VIDEO Protest prin muncă la Cluj: oamenii au început să-şi asfalteze singuri drumul distrus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miklos Laczi, un zidar din Colonia Sopor, a dat o lecţie de civism edililor care s-au perindat până acum pe la Primăria Cluj-Napoca şi au promis, de 20 de ani, că vor face drumul. FOTO: Remus Florescu
Miklos Laczi, un zidar din Colonia Sopor, a dat o lecţie de civism edililor care s-au perindat până acum pe la Primăria Cluj-Napoca şi au promis, de 20 de ani, că vor face drumul. FOTO: Remus Florescu

Circa 50 de clujeni, locuitori ai unei străzi din Cluj-Napoca, s-au apucat, astăzi, să astupe singuri gropile în care în care îşi distrug maşinile. Drumul de 4 kilometri pe care îl fac zilnic membrii celor 70 de familii din Colonia Sopor arată ca după război. Promisiunile de rezolvare a problemei au început acum 20 de ani şi au venit de la primarii Gheorghe Funar, Emil Boc, Sorin Apostu, iar acum din nou de la Boc, aflat la al doilea mandat.

Colonia Sopor este o zonă rezidenţială din Cluj-Napoca, unde se află aproximativ 70 de case, la care se ajunge pe un drum de 4 kilometri împânzit de gropi. În ciuda faptului că oamenii de aici plătesc impozite ca orice alţi clujeni, ei nu au canalizare şi strada pe care îşi distrug zilnic maşinile este neasfaltată de circa 20 de ani. Duminică, începând cu ora 9.00, circa 50 de locuitori s-au împărţit în trei echipe şi au început, cu mijloace proprii, să astupe gropile cu pământul şi balastrul rămase de la diferite lucrări efectuate în zonă. Pământul a fost dus cu căruţele sau cu maşinile oamenilor.

„Un semnal de alarmă pentru politicieni“

„Ideea de a face această acţiune a venit din necesitate. M-am dus din casă în casă şi am vorbit cu oamenii, care nu au stat pe gânduri. Am zis să punem mână de la mână că nu putem sta aşa. Cei de la Primărie au zis că e zonă defavorizată, că nu sunt mulţi oameni în colonie, dar noi plătim impozit de intravilan“, a declarat Laczi Miklos, un zidar de 55 de ani, unul dintre iniţiatorii acţiunii.
„Răbdarea noastră a ajuns la limită. Am vrut să facem ceva o dată pentru noi şi a doua oră să tragem un semnal de alarmă politicienilor că trebuie să se ocupe şi de noi. E inadmisibil ca această stradă să devină impracticabilă. Am făcut sesizări nenumărate“, a declarat Mihai Şerban, unul dintre clujenii implicaţi în acţiune. Mihai Căpuşan, un al clujean aflat la muncă, spune că s-a saturat de promisiuni: „De 20 de ani Primăria ne tot ne pasează. Gheorghe Funar ne-a promis va rezolva problema. Boc la primul mandat ne-a promis aceeaşi treabă. Apostu ne-a promis aceeaşi treabă. Acuma discuţia o purtăm iară cu Boc“.


„Două luni din 10 mergem prin gropi“


Şerban a explicat că în fiecare an Primăria trimite firme să astupe gropile cu balastru, reparaţie care ţine circa două luni. „Ţine două luni reparaţie, în rest 10 luni noi umblăm prin aceste gropi. Contează că am hotărât să facem ceva pentru noi înşine. În urma acestui protest prin muncă aşteptăm de la Primărie să fie cu adevărat interesată de situaţia noastră. Nu dorim asfalt, nu dorim 4 benzi, dar dorim măcar un drum decent“, a mai spus clujeanul.

10.000 de lei pe an, reparaţiile la maşini

„10.000 de lei am dat anul trecut pentru reparaţia celor trei maşini ale familiei. Şi acelaşi lucru l-au păţit şi celelalte circa 70 de familii din Colonia Sopor, pentru că altfel nu poţi ajunge în oraş, dacă nu ai maşină. Avem o Primărie jos cu pălăria, le doresc să aibă şi ei aşa drum ca şi noi. Noi aşa instantneu ne-am decis să facem această lucrare, am zis că decât să stăm după iarna asta să ne rupem maşinile, hai să rezolvăm problema“, a declarat Gheorghe Căpuşan, un alt localnic aflat la muncă voluntară. Cheltuielile acestuia au fost confirmate şi de un alt localnic, Mihai Şerban: “Anul trecut reparaţiile la maşinile familiei m-au costat 6.000 de lei din cauza stării drumului. Înmulţiţi asta cu 50 de familii ce stau acolo şi cu maşinile angrenate în diverse activităţi economice. Sunt doar costuri cu reparaţiile maşinilor din cauza problemelor cu gropile“.


Nu intră ambulanţa

Localnicii spun că în anumite zile, când plouă tare, nici măcar Ambulanţa nu intră de frică să nu rămână acolo. Probleme din cauza drumului au şi copiii din zonă. „Acuma e microbuz care îi ia pe copii pentru a-i duce la şcoală. În unele zile nu vine pentru că e stricat din cauza gropilor. E un adevărat calvar de cel puţin două ori pe zi să faci acest drum“, a mai precizat Mihai şerban.

Ce spune Primăria

„Strada Soporului este cuprinsa in acest an in proiecte de investitii ale companiilor de utilitati, zona nefiind viabilizata pana acum. In prezent Compania de Apa Somes SA realizeaza o serie de investitii privind alimentarea cu apa. Totodata, in acest moment zona nu detine retea de gaze naturale. Avand in vedere aceasta situatie, strada Soporului va fi introdusa in planul de mondernizare si reabilitare a drumului, dupa finalizarea lucrarilor de viabilizare a companiilor furnizoare de utilitati, intre timp beneficiind de interventii periodice cu lucrari specifice drumurilor nemodernizate, asa cum a fost si cazul strazilor Oasului, Borhanici sau Campului, strazi pe care, pana la viabilizare nu au putut fi demarate investitiile de reabilitare, dar care, o data finalizate retelele, au fost modernizate la standarde europene. Totodata, Primaria asigura transportul gratuit pentru elevii din zona cu microbuz, pentru a asugura accesul acestora la educatie“, arată Biroul de Presă al Primăriei. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite