Administraţia Bazinală de Ape Dobrogea Litoral solicită ajutorul autorităţilor locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Bazinală de Ape Dobrogea Litoral (ABADL) atrage atenţia autorităţilor locale cu privire la faptul că sunt obligate să intervină pentru rezolvarea anumitor probleme care se ivesc pe plajele care se află pe raza lor de competenţă.

„Acestea se referă la comerţul ambulant pe plaje, la accesul animalelor, dar şi la camparea pe nisip. Conform legislaţiei, aceste probleme ţin de competenţa autorităţilor locale, care pot interveni cu ajutorul poliţiei comunitare“, a declarat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al ABADL Constanţa. El a mai spus că tot în sarcina autorităţilor locale se regăseşte şi problema amenajării serviciilor de salvamar şi de prim ajutor pe plaje. Acestea trebuie să se regăsească pe plaje în perioada 1 iunie - 15 septembrie, pe perioada sezonului de îmbăiere.

Primele verificări

ABADL a început deja controalele pentru a verifica modul în care sunt amenajate plajele. Primele nereguli au fost deja identificate, atât pe plaja Mamaia, ct şi în dreptul oraşului Eforie. „Au fost găsite gunoaie pe plaje, abateri privind respectarea dimensiunilor beach-barurilor, precum şi limitarea accesului autovehiculelor în zona plajei Modern“, a mai spus Cătălin Anton. Pentru ca toate aceste probleme să fie rezolvate în cel mai scurt timp se îngrijeşte ing. Valeriu Ene, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa. „În perioada următoare, compartimentul de inspecţie al ABADL va verifica atent toate construcţiile care sunt ridicate în această perioadă pe plaje“, a mai spus Anton.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite