Accident grav la biserică. Un bărbat a căzut de pe o schelă instalată în interiorul lăcaşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 60 de ani a fost transportat la spital în stare gravă după ce a căzut de la aproximativ 10 metri. Omul muncea la o biserică.

Accidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de miercuri, 12 septembrie, în localitatea Lumina, judeţul Constanţa.

Conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa (SAJ), este vorba despre un bărbat de 60 de ani care muncea pe o schelă amplasată la una dintre bisericile din localitatea Lumina. Omul a căzut de la aproximativ 10 metri.

La locul accidentului s-a deplasat şi elicopterul SMURD care l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Starea victimei este gravă, bărbatul fiind în comă, intubat şi ventilat.

„Din primele date, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 60 de ani, care a căzut de la înălţime, în timp ce efectua lucrări de renovare. Acesta se află în stare gravă, fiind internat în spital”, spun poliţiştii care au deschis o anchetă în acest caz.

Pe aceeaşi temă:

Bărbat reţinut pentru şantaj. S-a oferit să asasineze trei persoane, dar a fost refuzat

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite