Yuval Noah Harari, despre pericolul supravegherii în timpul pandemiei de COVID-19: „Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată“

Yuval Noah Harari.

Istoricul, filosoful şi scriitorul de succes Yuval Noah Harari, autor al volumelor „Homo Sapiens”, „Homo Deus” şi „21 de lecţii pentru secolul XXI”, a dezbatut în editorialele şi interviurile sale mai multe probleme legate de pandemia de COVID-19. Unul dintre cele mai mari pericole este supravegherea sporită pe care o pot avea guvernele asupra indivizilor.

Istoricul, filosoful şi scriitorul de succes Yuval Noah Harari, autor al volumelor „Homo Sapiens”, „Homo Deus” şi „21 de lecţii pentru secolul XXI”, a publicat mai multe editoriale şi a dat mai multe interviuri în care a explicat principalele probleme legate de pandemia de COVID-19. 

Despre globalizare şi COVID-19 

Într-un articol din revista Time - Harari analizează legătura dintre globalizare şi pandemie, trecând în revistă marile pandemii prin care a trecut omenirea:

„Mulţi oameni învinovăţesc globalizarea pentru epidemia de coronavirus şi spun că singura modalitate de a preveni mai multe astfel de focare este de a deglobaliza lumea. Construiţi ziduri, restricţionaţi călătoriile, reduceţi comerţul. Cu toate acestea, deşi carantina pe termen scurt este esenţială pentru a opri epidemiile, izolarea pe termen lung va duce la colaps economic fără a oferi nicio protecţie reală împotriva bolilor infecţioase. Exact invers. Adevăratul antidot al epidemiei nu este segregarea, ci mai degrabă cooperarea.

Epidemiile au ucis milioane de oameni cu mult înaintea epocii actuale a globalizării. În secolul al XIV-lea nu existau avioane şi nave de croazieră şi totuşi Moartea Neagră s-a răspândit din Asia de Est până în Europa de Vest în puţin mai mult de un deceniu. A ucis între 75 de milioane şi 200 de milioane de oameni – mai mult de un sfert din populaţia Eurasiei. În Anglia, patru din zece persoane au murit. Oraşul Florenţa a pierdut 50.000 din 100.000 de locuitori.

În martie 1520, un singur purtător de variolă – Francisco de Eguía – a aterizat în Mexic. La acea vreme, America Centrală nu avea trenuri, autobuze, nu avea nici măgari. Cu toate acestea, până în decembrie, o epidemie de variolă a devastat întreaga Americă Centrală, ucigând, conform unor estimări, până la o treime din populaţia sa.

În 1918, o tulpină de gripă deosebit de virulentă a reuşit să se răspândească în câteva luni în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. A infectat jumătate de miliard de oameni – mai mult de un sfert din specia umană. Se estimează că gripa a ucis 5% din populaţia Indiei. Pe insula Tahiti au murit 14% din oameni. Pe Samoa 20%. În total, pandemia a ucis zeci de milioane de oameni – şi poate chiar în jur de 100 de milioane – în mai puţin de un an. Mai mult decât Primul Război Mondial a ucis în patru ani de lupte brutale.

În secolul care a trecut de la 1918, omenirea a devenit din ce în ce mai vulnerabilă la epidemii, datorită unei combinaţii între populaţia în creştere şi dezvoltarea transporturilor. O metropolă modernă, cum ar fi Tokyo sau Mexico City, oferă agenţi patogeni mult mai consistenţi decât Florenţa medievală, iar reţeaua globală de transport este astăzi mult mai rapidă decât în 1918. Un virus îşi poate face drum de la Paris la Tokyo şi Mexico City în mai puţin de 24 de ore.  Prin urmare, ar fi trebuit să ne aşteptăm să trăim într-un iad infecţios, cu o ciumă mortală una după alta.”

Supraveghere totalitară şi sporirea puterii cetăţenilor

„În această perioadă de criză, ne confruntăm cu două alegeri deosebit de importante. Prima este între supravegherea totalitară şi responsabilizarea cetăţenilor. A doua este între izolarea naţionalistă şi solidaritatea globală”, scrie Harari pentru Financial Times.

„Pentru a opri epidemia, populaţiile întregi trebuie să respecte anumite reguli. Există două modalităţi principale de realizare a acestui lucru. O metodă este ca guvernul să monitorizeze oamenii şi să îi pedepsească pe cei care încalcă regulile. Astăzi, pentru prima dată în istoria umană, tehnologia face posibilă monitorizarea tuturor. În urmă cu cincizeci de ani, KGB-ul nu putea urmări 240 de milioane de cetăţeni sovietici 24 de ore pe zi şi nici nu putea spera să proceseze în mod eficient toate informaţiile adunate. KGB s-a bazat pe agenţii şi analiştii umani şi pur şi simplu nu a putut plasa câte un agent uman care să urmărească fiecare cetăţean. Acum, însă, guvernele se pot baza pe senzori omniprezenti şi algoritmi puternici în loc de fantome din carne şi sânge.

În lupta lor împotriva epidemiei de coronavirus, mai multe guverne au implementat deja noile instrumente de supraveghere. Cel mai notabil caz este China. Prin monitorizarea atentă a telefoanelor inteligente ale oamenilor, folosirea a sute de milioane de camere foto care recunosc faţa şi obligarea oamenilor să verifice şi să raporteze temperatura corpului şi starea lor medicală, autorităţile chineze nu numai că pot identifica rapid purtătorii suspectaţi de coronavirus, dar pot urmări mişcările şi identifica pe oricine cu care au intrat în contact. O serie de aplicaţii mobile avertizează cetăţenii cu privire la apropierea lor de pacienţii infectaţi.

(…) Acest tip de tehnologie nu se limitează la Asia de Est. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu din Israel a autorizat recent Agenţia de Securitate din Israel să implementeze tehnologia de supraveghere destinată în mod normal pentru combaterea teroriştilor, pentru depistarea pacienţilor cu coronavirus. Când o subcomisie parlamentară a refuzat să autorizeze măsura, Netanyahu a aplicat-o printr-un „decret de urgenţă”.

S-ar putea să argumentaţi că nu există nimic nou despre toate acestea. În ultimii ani, atât guvernele cât şi corporaţiile au folosit tehnologii tot mai sofisticate pentru a urmări, monitoriza şi manipula oamenii. Cu toate acestea, dacă nu suntem atenţi, epidemia ar putea  să marcheze un important punct de cotitură în istoria supravegherii. Nu numai pentru că ar putea normaliza implementarea instrumentelor de supraveghere în masă în ţările care le-au respins până acum, dar şi mai mult pentru că semnifică o tranziţie dramatică de la supravegherea „peste piele” la „sub piele”.

Până acum, când degetul tău atingea ecranul smartphone-ului tău şi făcuse clic pe un link, guvernul voia  să ştie pe ce făcea degetul tău clic. Dar, odată cu coronavirus, centrul interesului se schimbă. Acum, guvernul vrea să ştie temperatura degetului şi tensiunea arterială de sub piele”, mai explică istoricul pentru publicaţia citată. 

„De câte ori se sporesc măsurile de supraveghere a cetăţenilor ar trebui să se sporească şi măsurile de supraveghere a guvernului”

Profesorul Yuval Noah Harari explică pentru Deutsche Welle că „de câte ori se sporesc măsurile de supraveghere a cetăţenilor ar trebui să se sporească şi măsurile de supraveghere a guvernului. În această criză, guvernele cheltuie bani de parcă ar fi apă. În SUA două bilioane de dolari. În Germania sute de miliarde de euro etc. În calitate de cetăţean, aş vrea să ştiu cine ia deciziile şi pe ce se duc banii. Dacă banii sunt folosiţi pentru a salva de la faliment mari corporaţii, care erau în dificultate chiar înainte de pandemie, din cauza deciziilor greşite luate de managerii lor? Sau poate că banii sunt folosiţi pentru a ajuta mici afaceri, restaurante şi magazine şi lucruri de genul acesta?

Dacă un guvern este atât de ahtiat să aibă mai multă supraveghere, această supraveghere ar trebui să fie în ambele sensuri. Iar când guvernul afirmă că e prea complicat, că nu poate face publice chiar toate tranzacţiile financiare, atunci ar trebui să spunem: "Nu, nu este prea complicat. La fel cum tu, guvern, poţi pune la punct un imens sistem de supraveghere pentru a vedea unde mă duc eu în fiecare zi, la fel de simplu ar trebui creat un sistem care îmi arată mie, plătitor de impozite, ce faci cu banii mei.”

Cum putem fi alertaţi fără a fi supravegheaţi?

„Una din ideile care se analizează este dacă se doreşte alertarea persoanelor care s-au aflat în apropierea unui pacient infectat cu coronavirus. Există două căi pentru a face asta: una este să ai o autoritate centrală care strânge informaţii despre oricine şi aceea descoperă că te-ai aflat în apropierea unui om care are COVID-19 şi te alertează. O altă metodă este comunicarea directă a telefoanelor mobile între ele, fără să existe o autoritate centrală care strânge toate acele informaţii. Dacă trec pe lângă o persoană infectată cu COVID-19, cele două telefoane, al meu şi al lui sau al ei, stau de vorbă unul cu altul şi eu sunt alertat. Şi nicio autoritate centrală nu strânge aceste informaţii şi nu supraveghează pe toată lumea”, a mai spus Harari pentru Deutsche Welle. 

„Supraveghere subcutanată”

„Supravegherea supracutanată monitorizează ceea ce facem în lumea de afară, unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce ne uităm la televizor sau ce pagini de internet vizităm. Nu pătrunde în trupurile noastre. Dar supravegherea subcutanală monitorizează ce se întâmplă în interiorul corpurilor noastre. Începe cu chestiuni de genul ce temperatură avem, dar apoi poate să măsoare tensiunea arterială, ritmul inimii şi activitatea cerebrală. Şi de îndată ce faci asta, poţi şti mult mai multe despre oameni decât ai ştiut vreodată.

Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă ştii ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială şi bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poţi şti ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu uşurinţă la apariţia unor regimuri totalitare distopice. Nu este inevitabil. Putem preîntâmpina asta.

Dar pentru a împiedica apariţia unor astfel de regimuri trebuie în primul rând să realizăm primejdia şi, în al doilea rând, să fim atenţi cu ce permitem să se întâmple în această stare de urgenţă în care ne aflăm.”, a mai explicat el pentru publicaţia citată. 

Cine este Yuval Noah Harari 

Harari este istoric, filosof şi scriitorul de succes, autor al volumelor „Homo Sapiens”, „Homo Deus” şi „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Yuval Noah Harari a obţinut doctoratul în istorie la University of Oxford şi este profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim. Cartea sa Sapiens, publicată iniţial în Israel în 2011, a fost tradusă în peste patruzeci de limbi. Timp de peste şase luni s-a aflat pe lista bestsellerurilor Sunday Times şi a fost de asemenea în topul bestsellerurilor New York Times.