Încă o distincţie pentru Simona Halep. IPS Teodosie i-a acordat sportivei „Crucea Sf. Apostol Andrei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a conferit marţi sportivei Simona Halep distincţia eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului pentru mireni "Crucea Sf. Ap. Andrei (a Dobrogei)".

Numărul 1 WTP la tenis feminin, Simona Halep, a fost premiată şi de IPS Teodosie cu o distincţie eparhială. „Gestul este menit să pună în valoare personalitatea excepţională a tinerei sportive constănţene şi să răsplătească modelul de dăruire şi credinţă pe care Simona Halep îl aduce în atenţia publicului, prin performanţe deosebită în lumea sportului.

Sf. Ap. Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni, aseamănă viaţa creştinului cu viaţa unui sportiv care se străduieşte, prin disciplină şi efort, să dobândească cununa victoriei: „Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.” (1 Cor.  9, 24-25).

Imagine indisponibilă

În felul acesta, asceza unui sportiv trimite către asceza „atletului lui Hristos”, după cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului: „Ascetul este un atlet care îşi antrenează forţele psihofizice spre a creşte după statura lui Hristos”. (Mitrop. Nicolae Mladin, Asceza şi mistica paulină, p. 139)“, conform unui comunicat de presă al Arhiepiscopiei Tomisului. 

Vă mai recomandăm:

Acasă la Simona Halep. Bunicii îşi amintesc: „Juca tenis de crăpau pereţii“

Simona Halep: „Ştiu că românii m-au urmărit şi m-au susţinut! Vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite