VIDEO Podul din sticlă pe care doar cei tari de inimă au curajul să calce

VIDEO
Podul din sticlă pe
care
doar cei tari de inimă au curajul să calce

Podul de Sticlă din Marele Canion Zhangjiajie  FOTO CNN Travel

China inaugura în august 2016 cel mai lung pod de sticlă din lume. A fost gândit de un arhitect israelian şi se spune că valea deasupra căreia se ridică podul ar fi inspirat peisajul din filmul „Avatar“. Maxim 8.000 de turişti pot să-l viziteze zilnic.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 40 de kilometri de Parcul Naţional Zhangjiajie, situat în estul Chinei, s-a inaugurat, în vara lui 2016, un pod de sticlă în Marele Canion Zhangjiaje.

Ae află în provincia Hunan, în parte de est a ţării.

Acesta este cel mai lung şi mai mare pod din lume cu podea de sticlă, potrivit chinahighlights.com şi CNN Travel

Construcţia are o lungime de 430 de metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 300 de metri. Priveliştea de pe pod este spectaculoasă. 

Jurnaliştii CNN Travel arată că podul se află deasupra unei văi, între două stânci din frumosul Parc Naţional Zhangjiajie, despre care se spune că a inspirat peisajul filmului SF „Avatar“.

Peisajul din vale, credit foto: wikipedia.org

Minunăţia a fost proiectată de arhitectul israelian Haim Dotan ca să servească nu doar ca pararelă, ci şi ca podium pentru show-uri de modă şi să se poată face sărituri cu coarda.

Pentru un tur de 40 de minute pe podul de sticlă, curajoşii plătesc un bilet care costă 138 de yuan-i, adică 21,80 de dolari. În lei înseamnă 82,51.

Imagini cu podul de la depărtare (sus) şi de jos (jos) FOTO CNN Travel

Pe pod, accesul este limitat la maximum 8.000 de turişti pe zi. Jurnaliştii de la CNN mai precizează că autorităţile au muncit din greu la siguranţa podului. 

Ccredit video: Facebook Most Beautiful Cities Of the World

Mai puteţi citi:

VIDEO Uluitorul drum din China care are 99 de curbe. Orice ieşire din decor e fatală

VIDEO Munţii-curcubeu din China: au pe ei toate culorile pământului

FOTO VIDEO Vacanţă într-o maşină de pompieri veche de 60 de ani. Cât costă un sejur de două nopţi pentru doi adulţi

citeste totul despre: