Imaginea care face toţi banii. Convoi de maşini ANAF, pe drumul spre munte. Desant Antifraudă de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 30 mai, turiştii au fotografiat pe un drum naţional un şir lung de maşini inscripţionate ANAF, instituţia care a băgat în sperieţi agenţii economici.

Inspectorii ANAF au ajuns  o sperietoare penru toţi agenţii economici, care se tem că afacerea le va fi pusă pe butuci în cazul în care în urma controlului le vor fi găsite plusuri sau minusuri în gestiune.

La un moment dat, un investitor din turism chiar a cerut boicotarea sezonului estival pe litoral, încercând în acest fel să atragă atenţia Guvernului asupra faptului că legea este prea dură.

Recent, la întâlnirea autorităţilor din turism, hotelierii de pe litoral au transmis preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism că nu doresc controale în perioada 1 – 3 mai. Ei spun că vor ca verificările să fie făcute după această perioadă.

Preşedintele ANT, Simona Man (care a fost demisă joi, 30 aprilie) s-a aflat miercuri, 29 aprilie, pe litoral pentru a vedea stadiul pregătirilor de pe litoral. După ce a văzut câteva hoteluri din Mamaia, ea s-a declarat mulţumită de cele găsite în această staţiune, concluzionând că unităţile sunt pregătite să-şi primească turiştii şi că totul este în regulă. După vizita din Mamaia, Simona Man urma să meargă şi în restul staţiunilor de pe litoral pentru a vedea care este situaţia şi aici.

O problemă ridicată de hotelieri a fost cea a controalelor în deschiderea sezonului estival. Ei nu doresc să fie verificaţi între 1 şi 3 mai, ci doar după această perioadă. Ei au cerut sprijinul ANT-ului pentru ca aceste verificări să nu fie făcute de vineri până duminică, teama cea mai mare a acestora fiind legată de controalele ANAF.

“Vreau ca Autoritatea Naţională pentru Turism să se asigure că ţine legătura cu reprezentanţii instituţiilor de control pentru că în acest weekend noi ne ocupăm să primim 40.000 de turişti.  Controalele să fie înainte de 1 Mai sau după 4 mai, vrem ca acest weekend să fie fără controale”, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Dunării.

Hotelierii din sudul litoralului au cerut ca să nu mai existe obligativitatea deschiderii unităţilor de 1 Mai. “Nu mai obligaţi hotelierii să deschidă la 1 Mai printr-o lege care este neconstituţională. Eu vă spun că în sudul litoralului nici 10 la sută dintre unităţi nu sunt pregătite să deschidă la 1 Mai”, a spus Virgil Stancu, proprietarul unui hotel în Mangalia.

Mirela Matichescu, vicepreşedintele ANT, a afirmat că în turismul românesc lucrurile încep să meargă din ce în ce mai bine având în vedere măsurile legislative adoptate recent. “Turismul românesc se află la un nou început de drum pentru că măsurile legislative adopate ca şi facilităţi fiscale pentru industria turistică sunt o dovadă a faptului că lucrurile încep să meargă din ce în ce mai bine. Vreau să subliniez faptul că la noi, în România, calitatea serviciilor este mult peste standardelor europene, că suntem competitivi pe o piaţă în care concurenţa ne-a afectat în ultimii an”, a afirmat Mirela Matichescu.

Vă mai recomandăm:

Hotelierii de pe litoral nu vor controale de 1 Mai

Sebastian Bodu, fost şef ANAF, despre controalele fiscului: „O să fie haos pe litoral. Miliţienii cu armă vor număra banii din casele de marcat“

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite