Viktor Orban: „România merită să intre în spaţiul Schengen”. Premierul se plânge însă de relaţiile maghiaro-române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ungariei, Viktor Orban, face o vizită în România. FOTO: Remus Florescu
Premierul Ungariei, Viktor Orban, face o vizită în România. FOTO: Remus Florescu

Ungaria derulează proiecte comune cu ţări vecine precum Serbia, Slovacia, Croaţia, cu care are o relaţie excelentă, însă acest lucru nu este valabil pentru România, a susţinut premierul Viktor Orban la Cluj-Napoca. El a sugerat că vina pentru această situaţie o poartă partenerul român, având în vedere că „Ungaria are o atitudine responsabilă în acest sens”. Pe de altă parte, Orban a susţinut că România trebuie să intre în spaţiul Schengen.

Întrebat de ce nu sunt relaţiile româno-maghiare la fel de bune precum cele maghiaro-slovace sau maghiaro-sârbe, Orban a susţinut:

 „Împărtăşesc descrierea situaţiei aşa cum aţi făcut-o şi pot s  vă spun nici cei mai vârstnici nu îşi aduc aminte când relaţiile maghiaro-sârbeşti au fost mai bune şi ne este greu să ne aducem aminte când relaţiile maghiaro-slovace au fost atât de bune. Acelaşi lucru nu-l putem spune despre relaţiile maghiaro-române. Poziţia Ungariei este următoarea: în regiunea noastră, Ungaria se află într-un proces de dezvoltare spectaculoasă, asta dacă vă uitaţi la evoluţia sistemului de sprijinire a familiei, dezvoltarea economică, pregătirea spiritual-intelectuală a noii generaţii, cheltuielile cu armată, vedeţi că Ungaria are rezultate din ce in ce mai palpabile şi ritmul de dezvoltare este din ce in ce mai accentuat. Ungaria a decis să folosească această capacitate crescută pentru a îmbunătăţi relaţiile cu vecinii, a semnat mai multe acorduri cu Slovacia, cu Serbia pentru dezvoltarea regiunilor transfrontaliere, cum ar fi investiţia comună a drumului expres Budapesta - Belgrad, am lansat proiecte comune mari. Văd că vecinii noştri precum Croaţia, Serbia, Slovacia consideră că Ungaria este un exemplu de ţară de succes care îşi foloseşte puterea crescândă  pentru stabilizarea regiunii şi îmbunătăţirea relaţiei cu vecinii. Ungaria are o atitudine responsabilă în acest sens. Sper că şi cu România vom ajungem să avem astfel de relaţie, iar Ungaria îşi va putea folosi excedentul de putere pentru îmbunătăţirea relaţiei cu  România. 

„România merită să intre în Schengen”

Orban a mulţumit României pentru „că a apărat eficient graniţele UE, un lucru important şi pentru Ungaria , pentru că am putut conta la SUD şi EST pe faptul că românii şi-au apărat graniţele. Modul în care România şi-a apărat în ultimii 4 ani frontierele este un argument puternic pentru ca România să facă parte din spaţiul Schengen. România a dovedit că într-o perioadă dificilă e capabilă să apere graniţele exterioare ale spaţiului Schengen, e clar că merită să devină membră a Schengen, a suţinut premierul Ugariei, Viktor Orban într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj

Vizită în România 



Viktor Orbán a purtat, astăzi, discuţii cu studenţii de la Universitatea Sapientia, apoi a participat la un prânz de lucru cu reprezentanţi ai administraţiei locale şi cu lideri ai UDMR cu privire la alegerile europarlamentare.

Viktor Orbán va participa pe 9 mai la şedinţa extraordinară a Consiliului European de la Sibiu.

Pe 10 mai, Viktor Orbán va participa la inaugurarea celei mai mari fabrici de malaxoare de furaje de la Sânpaul, judeţul Mureş, după care va vizita Academia de Hochei pe gheaţă din Ţinutul Secuiesc, informează agenţia maghiară de presă, citată de Rador.    

FIDESZ nu-l mai susţine pe Manfred Weber la şefia Comisiei Europene   

Partidul aflat la putere în Ungaria, Fidesz, nu mai susţine candidatura lui Manfred Weber la postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE), a anunţat luni premierul ungar Viktor Orban, relatează Reuters.   Principalul grup de centru-dreapta în Parlamentul European (PE), Partidul Popular European (PPE, conservatori), prezidat de Manfred Weber, i-a suspendat în martie dreptul de vot, pe o perioadă nedeterminată, în aşteptarea rezultatelor unei anchete interne în PPE cu privire la presupuse încălcări ale principiilor UE şi statului de drept comise de Fidesz în Ungaria.  

 Orban, un suveranist populist care a intrat frecvent în conflict cu Uniunea Europeană (UE) pe tema migraţiei şi reformelor sale judiciare, s-a apropiat de atunci de drepta europeană.   ”Premierul ungar este ales de către poporul ungar”, a declarat Orban într-o conferinţă de presă comună cu vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache.   ”Weber a spus că nu vrea să fie preşedinte al Comisiei cu voturile ungurilor”, a adăugat el.   El a subliniat că acest lucru exclude orice nouă susţinere a lui Weber, care doreşte să-i succeadă luxemburghezului Jean-Claude Juncker la preşedinţia CE după alegerile europene de la 23-26 mai.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite