Actorii de la Hollywood, impresionaţi de oraşul-port Constanţa. Noomi Rapace: „Wow, ce SF! E parte din film?“. Willem Dafoe: „Eu am mai fost aici, la Cazino“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi actori de la Hollywood se află la Constanţa, unde filmează în aceste zile scene din producţia SF „What Happened to Monday“, a cărui acţiune se petrece în viitor. Noomi Rapace şi Willem Dafoe s-au declarat, fiecare în felul său, impresionaţi de oraşul-port.

Constanţa este oraşul din viitor unde se petrece acţiunea filmului SF „What Happened to Monday“, ce va fi lansat în toamna lui 2016. Echipa de filmare de la Hollywood şi de la Castel Film Studios din România a tras până acum scene în studiourile din Snagov. „Avem 8 săptămâni de filmare în studio, iar Constanţa este locul unde filmăm primele scene din afara studioului“, a precizat Bogdan Moncea, producătorul român al filmului.

La Constanţa a sosit actorul american Willem Dafoe, căruia i s-a alăturat actriţa suedeză Noomi Rapace. Actriţa americană Glenn Close va filma doar la Bucureşti. La conferinţa de presă din Piaţa Ovidiu (programată la ora 17.30, dar ţinută la ora 19.30 din cauza programului de filmare), actriţa Noomi Rapace s-a declarat surprinsă de întâlnirea cu Constanţa. „Este un loc special acest oraş, eu abia am sosit aici. Dar îi spuneam şoferului meu... dacă n-aş fi ştiut în ce oraş vin, n-aş fi putut să spun unde sunt, în ce loc anume din lume. Are o arhitectură veche, frumoasă, dar destul de aspră. Arată artistic, dar cam brut. Apoi am văzut portul, cu multe macarale. Am zis «Wow, ce SF! E parte din film?». E cool“, s-a grăbit să adauge actriţa suedeză.

Willem Dafoe a mărturisit că a mai fost în Constanţa în urmă cu 7 ani şi a recunoscut locurile pe care le-a vizitat atunci. „După ce am încheiat filmările din România, am vizitat câteva locuri. Am venit aici şi îmi amintesc că am făcut o poză în faţa Cazinoului“, a spus actorul care are dublă cetăţenie americană şi italiană.

Tommy Wirkola a mulţumit municipalităţii pentru ajutorul oferit. Ca un gest de recunoştinţă, la finalul genericului va fi scris: „Mulţumesc, Constanţa!“. „Am ales Constanţa pentru arhitectura sa care este un mix de vechi şi modern, pentru silozurile din port şi ne-am zis că aici ne putem crea oraşul din viitor“, a spus regizorul norvegian. Cei doi scandinavi, Wirkola şi Rapace, s-au declarat toropiţi de temperaturile ridicate din România, spunând că aici este „prea cald“.

„What Happened to Monday“ - film de Hollywood turnat la Constanţa

Filmările vor cuprinde şi o secvenţă într-o biserică din Constanţa. Producătorii au dorit să intre în basilica catolică Sfântul Anton de Padova, aflată chiar în zona ocupată de echipa de filmare. Însă monseniorul Ieronim Iacob, vicarul episcopal de Dobrogea, a fost tare supărat pe faptul că americanii au tăiat un dud sănătos şi falnic care străjuia colţul seminarului teologic ortodox de alături.

„FINALMENTE, VIN AMERICANII!...Pe str. Titulescu din Constanţa e zarvă mare. Se fac pregătiri pentru turnarea unui film. Dacă am înţeles eu bine, ar fi vorba de o producţie americană. Concret, de circa o săptămână strada a fost pavoazată cu cele mai ciudate gunoaie (unele neaoşe, altele cu firmă italienească!)… şi corturi tip «groapa de gunoi»... Toate acestea sunt păzite cu străşnicie, zi şi noapte, de mai multe firme de pază. Şi poliţiştii, care nu treceau prin zonă nici să-i pici cu ceară, au devenit ceva mai hărnicuţi… După cât mă duce pe mine capul, acţiunea filmului ar trebui să contemple o societate în disoluţie, o criză de amploare… Nici că se putea alege un loc mai bun pentru un astfel de scenariu: de 25 de ani, edilii Constanţei, prin crasa lor nepăsare, au transformat Peninsula (marea majoritate a clădirilor!) într-un peisaj vrednic de astfel de filme. Pe strada cu pricina exista şi un copac, un dud – falnic şi sănătos, situat la colţul căminului Seminarului Ortodox. Pentru că strica scenariul apocaliptic, probabil, dudul a căzut zilele trecute sub drujba harnică a unor lucrători ai primăriei. Sunt curios să văd de-or avea bunul simţ să planteze ceva în locul respectiv, după terminarea evenimentului care va imortaliza, pentru istorie, situaţia dezastruoasă a clădirilor din Peninsulă“, a postat monseniorul pe contul său de Facebook.

Astfel că nemulţumit de cele petrecute, vicarul catolic nu le-a permis americanilor să filmeze în basilica sa. Producătorii au fost uimiţi de refuz, dar s-au reorientat, găsind biserica greacă Metamorfosis, de pe strada Mircea cel Bătrân, potrivită scopului lor. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, le-a dat binecuvântarea sa pentru filmarea în biserică.

image

„Şi ce dacă s-a tăiat un dud? Vom planta 10 copaci în loc şi câţi va fi nevoie! Haideţi să nu ne împiedicăm de asta. Să vedem ansamblul, ce înseamnă acest film pentru oraş şi promovarea pe care o face Constanţei în lumea întreagă“, a spus viceprimarul Decebal Făgădău, primar interimar al Constanţei. El a precizat că municipalitatea nu a încasat taxe pentru ocuparea domeniului public, beneficiile fiind cuantificate altfel, la nivel de imagine şi de servicii pe care filmul le contractează de la comunitate. Printre altele, echipa de filmare a cumpărat 1.200 nopţi de cazare la Constanţa şi Mamaia, iar sute de localnici (între 250 şi 450 pe zi) sunt plătiţi pentru a apărea în film ca figuranţi.

„What Happened to Monday“ reprezintă un proiect de 20 milioane de euro. Producătorul SF-ului de acţiune este Raffaella de Laurentiis, fiica celebrului regizor Dino de Laurentiis şi a actriţei Silvana Mangano. Raffaella este cea care l-a lansat pe Arnold Schwartzenegger în „Conan Barbarul“ şi cea care a produs filmul „Dune“. Echipa de la Hollywood va sta la Constanţa până la 23 septembrie. „Dar vom reveni cu siguranţă“, au promis cei de la Castel Film care spun că au găsit aici sprijin nu doar de la edili, ci şi de la localnicii primitori.

Noomi Rapace, Glenn Close şi Willem Dafoe vor filma drama unei familii din viitor, cu 7 fete gemene, care trebuie să se supună politicii guvernului ce impune ca o familie să aibă un singur copil. Pentru a le salva pe toate, părinţii decid ca gemenele, botezate după zilele săptămânii şi jucate de Noomi Rapace, să trăiască sub aceeaşi identitate, Karen Settman. Una dintre ele, Monday, dispare însă, iar familia începe căutările disperate.

Echipa de filmare va fi la Constanţa în perioada 16-23 septembrie, când centrul vechi al oraşului şi zone din port se vor transforma în platou cinematografic. Regizor este norvegianul Tommy Wirkola, cel care a realizat „Hansel & Gretel: Vânătorii de vrăjitoare“.

„Vom filma în centrul vechi al oraşului şi în Portul Constanţa. Din câte cunosc, este pentru prima dată când un film străin de asemenea importanţă este realizat în Constanţa şi ne bucură acest lucru“, a detaliat pentru „Adevărul“ Bogdan Moncea, directorul de producţie al studiourilor Castel Film.

image

Constanţa, bună de oraş SF

Filmările au început la finele lui iulie la Bucureşti, iar în weekend au avut loc la Casa de Cultură din Constanţa selecţiile pentru figuraţie, organizate de agenţia Central Casting din Bucureşti. Producătorii au vrut amatori cu trăsături caucaziene, asiatice sau de culoare şi nou-născuţi. La înscrierea pentru selecţie au participat şi persoane venite special din ţară pentru această ocazie. „What Happened to Monday“ este cea mai importantă producţie cinematografică care se turnează la Marea Neagră.

„Am prospectat locurile din Constanţa, în mai multe rânduri, încă de anul trecut. Un astfel de film se pregăteşte cu luni de zile înainte de data filmărilor. Constanţa a fost aleasă deoarece a corespuns coordonatelor cerute de scenariul scris de Max Botkin şi Kerry Williamson, cu o acţiune care se petrece într-un viitor nu foarte îndepărtat“, a relatat Bogdan Moncea.

Primarul Decebal Făgădău despre filmul american de la Constanţa

Figuranţii de la Constanţa vor avea o şansă unică: aceea de a sta în preajma unor mari actori de la Hollywood. Noomi Rapace a făcut senzaţie în rolul demonicei Lisbeth Salander din trilogia suedeză „Millenium“, Glenn Close este amanta turbată de furie din „Atracţia fatală“, iar Willem Dafoe este rebelul veteran de război din „Născut pe 4 iulie“.

„Figuranţii vor fi folosiţi aproape în fiecare zi pe care o vom filma la Constanţa şi vor fi cu siguranţă cadre în care ei vor fi în preajma actorilor principali. În cazul nostru, în Constanţa vom folosi un număr mare de figuranţi“, a precizat Moncea.

Alături de starurile de cinema

Filmul este produs de Raffaella Productions (casa de producţie deţinută de Raffaella De Laurentiis) şi de Vendôme Pictures (Philippe Rousselet şi Fabrice Gianfermi). „Nu puteam visa la o echipă mai bună cu Tommy Wirkola ca regizor şi cu Noomi Rapace, Glenn Close şi Willem Dafoe care vor juca în acest thriller unic“, a fost declaraţia de presă a lui Rousselet.

Marwan Kenzari, Christian Rubeck, Pal Sverre Hagen vor completa distribuţia. Din echipa de producţie fac parte şi români, precum Oana Păunescu, designer de costume. Muzica este semnată de Christian Wibe.

image
image

Vă mai recomandăm

Staruri de la Hollywood vin la Constanţa pentru thrillerul SF „What Happened to Monday“: Glenn Close, Willem Dafoe şi Noomi Rapace

FOTO Dorinţele neîmplinite ale lui Mihai Eminescu. Marea, ultimul lui dor

EXCLUSIV Amintirea turistului Mihai Eminescu, scoasă la vânzare cu patru milioane de euro (GALERIE FOTO)

VIDEO Dobrogea, peisaj de secol XIX. Căutarea sclavului Carfin din „Aferim!“, pe ecranul Festivalului de la Berlin

EXCLUSIV FOTO VIDEO O reclamă pentru o reţea de telefonie din Suedia, cu un buget uriaş, a fost filmată în Portul Constanţa şi la Cheile Dobrogei

Oana Giurgiu, directoarea TIFF: "Constanţa stă foarte rău la cultură. E bine să existe şi care alegorice, şi lucruri mai serioase"

Goeleta „Speranţa“, destin ca-n filme. Bătrânul marinar Marin Deboveanu, cel care a construit-o, dezvăluie secretele corabiei din „Toate pânzele sus!“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite