VIDEO Sorin Apostu a părăsit penitenciarul din Târgu Mureş. Socrii fostului primar au ajuns la reşedinţa acestuia din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Socrii lui Sorin Apostu au ajuns la locuința acestuia din Cluj
Socrii lui Sorin Apostu au ajuns la locuința acestuia din Cluj

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a părăsit penitenciarul Târgu Mureş la ora 21.20. Acesta s-a suit într-o maşină neagră înmatriculată în Cluj, fără a face nicio declaraţie. Soţia acestuia, Monica Apostu, a încercat să-i acopere faţa cu o geacă de blugi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, vineri, cererea fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, de a fi eliberat din Penitenciarul Târgu Mureş, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru corupţie. Sorin Apostu a părăsit, vineri seară, Penitenciarul Târgu Mureş, fără să facă declaraţii. Sorin Apostu a fost aşteptat timp de câteva ore, în faţa penitenciarului, de două maşini cu numere de Cluj, într-una dintre acestea aflându-se membri ai familiei.

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a ajuns la locuința sa din Cluj-Napoca

Fostul primar a ieşit pe poarta penitenciarului în jurul orei 21.25, spunându-le jurnaliştilor că nu are nimic de comentat, după care a urcat în maşina în care se aflau membrii familiei.Jurnaliştii prezenţi la faţa locului i-au adresat acestuia mai multe întrebări. Sorin Apostu nu a răspuns la nicio întrebare. În maxim două ore Sorin Apostu este aşteptat să ajungă la reşedinţa lui din Cluj-Napoca.

Sorin Apostu a stat în închisoare 322 de zile

La reşedinţa fostului primar de pe strada Ineu au ajuns şi socrii fostului primar. Aceştia au ajuns cu un taxi. „Nu sunt în dispoziţii să dau declaraţii", a precizat mama Monicăi Apostu.

Înalta Curte a decis eliberarea lui Sorin Apostu. Fostul primar al Clujului va ajunge acasă în această seară

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca şi fostul lider al filialei municipale a PDL, Sorin Apostu, a fost arestat în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011 sub acuzaţia de luare de mită. Apostu a fost trimis în judecată la 29 decembrie 2011, de procurorii DNA, alături de soţia sa, avocata Monica Apostu, de omul de afaceri Călin Stoia şi de Aspazia Droniuc, toţi fiind acuzaţi de fapte de corupţie.

Sorin Apostu a fost ţinut în arest 322 de zile. În această seară Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul avocaţilor şi au decis să-l elibereze pe fostul primar.

Primarul din Cluj, Sorin Apostu, a fost reţinut pentru mită de o sută de mii de euro

În 28 august, Curtea de Apel Târgu Mureş, care judecă procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca este acuzat de fapte de corupţie, respinsese ca fiind nefondată cererea de eliberare depusă de avocaţii acestuia, decizia fiind atacată cu recurs. Vineri, instanţa supremă a admis solicitarea de eliberare a lui Apostu.

Sorin Apostu rămâne în arest, Stoia nu poate părăsi ţara, a decis Curtea de Apel Târgu Mureş

Avocatul lui Sorin Apostu crede că acesta va fi eliberat sub control judiciar

Scrisoarea demisionarului Sorin Apostu către clujeni

Sorin Apostu află mâine dacă va fi eliberat. Magistratul care a judecat până acum dosarul s-a abţinut de la judecarea cauzei

„Mi se pare o decizie absolut normală şi ea este urmarea unei aprecieri juste, de fond a judecătorilor asupra acestui caz care a ajuns în faţa primei instanţei aproape de finalitate. Este vorba aici de o liberare provizorie sub control judicar. Cu siguranţă judecătorii recursului nu vor analiza aspectele care privesc fondul cauzei, ci doar cele referitoare la garanţiile pe care le prezintă o nouă măsură, cea a controlului judiciar. Aceasta înseamnă o eliberare cu caracter provizoriu, până în momentul în care se va obţine o judecată pe fondul cauzei. Liberearea sub control judiciar înseamnă plasarea persoanei sub un control, adică supunerea persoanei unor obligaţii care sunt impuse de instanţă atunci când se ia o asemenea măsură. Ea nu are absolut nicio legătură cu fondul cauzei. Vom vedea care sunt motivele care au stat la baza acestei decizii. Procesul se va finaliza foarte curând, având îm vedere stadiul foarte avansat al cercetării judecătoreşti, eu cred că în câteva luni se va finaliza procesul", a declarat avocatul lui Sorin Apostu, Gheorghiţă Mateuţ.

Dosarul Apostu se „îngraşă“ de Crăciun: Carrefour l-a „turnat“ pe primar

Primarul Apostu a "ajutat" patru mari companii să intre pe piaţa din Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite