a încercat să omoare pe nimeni: pur şi simplu valurile mari l-au proiectat pe ambarcaţiunea victimelor.

Iucsel Talip a fost arestat la jumătate lunii octombrie. Dosarul său a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa care urmează să stabilească primul termen în acest caz.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite