VIDEO România văzută de reporterii televiziunii italiene : „Ţara europeană cu cele mai mari inegalităţi sociale şi cu cei mai săraci oameni”

VIDEO România văzută de reporterii televiziunii italiene : „Ţara europeană cu cele mai mari inegalităţi sociale şi cu cei mai săraci oameni”

Cazul lui Vasile Muncaciu, românul care s-a întors acasă pentru a-şi deschide o pizzerie, e mai degrabă unul izolat. FOTO: caotură video

Italienii au remarcat unul dintre paradoxurile României. Deşi, cel puţin teoretic, România este una dintre ţările cu creştere economică, acest lucru nu se resimte în buzunarul cetăţeanului. Realizatorii reportajului difuzat la postul naţional de televiziune din Italia amintesc că România se confruntă cu probleme uriaşe.

România este ţara europeană cu cel mai înalt nivel de inegalitate socială. 38% dintre români sunt expuşi riscului sărăciei, însă rata de creştere economică este printre primele din Uniune. Cel puţin asta se spune despre România într-un reportaj difuzat recent pe postul public de televiziune italian în cadrul emisiunii TG3.

Rând pe rând, apar imagini dintr-un sat românesc, după care se trece la Bucureşti, iar din capitala ţării se ajunge la Cluj-Napoca.

Jurnaliştii din Peninsulă explică şi motivele pentru care ţara se confruntă cu probleme sociale, iar migraţia a atins cote alarmante. Totul ar porni, spun ei, de la faptul că salariile din România sunt mult prea mici pentru a le asigura oamenilor un trai decent.

„Unul din cinci români trăieşte acum peste hotarele ţării. Patru milioane de români au plecat în străinătate în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă. Din această cauză, ţara duce lipsă de mână de lucru, dar salariile în România sunt încă foarte mici”, punctează italienii.

În sprijinul acestor afirmaţii, cei de la TG3 au discutat cu omul de afaceri italian Giovanni Di Folco, aflat de 17 ani în România. Di Folco le confirmă jurnaliştilor faptul că salariile neatractive îi determină pe români să încerce să-şi clădească un viitor în altă parte.

„De muncă este în România, problema este că salariul minim pe economie este foarte mic, de aceea lucrătorii români pleacă la muncă în alte ţări, unde sunt apreciaţi şi plătiţi mai bine”, a explicat Di Folco.

România nu ştie să-i convingă pe românii plecaţi să revină în ţară

În reportaj sunt prezentate şi câteva excepţii de la regulă. Însă programele menite să-i convingă pe români să se întoarcă în ţară s-au dovedit, totuşi, ineficiente. Potrivit lui Andrei Pop, managerul programului Start-up diaspora, doar 56 de oameni au primit finanţare pentru proiectele lor.
 
Este şi cazul lui Vasile Muncaciu, care s-a întors în România, după ce a petrecut şapte ani în Italia, pentru a-şi deschide propria pizzerie. Acesta este unul dintre puţinii beneficiari ai fondurilor puse la dispoziţia românilor din străinătate prin programul Stat-up diaspora. 
 
Tot o excepţie de la regulă este şi cazul Ancăi Goron, angajata unui start-up în domeniul IT din Cluj, oraş prezentat ca un Silicon Valley al Europei. Însă nu toţi românii au şansa ei. Dacă în oraşe precum Cluj, Sibiu sau Bucureşti mai există şi locuri de muncă relativ bine plătite, în oraşele mici şi în mediul rural lucrurile stau cu mult mai prost.
 
Concluziile italienilor nu sunt dintre cele încurajatoare. Cu salarii care nu pot să asigure un trai decent în ţară,  România nu poate fi convingătoare şi nu deţine argumente pentru a-şi convinge cetăţenii plecaţi să se întoarcă. În schimb, exodul continuă, fapt care afectează grav piaţa muncii şi, implicit, economia.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: