Învăţătoarea din România care a răzbit până la inima poetului Rabindranath Tagore, primul laureat Nobel al Asiei

Învăţătoarea din România care a răzbit până la inima poetului Rabindranath Tagore, primul laureat Nobel al Asiei

Florica Botez şi Rabindranath Tagore Sursa foto Biblioteca I.N.Roman Constanţa

În vara lui 1926, Florica Botez, directoarea unei şcoli de fete din Constanţa, îşi împlinea cel mai nebunesc vis: trecea de toate barierele ca să-l cunoască pe poetul Rabindranath Tagore, pe vasul care-l adusese în România. Impresionat, primul laureat al Asiei cu Premiul Nobel a acceptat să poarte o corespondenţă cu admiratoarea din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Era vara lui 1926, când România afla o veste nemaipomenită. Poetul Rabindranath Tagore, primul laureat cu Nobel din Asia, cel care primise prestigiosul premiu pentru literatură în 1913, urma să vină în România.

Marele scriitor era aşteptat să participe la ceremonia prin care i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti. Literaţii auziseră de călătoria europeană pe care o întreprindea Tagore şi profitaseră de ocazie ca să-l invite în România. Când Rabindranath Tagore a confirmat prezenţa, admiratorii au început să-şi facă planuri.

Pierdută în marea de admiratori

Aşa părea şi planul Floricăi Botez, o învăţătoare în vârstă de 50 ani din Constanţa, care conducea Şcoala primară nr. 4 de fete. A urmărit cu înfrigurare ziarele Capitalei, care ţineau cititorii la curent cu programul laureatului Nobel.

Un amănunt aparte i-a atras atenţia Floricăi şi i-a dat speranţe neaşteptate: Rabindranath Tagore călătorea cu vaporul. Şi unde putea să navigheze un vas altundeva decât prin Marea Neagră, pe la Constanţa?

În seara în care vasul lui Tagore a ajuns la Constanţa, pregătindu-se de plecare, pe cheu se afla o mulţime de oameni care voiau măcar să-l zărească, pentru o clipă, pe marele poet indian. Un cordon de poliţişti ţinea publicul la distanţă de vaporul acostat. Printre cei aflaţi pe mal era şi Florica Botez, împreună cu fiica sa cea mare, Jana. Învăţătoarea abia îşi stăpânea emoţiile. Era o mare de admiratori la scara vasului, iar ea - doar una dintre ei. Cum oare putea să aibă mai mult noroc decât ceilalţi? Dacă nu acum, când ar mai fi avut ocazia să-l vadă în carne şi oase pe idolul ei? Ştia engleză destul de bine, învăţase de la fiica ei Jana, cu puţin timp înainte, deci putea să-şi exprime gândurile şi simţirile ca să fie înţeleasă de poet.

Florica Botez, desenată de Jana Poenaru Duşa în 1924 Sursa foto Biblioteca I.N.Roman Constanţa

„Am citit în ziarele Capitalei că cel mai irealizabil vis este pe cale să se împlinească: Tagore va trece prin Constanţa. Aştept seara. La debarcader zăresc o formă luminoasă plutind învăluită în faldurile largi ale hainei biblice. Este el, marele poet care coboară acum în cabina vaporului care-l va duce departe. Şi nu-i voi vorbi niciodată?“, avea să se destăinuie Florica jurnaliştilor de la revista „Rampa“.

A spart cordonul de poliţie

Când a aflat că Tagore nu mai primeşte pe nimeni dintre cei care doreau să-i vorbească, Florica Botez a luat o decizie îndrăzneaţă: să spargă, cumva, cordonul de poliţie. A luat-o pe Jana şi s-a strecurat printre cerberi. Poate şi cunoscând-o pe directoarea şcolii de fete, poate mai preocupaţi să-i ţină pe ceilalţi la distanţă, poliţiştii le-au lăsat să treacă. Cele două au ajuns pe vas, unde au început căutarea. Florica şi Jana au străbătut puntea, au urcat trepte, au ajuns pe covertă, au intrat în spaţiul cabinelor, unde l-au găsit pe Tagore.

Ce a urmat Florica a povestit revistei culturale „Rampa“, un an mai târziu: „Prin uşa larg deschisă îl zăresc mângâind un căpşor de copil, aproape pe adormite. Cu un gest obosit, Tagore mă invită să intru şi ridicându-se urmăreşte cu interes şirul cuvintelor mele, zâmbeşte cu indulgenţă, aprobă des, murmură câte ceva. Ochii, două diamante negre, mă privesc blând, iar o aureolă joacă în jurul capului argintat. La plecare îi cer permisiunea de a-i scrie. Patriarhul îmi îngăduie această favoare cu o sinceră mulţumire“, le descria întâmplarea Florica ziariştilor bucureşteni din redacţia înfiinţată de N.D.Cocea şi Alexandru Davila.

Rugămintea lui Tagore

Epistola trimisă de învăţătoarea Florica Botez către „Sir“ Rabindranath Tagore (distincţie cu care Coroana britanică îl înnobilase în anul 1915) a primit răspuns. Pe adresa ei avea să sosească, la 15 iulie 1927, o scrisoare de la cabinetul poetului, scrisă de secretarul lui personal, Amiya C. Chakravarty. Acesta o înştiinţa pe româncă de faptul că Tagore plecase într-o nouă călătorie din care se înapoia în noiembrie. Amiya îi transmitea mulţumiri Floricăi pentru gândurile frumoase, numind-o „prietenă spirituală prin credinţa în idealul nostru, omul universal“. El spera că învăţătoarea va continua să lucreze spre binele „frumoasei voastre ţări“ şi al „blândului popor“, de care India este legată printr-o „trainică prietenie“.

Corespodenţa Florica Botez - Rabindranath Tagore Sursa foto Biblioteca I.N.Roman Constanţa

Corespondenţa cu poetul indian a continuat. La 26 noiembrie 1926, Florica Botez îşi povesteşte impresiile în ziarul local „Dobrogea Jună“ din Constanţa. Împărtăşeşte cu publicul privilegiul de a avea de la Tagore o poezie cu însemnările, semnătura lui, o fotografie trimisă de el, precum şi copia unei conferinţe pe care o ţinuse în periplul său. Într-o scrisoare, poetul o ruga pe învăţătoare să-i trimită o pictură cu subiect românesc.

Corespondenţa Floricăi Botez cu poetul Rabindranath Tagore a fost păstrată cu religiozitate de fiica sa cea mare, Jana Poenaru Duşa, artistă plastică, soţia primului prefect comunist al Constanţei, Victor Duşa. Stabilită la Bucureşti, Jana a donat Bibliotecii Judeţene „I.N.Roman“ din Constanţa toate documentele care au creionat portretul mamei sale. „În colecţia bibliotecii se află cele mai semnificative lucrări ale Floricăi Botez, didactice, literare şi artistice. Talentul artistic l-a transmis şi fiicei sale, Jana Poenaru Duşa, care a fost de faţă la întâlnirea Floricăi cu Rabindranath Tagore“, arată Doina Moşoiu, responsabila colecţiilor speciale de la biblioteca din Constanţa.

Doina Moşoiu de la Biblioteca I.N.Roman Constanţa Foto Sînziana Ionescu

Cine a fost Florica Botez

Florica Botez s-a născut la 10 iulie 1876, la Iaşi, în familia unui militar care se înrudea cu poetul Demostene Botez. A studiat pianul şi îşi dorea să devină medic, dar moartea tatălui a silit-o să renunţe la studii pentru a deveni institutoare. A fost căsătorită cu locotenentul Ion Poenaru, cu care a avut două fete: Jana (născută în 1905, artist plastic) şi Florica-Maria (născută în 1906, medic). Au divorţat în 1920, iar Florica s-a mutat ulterior la Bucureşti pentru a fi alături de fiicele sale. Nu s-a recăsătorit niciodată, încetând din viaţă la 4 aprilie 1956. Florica Botez este înmormântată în cimitirul Bellu din Bucureşti. I-a supravieţuit 15 ani idolului său Rabindranath Tagore, care a trăit în perioada 7 mai 1861-7 august 1941.

Scrisoarea lui Tagore pentru România

„O admiratoare curagioasă“ avea să fie intitulat articolul apărut în ediţia de „Mercuri, 12 octombre 1927“ a revistei „Rampa“ despre întrevederea învăţătoarei Florica Botez cu marele Rabindranath Tagore. „O fericită întâmplare ne îngăduie să oferim astăzi cetitorilor noştri un dar preţios din ţara plaiurilor verzi şi a soarelui de aur, din India lui Rabindranath Tagore“, scriau ziariştii de la „Rampa“. Darul preţios era o scrisoare în care secretarul personal al lui Tagore, Amiya C. Chakravarty, transmitea un mesaj către ospitaliera Românie. În semn de preţuire, Amiya aşezase la indicaţia poetului o foaie cu câteva versuri în limba engleză, dactilografiate, pe care Tagore făcuse cu mâna lui corecturi, tăieturi şi adăugiri. Un scris fin, o caligrafie delicată, pe măsura versurilor aşternute. Redăm poezia aşa cum a apărut ea în revista „Rampa“.

„Am golit cupa zilelor şi ţi-o închin ţie, nopţii,

Ca să o pregăteşti pentru sărbătoarea zorilor.

Îşi însuşeşte florile Domnului împletindu-le cunună - deşertăciunea omului.

Cu suferinţele sufletului meu, care îndelungată vreme nu şi-a înţeles menirea.

Razele soarelui ascunse la orizont şi-au prelungit şederea

Ca suferinţele sufletului meu, care la chemarea dragostei s`a învestmântat în primăvară.

S`au ivit flori şi frunze fragede cu miros de ceară

Pustiul sufletului meu îşi aşteaptă cântecul de dor

Ca şi întunericul de la început dinaintea răsăririi stelelor.

Oricât de înalţi spre cer copacii sunt

Libertatea lor rămâne legată de pământ.

Viaţa e un chilim cu câmp înflorit cu fire din lână ce s`au rupt şi s`au înnădit.

Gândurile care nicicând nu pot fi prinse de cuvinte

Vorbesc sufletului numai în cântecele sfinte“.

Poezia-manuscris a lui Rabindranath Tagore Sursa foto Biblioteca I.N.Roman Constanţa

Cercetătoarea care îl predă pe Tagore în România

Mihaela Gligor (foto), cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române, conduce Colecţia de carte indiană la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj. Ea predă cursuri dedicate lui Tagore la Centrul pentru Studii Indiene din Cluj şi a activat până acum un an la Centrul Cultural Rabindranath Tagore din România, care se ocupă de organizarea festivalului Namaste India.

Mihaela Gligor relatează cum, la vizita din 1926, Rabindranath Tagore a fost întâmpinat la palat de familia regală, regele Ferdinand şi regina Maria. Cuplul regal al României l-a înconjurat cu mare admiraţie şi a oferit o cină simplă în onoarea oaspetelui de seamă.

„Doi ani mai târziu, Mircea Eliade mergea în India şi se întâlnea cu poetul, de a cărei discipolă, Maitreyi, avea să se îndrăgostească. Rabindranath Tagore i-a povestit lui Eliade impresia lăsată de România: «Voi, românii, aţi fost aşa buni cu mine, aşa călduroşi şi cu multă iubire pentru operele mele. Cina regală a fost ca aici, în Orient, simplă şi cu aşa multă bucurie... Am adus din România multă bucurie»“, relatează specialista în cultura indian. 

Influenţa asupra culturii române

Mihaela Gligor a vizitat în 2009 Santiniketan, oraşul unde Rabindranath Tagore a înfiinţat cea mai mare şcoală a vremii din India, care există şi azi ca universitate de arte. „La Santiniketan există o arhivă Tagore, unde sunt adunate scrisori de la fani... Am fost în 2009 acolo, cu un profesor italian. Erau zeci de scrisori de admiraţie din Italia. Din România, doar patru. Din păcate, nu am avut voie să le fotografiez... se poate să fi fost scrise de admiratoarea din Constanţa“, spune cercetătoarea.

Venirea poetului Rabindranath Tagore în România a determinat traducerea unei bune părţi din scrierile sale în limba noastră. Actualmente, cărţile lui Tagore sunt publicate cu precădere de Editura „Cununi de stele“, precum şi de Taj Books.

Lucrări de Florica Botez Sursa foto Biblioteca I.N.Roman Constanţa

Pe aceeaşi temă:

Povestea unui ziarist de modă veche. Jurnalistul de la „Adevărul“ care a dat numele bibliotecii, a unei străzi şi a unei şcoli din Constanţa

85 de ani de lectură publică la Constanţa. Istoria instituţiei de cultură care a funcţionat în case particulare, în foste tipografii şi la Palatul Arhiepiscopal

Ioan N. Roman, primarul-cărturar, pomenit la Constanţa. „Dobrogea îi va fi pe veci recunoscătoare“, a spus Nicolae Iorga

Cronica de la Nürnberg: despre comete, sfinţi, monştri şi holocaust. Povestea uneia dintre cele mai vechi şi valoroase cărţi din România

Cum să încui un candidat nedorit la un concurs de promovare. Întrebare pentru un examen cu final aşteptat


 

 


 


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările