Doi ani de închisoare pentru bărbatul care şantaja minore cu fotografii indecente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Bărbatul de 35 de ani aborda fetele pe o reţea socială, convingându-le că este reprezentantul unei agenţii de fotomodele. Ulterior le cerea să întreţină relaţii sexuale cu el.

Miercuri, 7 martie, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis ca Ciprian Niţu să facă 2 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Decizia este definitivă şi a fost pusă imediat în aplicare de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale care l-au reţinut şi predat Penitenciarului Poarta Albă.

În luna aprilie 2017, Ciprian Niţu a fost reţinut de poliţişti în urma unui flagrant efectuat în zona Gării CFR din Constanţa.

Bărbatul se dădea drept reprezentantul unei agenţii de fotomodele şi le câştiga încrederea pe Facebook unor fete, unele fiind minore. Le cerea fotografii cu ele îmbrăcate sumar sau dezbrăcate, apoi le şantaja în sensul că, dacă nu vor întreţine raporturi sexuale cu el, va face fotografiile publice.

Totul a ieşit la iveală când o faţă de 16 ani din localitatea Ovidiu a mers la poliţie şi s-a plâns că este şantajată de Ciprian Niţu.

Ulterior reţinerii acestuia, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară, ridicând mai multe medii de stocare a datelor.

Pe aceeaşi temă:

Medic psihiatru condamnat la închisoare cu executare. A emis 115 reţete compensate false

VIDEO Bani din contrabandă cu ţigări ascunşi în grădină. Peste 500.000 de lei descoperiţi într-o groapă



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite