„Zahărul, în boxa acuzaţilor“. Cum au ignorat cercetătorii ani la rând pericolul „morţii albe“
0Autorul volumului „Zahărul în boxa acuzaţilor”, Gary Taubes, a arătat într-o dezbatere desfăşurată la Universitatea Harvard că exisă o legătură de cauzalitate între diabet şi obezitate, pe de o parte, şi consumul de zahăr şi recomandările nutriţionale făcute de anumiţi cercetători, care au aruncat vina problemelor metabolice pe consumul de grăsimi, pe de altă parte.
Zahărul, numit de unii cercetători „moartea albă”, este cauza principală a celor două epidemii „gemene”, obezitatea şi diabetul zaharat, a fost concluzia unei dezbateri care a avut loc la începutul lunii la Universitatea Harvard. Consumul de zahăr - care a crescut dramatic în ultimul secol- provoacă disfuncţii metabolice care-i fac pe oameni bolnavi, a susţinut Gary Taubes, jurnalistul specializat în domeniul ştiinţei şi autorul cărţii publicate recent „The Case Against Sugar” („Zahărul în boxa acuzaţilor”-n.r.).
Reputaţia de a fi un produs al cărui aport în alimentaţie este reprezentat de "caloriile goale" - lipsite de vitamine şi de substanţe nutritive, dar fiind similar cu alte produse alimentare care conţin un număr egal de calorii - a permis zahărului să menţină un loc important în dieta americanilor. Taubes susţine că nu se poate pune semn de egalitate între calorii, deoarece organismul metabolizeaza alimente diferite în moduri diferite. Mai precis, consumarea unei prea mari cantităţi de zahăr - fructoză în special, care este metabolizată în ficat – are legătură cu bolile metabolice, spune Taubes citat de Harvard Gazzete.
Zahărul şi cercetătorii de la Harvard
"Aduc argumente conform cărora zahărul este un aliment de o toxicitate incomparabilă. Are efecte nocive asupra organismului uman, efecte care au condus la obezitate şi diabet", a spus Taubes audienţei de la Harvard. Taubes a recunoscut că dovezile pe care le aduce sunt "în mare măsură circumstanţiale", deşi el le consideră suficient de convingătoare pentru „punerea sub acuzare de către un juriu Imparţial”.
Problema cu probele, a spus el, este dată de faptul că cercetatorii nu şi-au concentrat suficient atenţia asupra zahărului.
Diabetul, spune Taubes, era cunoscut în trecut drept o boală rară. El a analizat creşterea incidenţei diabetului din 1800 şi în anii 1900, când incidenţa era de doar 1% din cazurile observate la Spitalul General din Massachusetts, până astăzi, când boala afecteaza aproape 10 la sută din populaţia Statelor Unite, conform Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor. Această majorare, a spus el, coincide cu creşterea cantităţii de zahar din dieta americană.
Jurnalistul a stabilit o legătură de cauzalitate între problemele de sănătate ale americanilor de astăzi şi industria zahărului, dar şi cu oamenii de ştiinţă responsabili cu informarea publicului privind dieta recomandată. Au fost vizaţi şi doi cercetători proeminenţi din istoria Universităţii Harvard: Elliott Joslin, fondatorul Centrului de Diabet Joslin, afiliat Harvard-ului, şi Frederick Stare, fondatorul Departamentului de Sănatate a Nutriţiei din cadrul Universităţii (Şcoala Harvard T. H. Chan).
Grăsimile au luat locul zahărului
Joslin nu a crezut că zahărul în sine este dăunător şi, de fapt, a susţinut că acesta e benefic pentru echilibrarea reacţiilor diabetului zaharat care rezultă din eliberarea unei cantităţi prea mari de insulină, spune Taubes.
Frederick Stare, a cărui activitate a inclus şi cercetări finanţate de industria zahărului, a susţinut că prea multe grăsimi sunt dăunătoare în dietă şi nu zahărul, o viziune care a ajutat la modelarea recomandărilor privind conţinutul scăzut de grăsime din anii 1980 şi 1990, recomandări care acum sunt privite pe scară largă ca un factor semnificativ în epidemia de obezitate care a urmat în SUA.
Amploarea şi impactul diabetului în S.U.A. au atins cote îngrijorătoare, a spus Taubes. Din 1958 până în 2014 a fost o creştere de 750 la suta în incidenţa diabetului zaharat raportat la populaţie, şi o creştere de 1.400 la suta a numărului de cazuri înregistrate. Acesta l-a citat pe directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Margaret Chan, care, în 2016, a spus că şansa ca specialiştii în sănătate publică să poată încetini evoluţia spre mai rău a "dezastrului lent" pe care-l reprezintă diabetului zaharat sunt foarte mici.
„Credem că ştim cauza diabetului”
Având în vedere acel prognostic sumbru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Taubes a spus că este "de neînţeles" de ce oamenii de ştiinţă nu caută intens factorii cauzali care au putut fi trecuţi cu vederea. Motivul existenţei aceastei stări de letargie, a spus cercetătorul, este că noi credem că ştim deja care sunt cauzele diabetului - supraalimentaţia, lipsa de exerciţiu fizic şi eforturile perseverente ale industriei alimentare de a-şi face produsele irezistibil de atrăgătoare, se arată în articolul citat.
Cu toate că zahărul a fost mult timp suspectat drept cauza principală a diabetului, rolul său a fost ascuns atât prin punerea accentului pe pericolul grăsimilor şi pe o supra-complicaţie a peisajului dietetic, a spus Taubes, citând studiile Institutului Naţional de Sănătate privind obezitatea, care au analizat totul de la lipsa de trotuare şi locuri de joacă, până la publicitate, lipsa de somn şi problemele emoţionale cum ar fi: plictiseala, stresul şi furia. Taubes este de părere că „Ştiinţa ne spune să nu încercăm o reţea compicată de explicaţi, ci mai degrabă să începem cu cea mai simplă ipoteză care explică în mod adecvat faptele”.
Unii cercetători dau vina pe Food and Drug Administration (Instituţia guvernamentală americană responsabilă de siguranţa mâncării şi a medicamentelor-nr), spune Taubes, arătând spre un studiu din 1986 al instituţiei care concluziona că nu există "dovezi concludente", privind efectul nociv al consumului mediu de zahăr estimat în perioada respectivă. Taubes susţine că nivelurile de zahăr consumate de populaţie conform raportului citat - 20 de kilograme de persoană pe an - erau grav depăşite, reflectând nivelurile care ar fi existat în 1840.
Consumul real pe cap de locuitor la momentul respectiv, conform Departamentului Agriculturii, care era de 37,5 kilograme pe an - deşi producţia industriei zahărului a creat o cantitate suficientă pentru 62 de kilograme, iar Taubes a spus că e posibil ca asta să fi fost cifra reală. Astăzi, conform Departamentului Agriculturii din SUA consumul mediu este de 45 de kilograme de persoană pe an, în condiţiile în care producţia de zahăr este de 65,5 kilograme de persoană pe an.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
